| Klaus Iohannis i-a solicitat demisia lui Ponta. Premierul răspunde: Am fost numit de Parlament şi doar Parlamentul mă poate demite | Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, într-o declaraţie de presă, că solicită demisia premierului Victor Ponta, după ce acesta a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA. |
| Victor Ponta audiat la DNA. Premierul, urmărit penal pentru fals în înscrisuri, spălare de bani şi complicitate la evaziune | Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul de corupție de la companiile energetice... |
| Mii de dorohoieni la Zilele Copilului. Amploarea manifestărilor, unice în judeţ - FOTOGALERIE |
Copiii din Dorohoi au fost pentru patru zile principalele personaje din viaţa municipiului. Ei s-au transformat în vedete, care au evoluat pe scena din centrul oraşului şi au fost şi spectatori, aflaţi în permanenţă în centrul atenţiei autorităţilor şi locuitorilor, toate evenimentele petrecute pe 29, 30, 31 mai şi 1 iunie, fiindu-le... |
| | ACS INTER Dorohoi, campioana judeţului. Sărbătoare cu medalii şi tricouri de campion pe stadionul 1 Mai | ... |
| |
Încă un dosar penal pe numele lui Traian Băsescu redeschis de judecători | Judecătorii au confirmat redeschiderea urmăririi penale pentru furt, furt calificat şi insultă pe numele lui Traian Băsescu, cu privire la faptul... |
| | Celulă de criză la MAE pentru românul răpit în Burkina Faso | Situaţia românului răpit în Burkina Faso este gestionată de celula de criză de la nivelul Ministerului de Externe, care va transmite şi toate comunicările... |
| Ponta: Exportul de masă lemnoasă va fi INTERZIS | Guvernul vrea să ia o decizie radicală în scandalul defrişărilor. Premierul a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că susţinea... |
| | Simona Halep va urca pe poziţia a doua în clasamentul WTA | Simona Halep va urca pe poziţia a doua în clasamentul WTA după ce jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, cap de serie numărul unu şi locul 2... |
| | Indemnizația veteranilor de război se va dubla; Guvernul va adopta o ordonanță de urgență | Indemnizația veteranilor de război se va dubla, a anunțat miercuri ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa. |
| Scandal financiar în Republica Moldova sau cum să furi 1 miliard de dolari | Procurori anticorupție, parlamentari și chiar detectivi financiari americani caută de săptămâni întregi urmele a 1 miliard de dolari care s-au evaporat... |
| | Se caută talente pentru spectacole naționale și internaționale | Federația de Artă, Muzică și Sport, acreditată de Camera Deputaților (Parlamentul României) și Parlamentul European, a dat startul Olimpiadei de... |
| Guvernul face reglaje la ANAF: Activitatea unei firme, suspendată doar la diferenţă de 300-500 lei | Activitatea unei firme va fi suspendată de ANAF doar dacă diferenţa de bani găsită în plus sau minus va fi de 300 lei sau 500 lei, iar decizia de... |
|
|
| Mesaj sindical din Prefectura Botoşani transmis personal premierul Victor Ponta | Membrii Comisiei de Dialog Social din Botoşani au putut discuta în direct cu primul-ministru Victor Ponta şi cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Marian Pop, în cadrul unei videoconferinţe organizată de la Palatul Victoria. |
|
|
| Guvernul a alocat în premieră buget propriu strategiei pentru romi | Convocaţi de prefectul Costică Macaleţi, membrii Biroului Judeţean pentru Romi au fost anunţaţi că în acest an, pentru prima dată, Strategia Guvernului României de Incluziune a cetăţenilor romi are buget propriu, defalcat pe domenii de activitate. Fondurile sunt pentru anii 2015-2016, iar suma cea mai mare, de peste 160.000 mii lei, este... |
|
|
| Prefectura centralizează necesarul autobuzelor şcolare | Transportul elevilor către şi dinspre şcoală se va putea face şi cu autobuzul şcolar. Ministerul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a anunţat că a fost instituit cadrul legal pentru achiziţionarea unui număr de 100 de mini-autocare ce vin să completeze parcul auto naţional folosit pentru transportul celor mici. |
|
|
| KLAUS IOHANNIS merge duminică la Paris la Marșul Solidarității. Peste 1 milion de persoane așteptate | Klaus Iohannis, va participa duminică „Marșul solidarității” organizat la Paris în memoria victimelor recentelor atentate din capitala Franței. |
|
|
| Mesajul lui Victor Ponta de Anul Nou | Premierul Victor Ponta a transmis un scurt mesaj de Anul Nou, în care urează La Mulţi Ani tuturor, precizând că este vorba de cei care au sau nu Facebook, precum şi de cei care "ne simpatizează", şi de cei care "ne urăsc", adăugând că în mod sigur anul viitor va fi unul bun. |
|
|
| Structura şi componenţa noului Guvern a fost VOTATĂ în unanimitate de CExN al PSD. Dragnea pierde funcţia de vicepremier. Vezi care sunt noii miniştri | Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, duminică, cu unanimitate de voturi, structura şi componenţa Guvernului Ponta 4, fără Liviu Dragnea vicepremier, printre miniştrii noi ai PSD numărându-se Ionuţ Vulpescu, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, Adrian Anghel şi Liviu Pop. |
|
|
| Structura şi componenţa noului Guvern a fost VOTATĂ în unanimitate de CExN al PSD. Dragnea pierde funcţia de vicepremier. Vezi care sunt noii miniştri | Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, duminică, cu unanimitate de voturi, structura şi componenţa Guvernului Ponta 4, fără Liviu Dragnea vicepremier, printre miniştrii noi ai PSD numărându-se Ionuţ Vulpescu, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, Adrian Anghel şi Liviu Pop. |
|
|
| Inaugurarea patinoarului din Dorohoi cu spectacol pe gheaţă, muzică şi lumini | Aproximativ 300 de dorohoieni, majoritatea copii şi tineri, au participat sâmbătă, la inaugurarea patinoarului cu suprafaţă sintetică, construit în baza de agrement, din spatele Sălii polivalente de pe Bulevardul Victoriei. Inaugurarea patinoarului, foarte aşteptată de tinerii din Dorohoi, a fost făcută în prezenţa conducerii primăriei,... |
|
|
| Inaugurarea patinoarului din Dorohoi cu spectacol pe gheaţă, muzică şi lumini | Aproximativ 300 de dorohoieni, majoritatea copii şi tineri, au participat sâmbătă, la inaugurarea patinoarului cu suprafaţă sintetică, construit în baza de agrement, din spatele Sălii polivalente de pe Bulevardul Victoriei. Inaugurarea patinoarului, foarte aşteptată de tinerii din Dorohoi, a fost făcută în prezenţa conducerii primăriei,... |
|
|
| Aproximativ 500 de poliţişti au protestat în Piaţa Constituţiei, cerând creşteri salariale şi prime | Cei aproximativ 500 de membri ai Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România (FSDPR) 'Al. I. Cuza', care au protestat, miercuri, în fața sediului Ministerului Finanțelor Publice (MFP), au încheiat la ora 12,00 acțiunea revendicativă, fără să se înregistreze niciun fel de incidente. |
|
|
| Parlamentarii PSD au votat rămânerea la guvernare, singura abţinere i-a aparţinut lui Mitrea | Parlamentarii PSD au decis, marţi, cu doar o abţinere, aparţinând lui Miron Mitrea, ca formaţiunea să rămână în continuare la guvernare, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate. |
|
|
| Parlamentarii PSD au votat rămânerea la guvernare, singura abţinere i-a aparţinut lui Mitrea | Parlamentarii PSD au decis, marţi, cu doar o abţinere, aparţinând lui Miron Mitrea, ca formaţiunea să rămână în continuare la guvernare, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate. |
|
|
| Rezultate alegeri Republica Moldova: Socialiştii şi Comuniştii pe val | Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că, după centralizarea datelor din 85% dintre procesele verbale, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) se situează pe primul loc în preferințele electoratului. PSRM, condus de Igor Dodon, a primit voturile a 21,62% dintre alegători. |
|
|
| Sebastian Ghiță, prieten al premierului, a demisionat din PSD | Deputatul Sebastian Ghiță a demisionat, vineri, din PSD, după ce premierul Victor Ponta l-a criticat pentru declarațiile referitoare la Ion Iliescu, președintele de onoare al PSD. |
|
|
| Iohannis: Este posibil ca PNL să aibă în 2015 majoritatea în Parlament și să schimbe Guvernul | Președintele ales al României, Klaus Iohannis, afirmă, într-un interviu pentru agenția Reuters, că în următoarele săptămâni mai mulți parlamentari ar putea abandona coaliția de guvernământ a premierului Victor Ponta, într-un număr suficient pentru a duce la căderea Guvernului anul viitor. |
|
|
| Ponta: Nu demisionez din funcția de prim ministru | Candidatul Alianței PSD-UNPR-PC la prezidențiale, Victor Ponta, a declarat duminică seară că numărătoarea paralelă a PSD arată că liberalul Klaus Iohannis a câștigat alegerile și a adăugat că nu-și va da demisia din funcția de prim-ministru întrucât nimeni nu i-a cerut acest lucru și "nu e nevoie de așa ceva". |
|
|
| Fostul premier francez Francois Fillon: Trebuie să EVITĂM aderarea la Schengen a României, de unde vin numeroşi romi | România şi Bulgaria nu trebuie să adere la Spaţiul Schengen, pentru că din cele două ţări vin cei mai mulţi romi, afirmă fostul premier francez Francois Fillon, candidat pentru postul de lider al partidului de centru-dreapta UMP şi posibil candidat la preşedinţia Franţei. |
|
|
| Posibilă redeschidere a dosarului “Flota | Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, joi, înainte de şedinţa de plen a CSM, referitor la o posibilă redeschidere a dosarului "Flota", că "această împrejurare va fi avută în vedere", precizând că vor fi numeroase persoane care vor face "fel şi fel de solicitări". |
|
|
| Declaraţii dure ale unui şef PSD: Principalul defect al lui Klaus Iohannis este că reprezintă interese străine | Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, medicul Nicolae Bacalbașa, spune că principalul defect al contracandidatului lui Victor Ponta în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis, este faptul că "reprezintă interese străine". |
|
|
| Predoiu: Ponta - Tăriceanu, un tandem al recesiunii și al corupției | Prim vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, a afirmat, miercuri, că tandemul Victor Ponta, președinte - Călin Popescu Tăriceanu, premier este "un tandem al recesiunii și al corupției". |
|
|
| Ponta: Nu sunt de acord că aceia care au votat cu mine sunt proști și răi | Candidatul Alianței PSD-UNPR-PC la prezidențiale, premierul Victor Ponta, a declarat miercuri că nu este de acord cu cei care susțin că românii din afara țării sunt mai buni decât cei din țară și nici cu cei care afirmă că votanții săi "sunt răi și proști", în vreme ce aceia ai Monicăi Macovei sunt "deștepți și buni". |
|
|
| Ponta îl anunţă pe Tăriceanu drept viitor premier. Care sunt celelalte variante dacă Ponta este ales preşedinte în turul doi | Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa coaliţiei, că, dacă va fi ales pe 16 noiembrie în funcţia de preşedinte al României, a propus pentru a-i urma în funcţia de la Palatul Victoria pe Călin Popescu Tăriceanu. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 601 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 363 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 363 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 361 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|