Incendiul care a mistuit ieri o maşină din Botoşani, în atenţia poliţiştilor | La data de 14.04.2014, în jurul orei 23.30, Poliția municipiului Botoșani a fost sesizată printr-un apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că, la un autoturism parcat pe strada Aprodu Purice din municipiul Botoşani, a izbucnit un incendiu. |
| Amenzi usturătoare aplicate de poliţişti în ultima perioadă | Poliţiştii botoşăneni continuă acțiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, premergător Sărbătorilor de Paşti. În perioada 09-12 aprilie a.c., polițiștii au constatat peste 14 infracţiuni şi au aplicat peste 700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 315.000 lei. |
| Primarul Alexandrescu îl încurajează pe fostul vice Bursuc: Viaţa merge oricum înainte! - VEZI VIDEO! | Primarul Dorin Alexandrescu s-a arătat emoţionat la schimbarea fostului viceprimar Constantin Bursuc dar în acelaşi timp, şi-a declarat susţinerea pentru noul viceprimar Lucian Tapalagă. Deşi contradictorie, atitudinea edilului şef, se înscrie în conceptul de continuitate a alianţei dintre PSD şi PNL, care la Dorohoi, a funcţionat potrivit... |
| Poliţia de Frontieră Română a obţinut locul I în cadrul premiilor europene SELEC, pentru succesul operaţiunii “La piovra del Patron | În data de 20 martie a.c., Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) a oferit premiile sale pentru cele mai bune rezultate în lupta cu criminalitatea transfrontalieră, pentru semestrul al II-lea al anului 2013, ocazie cu care Poliţia de Frontieră Română, alături de autorităţile din Republica Moldova, a obtinut Premiul I pentru operatiunea... |
| |
Crin Antonescu pune Legionarii la zid: Senatul a votat legea prin care pro-legionarii și cei care minimalizează Holocaustul vor face închisoare | Senatorii au adoptat, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca persoanele care minimalizează în mod evident, prin orice mijloace, în public,... |
| Deținătorii cartelelor telefonice preplătite vor fi obligați să se înregistreze cu datele de identitate | Toți deținătorii de cartele telefonice preplătite vor fi obligați să se înregistreze cu un act de identitate în termen de șase luni de la intrarea... |
| Poliţiştii botoşăneni continuă acţiunile pentru siguranţa publică | Poliţiştii botoşăneni continuă acțiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, premergător Sărbătorilor de Paşti. În perioada... |
| Mii de pachete de ţigări de contrabandă ascunse în căruţă, sub vreascuri | * În cadrul unor acţiuni pentru combaterea contrabandei, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, împreună... |
| Percheziţii în Botoşani la traficanţi de droguri de mare risc | Procuroii DIICOT, Biroul Teritorial Botoşani au efectuat în această dimineaţă patru percheziţii domiciliare la suspecţi de trafic de droguri de... |
| Angajări la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs la sediul Direcției de Asistenta Sociala Dorohoi in data de 09.05.2014 pentru ocuparea... |
| ACŢIUNI PREVENTIVE ALE POLIŢIŞTILOR BOTOŞĂNENI | În perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Ortodox şi Catolic, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor general Petre... |
| Bisericile verificate de pompieri înaintea Sărbătorilor Pascale | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani demarează campania de verificare a lăcaşelor de cult cu risc ridicat... |
|
|
| Păcălelile de 1 aprilie, obicei vechi de câteva sute de ani, încă apreciat şi "reeditat" anual | Cea mai veche referire la Ziua Păcălelilor datează din 1539, obiceiul, încă apreciat şi "reeditat" anual, fiind un prilej ca oamenii să le facă surprize mai plăcute sau mai puţin plăcute prietenilor, dar şi un motiv pentru presa internaţională de a-i face pe cititori să zâmbească. |
|
|
| Deputatul PSD Tamara Ciofu transmite ministrului agriculturii solicitările botoșănenilor | Deputatul PSD Tamara Ciofu a inițiat luni, 31 martie a.c. o interpelare către Ministerul Agriculturii prin care a solicitat revizuirea legislației privind dreptul de preemțiune în cazul vânzărilor de terenuri agricole din extravilan, ca urmare a solicitărilor cetățenilor și primarilor din județul Botoșani. |
|
|
| Bănuit de comiterea unui furt calificat, identificat de poliţişti la Vârfu Câmpului | La data de 28 martie, Postul de Poliție Vârfu Câmpului a fost sesizat printr-un apel de urgenţă 112, de către un bărbat din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că, în ziua de 27 martie, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie într-un imobil, proprietate a sa, situat în comuna Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani, de unde au... |
|
|
| Acţiune desfăşurată pentru prinderea în flagrant a unei persoane din Botoşani ce intenţiona să comercializeze 1,78 kg mercur alb - VEZI IMAGINI FLAGARNT | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, coordonaţi de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi cu suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, au organizat, o acţiune specifică pentru prinderea în flagrant a unei persoane... |
|
|
| Mircea Diaconu: Există contestaţii la candidatura mea la PE pentru că vor să-mi ia dreptul de a fi ales | Mircea Diaconu spune că la BEC există contestaţii la candidatura sa ca independent la alegerile pentru PE deoarece cineva vrea să îi ia "dreptul de a alege şi a fi ales", referindu-se la o persoană cu care a avut divergenţe în 2009 şi care "conduce cu o mână de fier forjat", fără a o nominaliza. |
|
|
| Andrei Dolineaschi: PDL continuă să o promoveze pe Monica Macovei care a denigrat România în Parlamentul European | Președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, a declarat că lista de candidați ai PDL pentru alegerile europarlamentare conține persoane care au denigrat România în timpul referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. În acest sens, liderul social-democrat a criticat prezența pe lista PDL a eurodeputatului Monica Macovei care a intoxicat... |
|
|
| Peste 300 de locuri de muncă la Bursa organizată de AJOFM Botoşani | La Bursa generală a locurilor de muncă, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani în data de 28 martie 2014 au fost anunţate până la această dată 301 locuri de muncă vacante.
|
|
|
| Soacra ministrului Daniel Constantin, urmărită penal de DNA într-un dosar de luare mită | Soacra ministrului Daniel Constantin, fost consilier superior la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, şi un fost inspector principal din aceeaşi instituţie sunt vizaţi într-un dosar DNA de luare de mită şi fals intelectual. |
|
|
| 140 misiuni ale pompierilor în ultima săptămână | Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 140 situaţii de urgenţă, în medie de 20 de ori pe zi. Este vorba de 14 incendii, şapte alte intervenţii (transport persoane, degajare elemente de construcţie, deblocări uşi, degajări persoane, înlăturare risc de incendiu în cazul producerii unui accident... |
|
|
| 20 de misiuni ale pompierilor în ziua de 22 martie | Sâmbătă, 22 martie, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 20 situaţii de urgenţă. Este vorba de şase incendii, înlăturarea riscului de incendiu în cazul producerii unui accident rutier şi 13 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical. |
|
|
| 28 de misiuni ale pompierilor în ultimele 24 de ore | Joi, 20 martie, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 28 situaţii de urgenţă. Este vorba de două incendii, trei alte intervenţii (transport persoane, înlăturare butelie care prezenta pericol de explozie, supraveghere zonă de producere probabilă a unei situaţii de urgenţă), o misiune pirotehnică şi 21 de intervenţii... |
|
|
| Proiect de Cod etic pentru învăţământul preuniversitar: Profesorii să evite denigrarea colegilor. Sunt interzise frauda intelectuală şi plagiatul | Relaţiile dintre cadrele didactice se vor baza pe respect, solidaritate şi corectitudine, profesorii trebuie să evite denigrarea colegilor, iar frauda intelectuală şi plagiatul sunt interzise, potrivit proiectului Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar.
Proiectul Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar, aflat... |
|
|
| NOUL COD RUTIER. PERMISUL DE CONDUCERE suspendat pentru o PERIOADĂ DE DOI ANI. VEZI alte prevederi | Amenda maximă pentru şoferi ajunge la 9.600 de lei, iar cea mai lungă perioadă de suspendare a permisului de conducere este de doi ani, potrivit proiectului noului Cod rutier publicat miercuri pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne. |
|
|
| Un primar mătură pe jos cu Roxana, Mihai, Florin Ţurcanu: A mai rămas Florea Ţurcanu, tatăl | Prezent la instruirea primarilor și secretarilor de primării în contextul alegerilor europarlamentare, primarul de Pomârla, Dumitru Chelariu, a terminat instruirea cu un atac extrem de agresiv la adresa familiei Țurcanu. |
|
|
| Angajări la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi | Directia de Asistență Socială Dorohoi organizează concurs la sediul Direcției de Asistenta Sociala Dorohoi in data de 24.04.2014 pentru ocuparea urmatoarelor functii contractuale: |
|
|
| Jobbik refuză să accepte interdicţia impusă de România | Partidul naţionalist ungar Jobbik nu acceptă interdicţia de un an impusă de România unora dintre membrii săi, a declarat un parlamentar al partidului luni seara, ca răspuns la un anunţ oficial al autorităţilor române. |
|
|
| Războiul se amplifică. Liberalii botoşăneni cred că Dolineaschi suferă de o psihoză faţă de Florin Ţurcanu! | Liberalii botoşăneni au reacţionat la declaraţiile făcute astăzi de liderul judeţean PSD, Andrei Dolineaschi, prin care le reproşa că “este descalificant să-ţi jigneşti foştii parteneri, alături de care ai mers în faţa oamenilor să le ceri votul. Într-un comunicat de presă, liberalii botoşăneni fac referire la “psihoza pe care... |
|
|
| 136 misiuni ale pompierilor în ultima săptămână | Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 136 situaţii de urgenţă, în medie de 19 de ori pe zi. Este vorba de 24 incendii, 10 alte intervenţii (transport persoane, degajări arbori, deblocări uşi), o misiune de asigurare/supraveghere a zonei de producere probabilă a unei situaţii de urgenţă... |
|
|
| Focuri de arma la frontiera cu R. Moldova, pentru reţinerea a patru migranţi! | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au fost nevoiţi să tragă opt focuri de armă in plan vertical, pentru reţinerea a patru cetăţeni moldoveni, care au încercat să intre ilegal în România. |
|
|
| Ucraina: 96,6% din alegători au votat pentru alipirea Crimeii la Rusia | 96,6% din alegători au votat pentru alipirea Crimeii la Rusia, conform rezultatelor definitive ale referendumului de desfășurat duminică în această peninsulă din sudul Ucrainei, comunicate luni dimineață de către primul ministru prorus al regiunii Serghei Aksionov pe contul său de Twitter, informează AFP. |
|
|
| Ministerul Afacerilor Interne: Mai mulți cetățeni unguri au interdicție de a intra pe teritoriul României din cauza riscurilor la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale | Ministerul Afacerilor Interne a anunțat instituirea măsurii nepermiterii intrării pe teritoriul României a unor cetățeni unguri, care desfășoară în țara noastră activități cu caracter extremist în favoarea organizațiilor Noua Gardă Ungară, ''Mișcarea Tinerilor din cele 64 de comitate'', Oastea Haiducilor și Jobbik, solicitând, totodată,... |
|
|
| RAZIE la Dorohoi! | În zilele de 12-13.03.2014, poliţiştii de investigare a fraudelor – Poliţia municipiul Dorohoi au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii și combaterii comerțulul ilicit cu băuturi alcoolice, produse din tutun și alte mărfuri. |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 498 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 438 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 408 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 348 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 330 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 318 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 311 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 306 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|