Condamnarea lui Năstase – al doilea caz Timoşenko în estul Europei | În decurs de numai câteva luni, Europa se confruntă cu un al doilea caz de înalt politician condamnat la închisoare de justiție în timp ce la putere se află un adversar politic de marcă, după ce fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko a fost trimisă după gratii în mandatul lui Viktor Ianukovici.
|
| USL intră în grevă parlamentară până la alegeri | USL va intra în grevă parlamentară până la alegeri, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu. El a declarat, luni, că opoziţia a ajuns la un acord în ceea ce priveşte retragerea parlamentarilor PSD, PNL şi PC din activităţile uzuale ale Legislativului, ca măsură de protest la adresa puterii. |
| Curtea Constituţională a decis miercuri că Legea privind comasarea alegerilor este neconstituţională | Curtea Constituţională a decis miercuri că Legea privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale în 2012 este neconstituţională, admiţând cu majoritate de voturi sesizarea USL. Legea nu a fost declarată neconstituţională în integralitate, ci doar câteva articole, urmând să se întoarcă în Parlament. CCR va publica săptămâna... |
| USL vrea să recurgă la grevă parlamentară | Liderii USL au convenit, luni, să recurgă la grevă parlamentară, urmare a refuzului coaliţiei de guvernare a accepta solicitările opoziţiei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Uniune. |
| |
Deputatul Andrei Dolineaschi prezent la mitingul USL din capitală | Aproximativ 200 de persoane au început protestul, pentru a şaptea zi consecutiv, în Piaţa Universităţii, în timp ce, în paralel, la Arcul de Triumf... |
| | România se află într-un grav derapaj democratic a transmis Victor Ponta liderilor europeni | România se află într-un grav derapaj de la normele democratice, iar protestele din ultimele zile se datorează unor acţiuni ale actualei puteri, a... |
| Dolineaschi: Prefectul care organizează alegeri va putea foarte bine să candideze | Deputatul din partea PSD, Andrei Dolineaschi a descris anul 2012 ca fiind unul dintre cei mai intenşi ani electorali din ultimul deceniu prin prisma modificărilor... |
| | UMOR PARLAMENTAR în 2011: Declaraţii politice cu bibilici, ouăle lui Năstase, pitici, concubini şi laxative | Parlamentarii încheie încă nu an de activitate. Au adoptat legi, au dezbătut moţiuni, au adresat interpelări miniştrilor, s-au supărat şi au părăsit... |
| După 22 de ani democraţia este în pericol-Comunicat de presă USL | Conducerea judeţeană a USL revine cu un comunicat în care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pericolul instaurării unui regim dictatorial în... |
| Alianţa pentru o Românie Curată, împotriva comasării alegerilor- COMUNICAT | Alianta pentru o Romanie Curata nu este de acord cu
comasarea alegerilor locale si parlamentare si critica adoptarea legislatiei electorale prin asumarea... |
| | PSD Botoşani se opune comasării alegerilor-COMUNICAT DE PRESĂ | Biroul de presă al Organizaţiei Judeţene PSD Botoşani este împuternicit să emită următorul comunicat de presă:
Suntem surprinşi de instabilitatea... |
| Geoană nu a abandonat ideea de a candida la alegerile prezidenţiale. Sub nicio formă noul partid nu va fi al doilea UNPR, susţine senatorul | Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, duminică, într-o emisiune a Pro TV, că nu a renunţat la ideea de a candida la alegerile prezidenţiale... |
|
|
| PDL dă UDMR şefia Secretariatului General al Guvernului în schimbul susţinerii lui Blaga la şefia Senatului | Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, luni, la finalul şedinţei liderilor şi parlamentarilor Uniunii, că UDMR va prelua şefia SGG şi îl va susţine pe Vasile Blaga la preşedinţia Senatului. Întrebat dacă pentru şefia SGG va fi propus Ştefan Gati, Kelemen Hunor a infirmat. |
|
|
| Vanghelie pregătit să rupă din primarii PSD de la Botoşani | Victor Ponta l-a rugat pe Marian Vanghelie să rămână în PSD. De ce ar face președintele PSD așa ceva după ce a pus în acțiune o întreagă operațiune de destructurare a influenței lui Vanghelie în organizația de București? Lovitura pe care ar primi-o PSD prin plecare lui Marian Vanghelie ar fi cu adevărat dureroasă și s-ar resimţi... |
|
|
| Coaliţia a decis comasarea alegerilor, reducerea numărului parlamentarilor cu Parlament bicameral | Liderul UDMR, Kelemen Hunor a declarat pentru MEDIAFAX că în şedinţa de luni a coaliţiei s-a convenit comasarea alegerilor pentru noiembrie 2012, reducerea numărului de parlamentari, însă cu menţinerea Parlamentului bicameral. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că la discuţiile de luni s-a conturat o decizie, "un compromis", atât din... |
|
|
| Traian Băsescu împlineşte mâine 60 de ani. Ce îşi doreşte de ziua sa | Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că de ziua sa de naştere îşi doreşte "linişte", pe care spune că o va şi avea, adică vineri nu va veni la serviciu. Şeful statului a făcut această declaraţie la sosirea la Vila Lac, unde are o întâlnire cu parlamentari ai coaliţiei cu ocazia zilei sale de naştere, Traian Băsescu urmând... |
|
|
| Discursul Regelui Mihai, urmărit cu atenţie şi aplaudat de parlamentari | Parlamentarii au ascultat cu atenţie marţi, în şedinţă solemnă, discursul Regelui Mihai, fără a citi ziare, fără a vorbi la telefon sau fără a se uita pe laptopuri, unii dintre aleşi imortalizând chiar momentul în care fostul suveran s-a adresat celor două Camere reunite. Senatorii şi deputaţii au vrut să imortalizeze momentul în... |
|
|
| Cămătăria, interzisă prin lege. Cămătarii riscă închisoare de la 6 luni la 5 ani | Camera Deputaţilor a adoptat marţi propunerea legislativă privind interzicerea activităţii de cămătărie, fiind înregistrate 168 de voturi "pentru", 98 "împotrivă" şi 10 abţineri. Proiectul de lege, care prevede că activitatea de cămătărie se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, a fost iniţiat de parlamentari ai PDL şi... |
|
|
| Târgul de la Popăuţi deschis cu ameninţări de demitere | Început furtunos la a doua ediţie a Târgului Agro-Zoo de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (SCDCOC) Popăuţi. Pe la 13:15, la ceva mai mult de o oră de cea anunţată iniţial pentru deschiderea oficială a târgului, principalii organizatori au urcat pe scenă pentru a se adresa fermierilor. |
|
|
| D.D., Vadim si partidul lui Hitler | Întoarcerea crizei și suprapunerea ei cu anul electoral împing tot mai mulți analiști să atragă atenția asupra problemelor care riscă să apară, mai ales într-o țară ca România. Un asemenea risc major poate fi, în opinia noastră, exploatarea politică a crizei de către lideri scelerați, care promit cele mai inimaginabile aberații,... |
|
|
| ANI a sesizat Parchetul General al României în cazul deputatului botoşănean Stelică Strugaru | Parlamentarul de Darabani este acuzat, că, alături de alţi cinci deputaţi, ar fi încălcat legea conflictelor de interese. Mai exact, deputaţii Oana Mizil (PSD), Mate Andras (UDMR), Stelică Strugaru (PDL), Sonia Drăghici (PSD) şi Mihai Radana şi-ar fi angajat rudele în cadrul birourilor parlamentare proprii. ANI a depistat şase contracte... |
|
|
| Alegerile locale vor avea loc odată cu cele parlamentare. Coaliţia a căzut de acord asupra comasării | Partidele din arcul guvernamental au căzut de acord, luni dimineaţă, asupra comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, însă rămâne în discuţie sistemul de vot care va fi adoptat pentru legislative, au declarat pentru MEDIAFAX surse din coaliţie. Asupra propunerii de comasare a alegerilor a existat "consens total", au precizat sursele... |
|
|
| Şeful SRI Botoşani a fost demis | Şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii Botoşani şi-a pierdut funcţia. Colonelul Ioan Mamaischi a fost trecut pe un post vacant la mai puţin de o lună de zile după ce ofiţerul Cornel Corneschi, subordonatul său la SRI şi fratele acestuia Andrei Corneschi, şofer la Biroul Vamal Stânca, au devenit obiectul unor cercetării DIICOT privind... |
|
|
| Doina Melinte a tăiat panglica inaugurală a sălii de sport din Hudeşti | Autorităţile locale din Hudeşti au inaugurat astăzi sala de sport, care va purta numele multiplei campioane la atletism, Doina Melinte, originară din Mlenăuţi, comuna Hudeşti. Sportiva ocupă funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST) şi a fost prezentă la ceremonia de inaugurare a sălii care îi va... |
|
|
| PE deschide o anchetă în cazul Corneliu Vadim Tudor, acuzat că a reţinut bani din salariul unui asistent | Parlamentul European a deschis o investigaţie preliminară în cazul eurodeputatului Corneliu Vadim Tudor, acuzat că şi-a însuşit 40.000 de euro reprezentând remuneraţiile unuia dintre asistenţii săi, informează joi European Voice. Oficiali PE au declarat că au primit o plângere din partea lui Cezar Cătălin Marin, care a lucrat până... |
|
|
| Ziua Limbii Române ar putea fi sărbătorită la 31 august | Un proiect de lege privind instituirea Zilei Limbii Române la 31 august a fost depus la Senat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice din Legislativ, care cer dezbaterea în procedură de urgenţă. În expunerea de motive, iniţiatorii menţionează, printre altele, că "importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele... |
|
|
| Facultăţi mediocre, salarii uriaşe! Topul celor mai bine plătiţi rectori din universităţile românesti. TOP 25! | Avem învăţământ de slabă calitate? Trebuie restructurat sistemul educaţional din România? Sunt întrebări care se află pe buzele tuturor în aceste zile, din cauza rezultatelor dezastruoase de la examenul de bacalareat. Iar deficienţe nu sunt doar la bacalaureat. Dacă ridicăm privirea, vom vedea că avem un învăţământ superior artificial,... |
|
|
| Locurile cu taxă din universităţile de stat ar putea fi desfiinţate | Camera Deputaţilor a adoptat tacit un proiect de lege iniţiat de parlamentarii PDL Cătălin Croitoru şi Petru Filip care prevede eliminarea locurilor cu taxă la universităţile de stat. Actul normativ, care modifică legea 1/2011 a educaţiei naţionale, prevede că în instituţiile de învăţământ superior de stat învăţământul este gratuit... |
|
|
| Dolineaschi, Marcu şi Macaleţi – proces cu prefectul Roman pe 10 milioane euro | Dublă acţiune în instanţă a social-democraţilor pentru bugetul judeţului. În afara procesului deschis în numele mai multor consilieri judeţeni prin care se încearcă anularea hotărârii Consiliului Judeţean de împărţire a fondurilor pe localităţi, toţi parlamentarii PSD de Botoşani se judecă la rândul lor cu Prefectura. Miza este... |
|
|
| PRM-iştii dorohoieni dezbat despre starea gravă a agriculturii | PRM-iştii dorohoieni organizează sâmbătă, 25 iunie la ora 11, o întâlnire unde se va dezbate despre starea dezastruoasă a agriculturii din zona noastră şi se vor propune soluţii pentru ieşirea din această situaţie. La dezbaterea intitulată Agricultura şi zootehnia pot salva România, au fost invitaţi să participe parlamentarii Gheorghe... |
|
|
| Senatorul botoşănean Gheorghe Marcu a cerut colegilor din Parlament respectarea şi sărbătorirea Zilei Drapelului Naţional | Senatorul Marcu a făcut apel la parlamentari să respecte şi să sărbătorească Ziua Drapelului Naţional. Într-o declaraţie politică citită în plenul Senatului, Gheorghe Marcu nu a uita să amintească despre faptul că Ziua Drapelului Naţional vine pe fondul unei instabilităţi guvernamentale, în care soarta guvernului depinde de de o... |
|
|
| Şefa învăţământului Ada Macovei, mărul discordiei între doi PDL-lişti de seamă | Câţiva membri ai Biroului Permanent Judeţean al PDL Botoşani au avut un conflict verbal dur la şedinţa de săptămâna trecută. Actori principali au fost prim-vicepreşedintele Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla şi deputatul Cătălin Buhăianu, vicepreşedintele organizaţiei judeţene. Potrivit unor participanţi la întrunire totul... |
|
|
| Traian Băsescu: Am stabilit să înaintez Parlamentului imediat propunerea de revizuire a Constituţiei; nu voi revizui textul proiectului | Proiectul de revizuire a Constituţiei va fi înaintat Parlamentului, Camerei Deputaţilor, imediat după sosirea hotărârii Curţii Constituţionale la Palatul Cotroceni, a declarat, marţi seara, preşedintele Traian Băsescu. El a precizat că acest lucru a fost stabilit în cadrul consultărilor care au avut loc, marţi după-amiază cu liderii... |
|
|
| Patriarhul cere ca sărbătoarea Sf. Andrei să fie declarată zi nelucrătoare | Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a trimis luni o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor în care solicită adoptarea măsurilor necesare pentru ca sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, din 30 noiembrie, să fie declarată sărbătoare legală nelucrătoare, parlamentarii urmând să fie informaţi. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|