Doina Melinte a tăiat panglica inaugurală a sălii de sport din Hudeşti | | Data 17.08.2011 - 15:37:15 | Autorităţile locale din Hudeşti au inaugurat astăzi sala de sport, care va purta numele multiplei campioane la atletism, Doina Melinte, originară din Mlenăuţi, comuna Hudeşti. Sportiva ocupă funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST) şi a fost prezentă la ceremonia de inaugurare a sălii care îi va purta numele. | | |
"Doina Melinte, care, înainte de căsătorie se numea Beşliu, a copilărit la Hudeşti. Noi suntem mândri că e fiica satului şi că ne-a adus atâtea bucurii, după performanţele obţinute pe plan naţional, european şi mondial", a precizat primarul comunei. Doina Melinte a fost aşteptată de zeci de copii în sala de sport, şi de un sobor de 5 preoţi care au oficiat slujba de sfinţire a sălii. Doina Melinte a tăiat panglica inaugurală a sălii de sport în prezenţa prefectului Cristian Roman, a parlamentarilor Andrei Dolineaschi, Liviu Câmpanu şi Stelică Iacob Strugaru şi a primarului din Hudeşti, Viorel Atomei. “Am dorit să schimbăm faţa satului românesc, iar pentru a obţine performanţe ai nevoie de condiţii ceea ce am reuşit şi am creatâ? a declarat prefectul Cristian Roman.
Sala de sport "Doina Melinte BeÅliu" a fost construitÄ prin fonduri de la Compania NaÅ£ionalÄ de InvestiÅ£ii Åi are o capacitate de 150 de locuri. MÄ bucur foarte mult cÄ dupÄ ataÅ£ia ani s-a inaugurat aceasta sala. SperÄm sÄ producÄ multi campioni. Revin cu emotii la HudeÅtii, locul de unde am plecat eu Åi mÄ bucur cÄ Åcoala din sat are Åi o sala de sport", a spus Doina Melinte.
Inaugurarea sÄlii s-a încheiat cu un cu un spectacol susÅ£inut de Fanfara de copii din Alba-HudeÅti (Otilia O.) Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
| | Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 576 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 460 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord