Amenzi usturătoare aplicate de poliţişti în ultima perioadă | | Data 13.04.2014 - 13:03:19 | Poliţiştii botoşăneni continuă acțiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, premergător Sărbătorilor de Paşti. În perioada 09-12 aprilie a.c., polițiștii au constatat peste 14 infracţiuni şi au aplicat peste 700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 315.000 lei. | | |
Astfel, în perioada 09 – 12 aprilie
a.c., peste 140 de poliţişti din cadrul structurilor de investigarea fraudelor,
ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi au acţionat în medie,
zilnic, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru combaterea
infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor precum
şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale.
Au fost verificaţi 617 agenţi
economici şi 1.583 mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de
transport.
În urma controalelor efectuate,
poliţiştii au constatat 14 infracţiuni, pentru care sunt cercetate 12 persoane.
Cinci dintre infracţiuni privesc
fapte de evaziune fiscală.
De asemenea, poliţiştii au aplicat 761
sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 315.588 lei.
87 sancţiuni contravenţionale au fost
aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, în
timp ce 214 dintre sancţiunile aplicate sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind
protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Poliţiştii rutieri au constatat şi
aplicat 387 sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice, iar 73 de sancţiuni aplicate sunt prevăzute de
alte acte normative.
Totodată, ca măsură complementară în
cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate,
au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare totală de 15.218 lei,
constând în alcool şi produse de alcool, carne şi produse din carne, peşte şi
produse din peşte.
Exemplu:
La data de 09.04.2014, în
jurul orei 12.20, poliţiştii din oraşul Ştefăneşti au depistat în trafic, pe
raza comunei Santa Mare, judeţul Botoşani, o autoutilitară condusă de un bărbat
de 40 ani, din comuna Valea Lupului, județul Iași.
Efectuând controlului autovehiculului,
poliţiştii au depistat cca. două tone de
îngrășământ complex, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta
documente de proveniență.
Faţă de conducătorul auto a
fost dispusă măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 12/1990, iar
cantitate de îngrășământ depistată, în valoare de 3.350 lei, a fost ridicată în
vederea confiscării.
Reamintim faptul că în perioada premergătoare
Sfintelor Sărbători ale Paştelui Ortodox şi Catolic, în toată ţara se
desfăşoară acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea
unui climat de ordine şi siguranţă publică.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
| | Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 576 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 460 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|