| Controale ale poliţiştilor în trafic, pieţe şi oboare | În săptămâna 01 – 08 iunie a.c., poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea traficului, a prelucrării şi a comerţului ilicit cu ţigarete, produse din tutun, alcool şi alte produse accizabile şi contrafăcute. |
| Lucrările experimentale pe drumul naţional Manoleasa – Rădăuţi Prut, verificate de prefectul judeţului - FOTO | Prefectul Dan Şlincu s-a deplasat ieri, 7 iunie 2017, în judeţ, pentru a inspecta starea drumurilor naţionale dar şi pentru a verifica lucrările experimentale, promise de reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN), cu sprijinul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi (DRDP), pe tronsonul naţional de piatră Manoleasa – Rădăuţi... |
| | Ministrul Tineretului și Sportului în vizită la Botoșani | Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat miercuri că ministrul Tineretului și Sportului, Marius Alexandru Dunca a dat curs invitației sale de a face o vizită în județul Botoșani în ziua de vineri, 9 iunie. |
| | Hoţi de buzunare prinşi de jandarmi | Un bărbat în vârstă a fost cât pe ce să rămână fără banii din portofel, după ce doi tineri l-au acostat la intersecția străzii Poștei cu strada Victoriei din municipiul Botoșani, în seara zilei de 6 iunie. |
| |
| Acțiuni ale jandarmilor pe linie piscicolă și cinegetică | Acțiunile jandarmilor pentru verificarea respectării reglementărilor legale pe linie de pescuit, acvacultură și protecția fondului cinegetic, executate... |
| | Moldovean contrabandist, reţinut la Rădăuţi Prut | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au reţinut un cetăţean moldovean care a încercat să introducă în România, peste frontiera verde, 7.500... |
| | Amenzi de 237000 de lei aplicate de poliţişti | În minivacanţa de 1 iunie şi Rusalii, poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, precum şi cei specializaţi... |
| | Acţiuni pe linia respectării normelor legale de comerţ | La data de 1 iunie, poliţiştii din orașul Ștefănești au desfăşurat acțiuni punctuale pe raza orașului și a comunelor limitrofe, pe linia transportului... |
| Jandarmii în misiune de 1 iunie | Peste 400 de jandarmi vor acționa în județul Botoșani în perioada 01 - 05 iunie a.c., pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum... |
| | Jandarm botoșănean premiat pentru că a refuzat să ia mită | Astăzi, 30 mai, plutonierul adjutant Macovei Daniel Constantin din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a fost premiat cu ocazia sărbătoririi... |
| | Ţigări de contrabandă ascunse în rezervor, descoperite la Stânca | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în rezervorul unui autoturism marca... |
| COMUNICAT Motor Group Dorohoi, la finalul celei de-a IV-a ediţii MOTORFEST - FOTO | La finalul celei de a IV-a editii a MOTORFEST Dorohoi desfasurata in zilele de 27 si 28mai 2017, Adrian HAIDAUTU - in numele MOTOR GROUP DOROHOI, multumeste... |
|
|
| Remorcă şi dulciuri ”cu aromă” de tutun - FOTO | Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași împreună cu inspectorii vamali au depistat trei persoane care au încercat să introducă ilegal în România ţigarete de proveniență Republica Moldova, ascunse în podeau dublă a unei remorci, pe corp şi în cutii cu dulciuri. |
|
|
| COMUNICAT Marius Budăi: „Există surse bugetare pentru creșterea pensiilor și salariilor” | Deputatul social democrat Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a declarat astăzi că „în urma analizelor de la Ministerul Finanțelor Publice vă pot confirma că avem surse bugetare cu 1,5 miliarde mai mari decât necesarul pentru creșterea pensiilor și salariilor din următoarea perioadă.... |
|
|
| Vânzarea la bucată de ţigări de contrabandă stopată de jandarmi | Acțiunile specifice ale jandarmilor botoșăneni pe linia prevenirii și combaterii comerțului cu produse accizabile s-au finalizat în data de 27 mai a.c. cu întocmirea unui dosar cu acte de sesizare ale organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. |
|
|
| Tâlhar din Vorniceni, condamnat de judecătorii dorohoieni, identificat şi încarcerat de poliţişti | La data de 26 mai, poliţiştii au identificat un tânăr de 22 de ani, din comuna Vorniceni, judeţul Botoşani, pe numele căruia, Judecătoria Dorohoi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, fiind condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare. |
|
|
| Material lemnos fără documente legale, confiscat de poliţişti | La data de 24 mai, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – IPJ Botoşani, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Botoşani, au efectuat un control la un depozit de material lemnos, pe raza localităţii Bajura, oraş Darabani, judeţul Botoşani. |
|
|
| Pescari sancţionaţi pentru nerespectarea perioadei de prohibiţie | În luna mai a.c., jandarmii au axecutat două acțiuni pe râul Prut, care au vizat respectarea prevederilor legale privind pescuitul și acvacultura, în cooperare cu Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani. |
|
|
| Prefectul Dan Şlincu invită botoşănenii la festivităţile prilejuite de Ziua Eroilor | Prefectul Dan Şlincu adresează o invitaţie botoşănenilor să participe la festivitatea dedicată Zilei Eroilor, eveniment ce va avea loc mâine, 25 mai 2017, la Monumentul Eroilor de la Cimitirul Pacea 1. |
|
|
| Canadienii caută șoferi de TIR. Vezi ce salarii oferă | Firma canadiană de transport SGT 2000, unul dintre principalii transportatori din Canada, SUA și Mexic angajează 10 șoferi pe vehicule de mare tonaj pentru Canada. |
|
|
| Firme din judeţ amendate pentru că au angajat ilegal muncitori străini | Polițiștii de imigrări din Botoșani au aplicat amenzi în valoare de 4500 de lei pe numele reprezentanților unor societăți comerciale, în urma unor controale pe linia prevenirii și combaterii muncii ilegale a străinilor. |
|
|
| Pericol de explozie înlăturat de pompierii din Săveni | Pericol de explozie înlăturat de pompierii din Săveni, după ce dintr-o locuință cuprinsă de flăcări au fost scoase 11 butelii.
|
|
|
| COMUNICAT Rotaru: „Proceduri clare de recunoaștere a activităților de voluntariat pe baza cadrului național al calificărilor” | Cu ocazia finalizării săptămânii naționale a voluntariatului care are loc în fiecare primăvară în cea de-a treia săptămână a lunii mai, deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat că actualul Guvern va implementa proceduri clare de recunoaștere a activităților de voluntariat pe baza cadrului național al calificărilor.
|
|
|
| Şapte incendii într-o singură zi | Sâmbăta, 20 mai a.c., pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a sapte incendii izbucnite în casele si gospodăriile unor localnici din Botosani, Dorohoi, Carasa (comuna Corlăteni), Havârna si Dângeni. |
|
|
| Prima etapă din Ștafeta Munților din acest an în are loc în Masivul Ceahlău | Concursurile de turism montan din cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv Stafeta Munților din acest an vor debuta în luna mai și se vor încheia în luna septembrie, existând șapte etape și o festivitate de premiere. |
|
|
| În atenţia absolvenţilor promoţia 2017 | În data de 26 mai 2017 se încheie anul școlar pentru învățământul liceal. Începând cu 27 mai 2017 până pe data de 25.07.2017, absolvenţii sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării... |
|
|
| Cea mai mare campanie de promovare a mișcării de masă din România, vine la Botoșani! - VIDEO | În zilele de 27 și 28 mai, toți locuitorii din județul Botoșani sunt invitați la distracție în aer liber, jocuri, concursuri și multe premii, pe Pietonalul Unirii-Bulevardul Mihai Eminescu. |
|
|
| Acţiune a poliţiştilor de ordine publică pe linia prevenirii şi combaterii actelor ilicite de comerţ | Duminică, 21.05.a.c., poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – IPJ Botoşani, cu sprijinul unui specialist din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au acţionat pe raza oraşului Ştefăneşti şi a comunelor Durneşti şi Truşeşti, pe linia prevenirii şi combaterii actelor ilicite de comerţ şi a delictelor silvice. |
|
|
| COMUNICAT Doina Federovici: „Mai avem multe de făcut, dar rezultatele încep să se vadă în creșterea economică” | Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a prezentat datele comunicate de Institutul Național de Statistică cu privire la situația economică a țării noastre după primele patru luni din acest an. |
|
|
| Amenzi de peste 250000 de lei aplicate de poliţişti într-o săptămână | Poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea traficului, a prelucrării şi a comerţului ilicit cu ţigarete, produse din tutun, alcool şi alte produse accizabile şi contrafăcute. |
|
|
| 400 kg de tutun pentru narghilea ascunse într-un autocar | În P.T.F. Albiţa, echipa comună de control formată din inspectori vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit, ascunse în diverse spații dintr-un autocar, 400 kg de tutun aromat pentru narghilea.
|
|
|
| Deputatul PSD Mihalea Huncă a votat pentru creșterea finanțării programelor destinate ucenicilor și stagiarilor | Deputatul PSD Mihaela Huncă a susținut în cadrul Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport proiectul de lege elaborat de Guvern pentru creșterea finanțării programelor destinate ucenicilor și stagiarilor. |
|
|
| Tâlhari din Dorohoi cercetati de poliţişti | În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii Poliţiei municipiului Dorohoi i-au identificat pe I.R., Ş.M. şi D.F., toţi din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, ca fiind principalii suspecţi de comiterea unei tâlhării, la data de 05.04.2016. |
|
|
| Bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de furt, identificaţi de poliţişti | La data de 16 mai, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Botoşani, Poliţiei Oraşului Săveni şi Secţiei 9 Poliţie Rurală Vlăsineşti, cu sprijinul luptătorilor S.A.S - IPJ Botoşani, au efectuat o percheziţie pe raza comunei Moţca, judeţul Iaşi, la locuinţa a două persoane bănuite de comiterea unei infracţiuni de furt.... |
|
|
Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE | 817 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 517 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 470 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 326 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 321 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 307 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 307 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 303 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 275 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 275 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|