Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: lege
Întâlnire între conducerea IPJ Botoșani și reprezentanții sindicatelor polițiștilor, pe tema intenției acestora de a organiza un protest
Astăzi, 14 ianuarie, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a avut o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor reprezentative din cadrul instituției, pentru a discuta despre intenția acestora de a organiza, în data de 15 ianuarie 2025, o manifestație în fața Instituției Prefectului din municipiul Botoșani.
Comunicat Sindicatul Liber din Învățământ (SLI) Dorohoi - Despre decontarea navetei profesorilor din alte localități
Vineri, 10 ianuarie 2025, în mediul școlar au aparut temeri privind nedecontarea navetei cadrelor didactice care nu au domiciliul în unitatea școlara unde lucrează.
Senatorul Cătălin Silegeanu cheamă românii la protest în Piața Universității pe 12 ianuarie, la ora 14:00
Cătălin Silegeanu, senator din partea partidului AUR, a făcut un apel public către toți cetățenii nemulțumiți de actuala situație politică și economică să se alăture unui amplu protest care va avea loc în Piața Universității din București, pe data de 12 ianuarie, începând cu ora 14:00.
„Emoții în zbor”, expoziție personală a Ioanei Gina Poleac
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în spațiul Colecției de Artă, în perioada 9-26 ianuarie 2025, expoziția intitulată „Emoții în zbor”, a artistei vizuale Ioana Gina Poleac.
Comunicat Prefectură - Rezultatele activităților desfășurate de structurile MAI în prima săptămână din 2025
IPJ BOTOȘANI În această perioadă, la nivelul județului s-a acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat...
Spitalul Municipal Dorohoi angajează fochist
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei...
Cătălin Silegeanu (AUR) a depus jurământul ca senator al județului Botoșani
Astăzi, Cătălin Silegeanu a depus oficial jurământul ca senator al județului Botoșani, marcând un nou capitol în cariera sa politică. În cadrul...
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” – Mesajul meu antidrog - FOTOGALERIE
Ultima zi a Săptămânii „Școala Altfel” la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi. Bucuria vacanței și bucuria sărbătorilor. Iar...
George Simion: AUR are abilitatea, capacitatea, voința și știința de a prelua guvernarea în România, conform cu voința românilor
Președintele AUR, George Simion, a afirmat, în cadrul conferinței de presă prilejuite de declarațiile iresponsabile din partea coaliției P.U.P.U.,...
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” – călătorind de azi spre ieri prin istoria locurilor - FOTOGALERIE
Trăim într-un azi cu de toate, și urâte, și frumoase, dar mai ales multe, prea multe. De aceea, nu miră pe nimeni dorința de a evada din toate acestea...
Cătălin Silegeanu, Senator AUR ales pentru Botoșani, în prim-planul luptei pentru alegeri libere
Într-un moment crucial pentru democrația din România, senatorul ales Cătălin Silegeanu, reprezentând circumscripția 7 Botoșani din partea partidului...
Seri duhovnicești în Protopopiatul Dorohoi alături de doi Părinți cu Har! - FOTOGALERIE
În Postul Nașterii Domnului, Protopopiatul Dorohoi, la inițiativa părintelui protopop pr. Ionuț-Ștefan Apetrei, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul...
Alexandra Huțu: „Am simplificat etapele proceselor din instanță prin introducerea posibilității de achitare în numerar a taxelor judiciare de timbru”
Parlamentarul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu, în calitate de inițiator, a votat astăzi în plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz, legea prin care taxele judiciare de timbru pot fi încasate în numerar și la ghișeele deschise la sediile instanțelor judecătorești.
Operațiunea PIROTEHNIC desfășurată la Botoșani. 2.000 de kilograme de articole pirotehnice confiscate până în prezent - VIDEO
La nivelul Poliției Române sunt continuate și în acest an activitățile pentru prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
COMUNICAT - AUR sesizează Comisia de la Veneția, OSCE și GRECO: Vrem alegeri libere!
Alianța pentru Unirea Românilor a lansat sâmbătă, 7 decembrie, o petiție prin care cere alegeri libere. Petiția poate fi semnată de toți cetățenii români nemulțumiți de abuzul făcut de actuală putere prin anularea primului tur al alegerilor prezidențiale. Petiția va ajunge atât la Comisia de la Veneția, cât și la celelalte instituții...
Comunicat Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani: CCR aruncă țara în haos! Lovitură de stat în plină desfășurare!
Lovitură de stat în plină desfășurare! Nouă judecători puși politic la CCR au decis să anuleze voința românilor, speriați că un candidat din afara sistemului avea toate șansele să ajungă președintele României!
Decizie fără precedent. Curtea Constituțională a anulat turul 1 al alegerilor prezidențiale
Curtea Constituțională a anulat astăzi turul 1 al alegerilor prezidențiale. Asta înseamnă că se reia tot procesul pentru alegerile prezidențiale.
Doina Federovici: Opt autogunoiere noi pentru județul Botoșani - FOTO
Un nou proiect finalizat pentru botoșăneni! Cele 8 autogunoiere compactoare achiziționate pentru operatorii de salubritate au ajuns la Botoșani.
Doina Federovici: Mulțumim botoșănenilor care ne-au acordat votul! Misiunea PSD în următoarea legislatură va fi de asigurare a stabilității economice și a echilibrului politic și social
„Alături de toți colegii mei de la PSD Botoșani vreau să le mulțumesc botoșănenilor care au votat în număr mare Partidul Social Democrat, care ocupă prima poziție atât la nivelul județului Botoșani, cât și la nivel național. Le mulțumesc și celorlalți români care s-au prezentat la vot și au dat sens democrației din România....
DOROHOI - Ziua internațională a persoanelor cu handicap
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități este marcată în fiecare an pe 3 decembrie, cu scopul de a promova și implementa programele destinate îmbunătățirii condițiilor de viață pentru aceste categorii sociale defavorizate. Această zi, este un prilej de conștientizare, de readucere în atenția publicului larg a conceptului de...
Eduard Mititelu (PNL) - Mesaj de mulțumire adresat locuitorilor județului
Dragi botoșăneni, ieri, prin votul dumneavoastră, mi-ați acordat onoarea de a reprezenta județul Botoșani, casa noastră, în Parlamentul României! Vă sunt profund recunoscător și vă asigur că, în Camera Deputaților, voi continua să muncesc cu determinare pentru județul nostru, astfel încât să vă fac mândri!
EXIT-POLL SOCIOPOL alegeri parlamentare 2024
Prezența la vot la ora 19:00. Județul Botoșani în coada clasamentului
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat cifrele oficiale privind prezența la vot pentru alegerile parlamentare.
Proces electoral desfășurat sub supravegherea structurilor Ministerului Afacerilor Interne
De la ultima comunicare, au fost primite trei sesizări de evenimente electorale: dintre care două infracțiuni și un posibil incident în context electoral, care este în curs de verificare.
Anunț de interes public pentru cetățenii  municipiului Dorohoi
Conform articolului nr.20 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare precum și a punctului 92 din Hotărârea Guvernului nr.1034/2024 pentru aprobarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024, primarii aduc la cunoştinţă publică,...
Efective de jandarmi suplimentate în acest weekend
În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele angrenate atât in misiunile executate împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne in contextul Alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, cât și în misiunile de ordine și siguranță publică la...
(P) Liderii PSD îi îndeamnă pe botoșăneni să voteze pentru binele familiei lor, pentru cei care dintotdeauna le-au asigurat creșteri de venituri și speranța unui trai mai bun
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici îi îndeamnă pe botoșăneni ca pe 1 decembrie să oprească austeritatea pe care o reprezintă o guvernare de tip PNL-USR și să voteze pentru o guvernare social-democrată a creșterii nivelului de trai.
(P) Doina Federovici: „Botoșani – Tărâmul Sfinților”, un județ binecuvântat care trebuie făcut cunoscut în întreaga lume
Pelerinajul ecumenic în ținutul Botoșaniului are o simbolistică valoroasă, de cunoaștere și de simțire duhovnicească. Edificiile religioase locale adăpostesc valori inestimabile, de la icoane unice în ortodoxie sau făcătoare de minuni, manuscrise, picturi și fresce vechi, până la detalii arhitecturale din diferite stiluri și secole....
(P) Doina Federovici: Investițiile în sistemul de urgență sunt investiții pentru viața botoșănenilor
Peste 60.000 de botoșăneni primesc anual îngrijiri medicale de urgență în una dintre cele mai moderne Unități de Primire a Urgențelor din regiunea Moldovei.
(P) Valeriu Iftime (PNL) - „Doar alegând #EchipaValeriuIftime, echipa PNL, putem schimba ceva cu adevărat în Botoșani!”
Avem nevoie de toată mobilizarea pentru alegerile parlamentare de duminică, dacă vrem să ne asigurăm că județul se îndreaptă în direcția corectă.
(P) Darabani votează PSD pentru extinderea magistralei de gaze pe traseul Botoșani-Săveni-Darabani și realizarea de unități de producție care să asigure locuri de muncă
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat că cel mai important proiect de infrastructură de utilități publice pentru Darabani îl reprezintă aducțiunea de gaze naturale prin extinderea rețelei de transport pe traseul Botoșani-Săveni-Darabani concomitent cu dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale din fiecare localitate...
(P) Alexandru Dumitriu (PNL) - „Vă îndemn să votați #echipaValeriuIftime, poziția 1 în buletinele de vot!” - VIDEO
Ne-au mai rămas 2 zile până la Alegerile Parlamentare, iar decizia trebuie făcută! Unul dintre motivele pentru care vă îndemn să ieșiți la vot sunt tradițiile noastre românești.
(P) A început realizarea proiectului PSD pentru extinderea rețelei de gaze naturale din Județul Botoșani. Se fac lucrări în comuna Stăuceni. Urmează Bălușeni și Gorbănești.
Au început lucrările de montare a rețelelor principale de gaze în comuna Stăuceni, care va asigura accesul la gaze naturale la peste 1.200 de gospodării, la finalul anului 2025. Urmează Bălușeni și Gorbănești. Rețeaua principală de distribuție de gaze din Stăuceni se va extinde pe o distanță de 57 de km, urmând să cuprindă toate...
(P) Cătălin Silegeanu (AUR) - „Vă îndemn să ieșiți la vot cu calm, înțelepciune și răbdare în fața oricăruia care vă este împotrivă”
Democrația din România suferă în aceste zile atacuri fără precedent, pentru că gruparea mafiotă care a pus stăpânire pe justiție recurge la orice mijloace să-și păstreze puterea. Alegerile de duminică au devenit o miză uriașă, iar decizia pe care fiecare cetățean o va lua în cabina de vot devine borna direcției spre care se va...
Pagina 13/113  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1290
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
777
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
607
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
374
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
371
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
371
Lemne confiscate la Cistinești
360
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
354
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord