Fostul primar al comunei Şendriceni, Petrică Nistor, vizat într-un dosar penal pentru „abuz în serviciu” | La aproape zece ani de la inudaţii, fostul primar PNL al comunei Şendriceni, Petrică Nistor, este vizat într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „abuz în serviciu”. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi şi până în prezent, mai mulţi locuitori ai comunei au fost audiaţi şi au dat declaraţii... |
| | Dorohoian beat şi fără permis, a făcut accident şi a fugit de la faţa locului | În acest week-end, un bărbat de 38 de ani din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean DJ 293 pe raza localităţii Dumeni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu şanţul de pe marginea drumului. |
| DOROHOI: Zilele recoltei, eveniment reînviat de municipalitate după mulţi ani - FOTOGALERIE | Municipalitatea dorohoiană a reînviat în acest an, cu ocazia Zilelor municipiului Dorohoi, o mai veche manifestare, care s-a bucurat în trecut de aprecierea locuitorilor. |
| | Pedofil din Dorohoi ridicat cu mascaţii, după un şantaj asupra unei minore | Un dorohoian în vârstă de 40 de ani, bănuit de pornografie infantilă, amenințare și șantaj, a fost ridicat astăzi de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul teritorial Botoșani, în urma unei operațiuni organizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului... |
| |
| Dorohoian reţinut la graniţă, acuzat de înşelăciune. A închiriat trei maşini şi nu le-a mai returnat proprietarilor | Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Botoşani, miercuri 11 septembrie, au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pe... |
| | Dorohoian de 20 de ani, arestat preventiv în Bistriţa după ce şi-a bătut concubina | Un tânăr din Dorohoi a fost arestat preventiv de magistrații Judecătoriei Bistrița, după ce și-a bătut iubita. Acesta era deja cercetat pentru... |
| FOTOGALERIE - Prefectul judeţului, dorohoianul Dan Şlincu, a inspectat lucrările pregătitoare pentru turnarea covoarelor asfaltice pe drumurile naţionale | Trei şantiere deschise pe drumurile naţionale, aşteptate de botoşăneni de mult timp, au fost inspectate de prefectul Dan Şlincu în ultimele două... |
| CINEMA MELODIA – FILMELE SĂPTÎMÂNII | Cinema Melodia oferă în această săptămână, pasionaţilor de film din Dorohoi, producţii de ultimă oră. Toate filmele oferite de cinematograful... |
| CINEMA MELODIA – FILMELE SĂPTĂMÂNII | Cinema Melodia oferă în această săptămână, pasionaţilor de film din Dorohoi, producţii de ultimă oră. Toate filmele oferite de cinematograful... |
| VIDEO & FOTOGALERIE - Premii importante câştigate de elevii Seminarului Teologic “Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi | În perioada 16 -17 aprilie 2018, elevii Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi au participat la cea de-a IX-a ediție a Concursului... |
| | Admitere 2018 la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Ioan Iacob" Dorohoi. | Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, aduce la cunoștința absolvenților clasei a VIII-a că, în perioada 14-17 mai 2018,... |
| Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, dezbătute la Seminarul Teologic Dorohoi | Având în vedere protocolul încheiat între Ministerul Educației Naționale, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte... |
|
|
| Colonelul dorohoian Radu Ţipişcă, numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru | Colonelul dorohoian Radu Ţipişcă, în prezent angajat al ISU Suceava, a fost numit consilier de stat pe probleme de management al situaţiilor de urgenţă, cu rang de Secretar de stat, în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, Viorica Dăncilă. |
|
|
| Ileana Şipoteanu şi Carmen Rădulescu, în recital la Mărţişor Dorohoian | Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi, Casa Municipală de Cultură Dorohoi, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, organizează în perioada 2 – 4 martie 2018 la Sala Teatrului Dorohoi, cea de-a XXXV-a ediție a Festivalului... |
|
|
| Cafe - bar din Vârfu Câmpului distrus într-un incendiu. O butelie cu oxigen a expoldat şi un pompier dorohoian a fost rănit | Un cafe-bar de pe raza comunei Vârfu Câmpului a fost distrus într-un incendiu produs în noaptea de 17 spre 18 ianuarie, cel mai probabil, din cauza unui jar căzut din centrala termică pe materiale combustibile. Incendiul s-a extins cu repeziciune la întreaga construcție după ce o butelie de oxigen, aflată lângă centrală, a explodat. ... |
|
|
| Dorohoian arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a incendiat o maşină la beţie | Un dorohoian în vârstă de 47 de ani a fost arestat preventiv astăzi, pentru 30 de zile, după ce a incendiat o maşină, în noaptea de miercuri spre joi. |
|
|
| Aproximativ 4000 de dorohoieni la Parada de datini şi obiceiuri de iarnă - VIDEO & FOTOGALERIE | Piaţa din faţa Primăriei Dorohoi a devenit neîncăpătoare pentru cei aproximativ 4000 de dorohoieni, de toate vârstele, veniţi în seara zilei de 31 decembrie să vadă Parada de datini şi obiceiuri de iarnă, manifestare tradiţională în municipiu. Numărul considerabil mai mare, comparativ cu anii trecuţi, al spectatorilor care au participat... |
|
|
| Dorohoi: Parada de datini şi obiceiuri de iarnă – Vezi programul din această seară | Dorohoienii sunt aşteptaţi în această seară, începând cu ora 17.00, în faţa Primăriei municipiului, pentru a lua parte la tradiţionala Paradă de datini şi obiceiuri. |
|
|
| Prefectul judeţului, dorohoianul Dan Şlincu, a donat sânge astăzi - FOTO | Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani se alătură apelului făcut de unităţile medicale şi adresat botoşănenilor de a dona sânge. |
|
|
| Dorohoian accidentat pe trecerea de pietoni pe o stradă din municipiu | La data de 2 decembrie, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Spiru Haret din localitate, surprinde şi accidentează un bărbat de 48 de ani, care se angajase regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal. |
|
|
| Dorohoian cercetat penal după ce a fost prins conducând fără permis şi a refuzat testarea alcoolscopică | La data de 5 noiembrie, poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe drumul naţional DN 29 A, pe raza localităţii Horlăceni. |
|
|
| Dorohoian cercetat penal după ce a fost prins conducând fără permis şi a refuzat testarea alcoolscopică | La data de 5 noiembrie, poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe drumul naţional DN 29 A, pe raza localităţii Horlăceni. |
|
|
| Contract de investiţii de peste cinci milioane de lei, semnat de primarul Dorin Alexandrescu la Bucureşti - FOTO | Municipiul Dorohoi va beneficia de finanțare pentru două noi obiective de investitii. Joi, 2 noiembrie 2017, primarul Dorin Alexandrescu a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea clădirii fostei Şcoli de fete de pe strada A. I. Cuza. Investiția ,,Reabilitare imobil pentru schimbarea destinației în unitate de învățământ preuniversitar"... |
|
|
| Nuntă de Aur organizată de municipalitatea dorohoiană pentru 83 de cupluri - FOTOGALERIE & VIDEO | 83 de cupluri din Dorohoi, care au împlinit în acest an jumătate de veac de convieţuire, au fost sărbătorite de oficialităţi. Evenimentul, Nunta de Aur, s-a desfăşurat vineri, 27 octombrie, la restaurantul Magica, începând cu ora 13,00 şi a fost organizat de Primăria Dorohoi prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS). |
|
|
| Realizare de excepţie a dorohoianului Cristian Cucoreanu. FELICITĂRI | Dorohoianul Cristian Cucoreanu, fostul comandant al Poliţiei Dorohoi şi al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, se poate lăuda cu un titlu la care foarte mulţi doar aspiră. |
|
|
| Dorohoian primit de familie şi oficialităţi după ce a parcurs 4500 de kilometri, pe bicicletă, în jurul Mării Negre - FOTOGALERIE | După aproximativ 4500 de kilometri parcurşi prin ţările de pe litoralul Mării Negre, cei doi temerari, dorohoianul Dragoş Hriţuleac şi prietenul său din Botoşani, Valeriu Catargiu, s-au întors acasă, fiind primiţi cu braţele deschise nu doar de către familii ci şi de către concetăţeni. |
|
|
| Dorohoian fără permis şi sub influenţa alcoolului, a intrat cu maşina într-un gard la Dealu Mare | La data de 15 octombrie, în jurul orei 21.00, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza localităţii Dealu Mare, pierde controlul asupra direcţiei de mers şi părăseşte partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unei locuinţe. |
|
|
| Dorohoian condamnat pentru tâlhărie, identificat de poliţişti şi încarcerat în penitenciar | La data de 31 august, poliţiştii au identificat pe raza municipiului Botoşani, un bărbat de 25 de ani din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, pe numele căruia, la data de 31.08.2017, Judecătoria Dorohoi a emis un mandat de executare de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. |
|
|
| Dorohoi - Aproximativ 50 de meşteri populari din 10 judeţe, vor fi prezenţi la a V-a ediţie a Festivalului Tradiţiilor Meşteşugăreşti | Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local al Municipiului Dorohoi și Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, având parteneri Casa
Municipală de Cultură Dorohoi și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi (CNIPT), organizează în perioada 25-27 august 2017 pe Pietonalul din centrul Municipiului Dorohoi cea de-a... |
|
|
| Dorohoi: A V-a ediţie a Festivalului Tradiţiilor Meşteşugăreşti, la sfârşitul acestei luni | Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local al Municipiului Dorohoi și Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, având parteneri Casa Municipală de Cultură Dorohoi și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi (CNIPT), organizează în perioada 25-27 august 2017 pe Pietonalul din centrul Municipiului Dorohoi cea de-a... |
|
|
| Dorohoian venit din Anglia prins conducând fără permis | La data de 3 august, în jurul orei 11.15, poliţiştii au depistat în trafic, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de B.S. de 27 de ani, din localitate. |
|
|
| Percheziţii la domiciliul unui dorohoian bănuit de furturi din locuinţe | La data de 12 iulie, în vederea probării întregii activităţi infracţionale, poliţiştii dorohoieni au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui tânăr de 24 de ani, din municipiul Dorohoi, acesta fiind bănuit de comiterea a 4 infracţiuni de furt calificat şi tentativă la furt calificat. |
|
|
| Dorohoian urmărit internaţional pentru infracţiuni cu violenţă, depistat de poliţişti | La data de 7 iulie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat pe raza municipiului Dorohoi, judeţul Botoşani, un bărbat de 46 de ani, din localitate, urmărit internaţional. |
|
|
| Dorohoian prins băut la volan în Bucecea | La data de 26 iunie, în jurul orei 10:00, B.G. de 50 de ani, din mun.Dorohoi, a fost depistat în trafic de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional D.N. 29 C, pe raza oraşului Bucecea. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 385 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 380 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 360 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 350 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 348 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|