Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: ipj Botosani
DOROHOI - Polițiștii alături de cei mici, în tabăra de vară organizată de Parohia „Învierea Domnului” din municipiu
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu colegii din cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului Rutier, au participat la o activitate preventiv-educativă organizată în tabăra de vară desfășurată de Parohia „Învierea Domnului” din municipiul Dorohoi.
Zile de vară alături de polițiști - FOTO
Zilele de 2 și 3 iulie 2025 au constituit un prilej pentru desfășurarea unor activități educative dedicate siguranței copiilor, organizate în cadrul Școlii de Vară de la Parohia Sfinții Voievozi - Ungureni, comuna Ungureni și Parohia Pogorârea Sfântului Duh - Smârdan, comuna Suharău.
Femeie din Orășeni-Deal, comuna Curtești, dată dispărută!
O femeie în vârstă de 44 de ani, domiciliată în satul Orășeni-Deal, comuna Curtești, județul Botoșani, a fost dată dispărută după ce a părăsit locuința în dimineața zilei de 2 iulie 2025, în jurul orei 10:00. De atunci, familia nu mai știe nimic despre ea.
”SIGURANȚA NU INTRĂ ÎN VACANȚĂ!” - Activitate preventivă desfășurată de polițiștii din Dorohoi cu copiii unor grădinițe - FOTO
La data de 1 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au desfășurat o acțiune informativ-preventivă cu copiii din cadrul Grădinițelor nr. 10 Dorohoi, nr. 2 Dumbrăvița și nr. 2 Pomârla, oferindu-le celor mici o experiență educativă memorabilă, plină de emoție, învățare și voie bună.
Bicicliștii și trotinetiștii în vizorul polițiștilor rutieri botoșăneni - FOTO&VIDEO
La data de 1 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate educativ-preventivă dedicată tinerilor care se deplasează...
Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Ordine Publică au desfășurat o acțiune pentru...
Șofer băut, din Botoșani, scos din trafic de polițiști
La data de 30 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională din...
Depistat fără permis, la volanul unui autoturism neînmatriculat
La data de 30 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna...
Acțiune ”blitz” a polițiștilor rutieri
La data de 30 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune de tip ”blitz”, pe drumurile naționale D.N. 29D și D.N....
Bărbat din Suceava reținut de polițiștii botoșăneni, după ce a sustras 16.000 de lei din casa unei bătrâne
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 de...
Dosar penal pentru un bărbat din Hudești care a aruncat deșeuri periculoase în loc nepermis
La data de 24 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Pomârla au identificat un bărbat, de 63 de ani, din comuna Hudești,...
Bărbat reținut după ce a furat bani din casa unei bătrâne
La data de 24 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat,...
Polițiștii de imigrări din Botoșani continuă acțiunile pentru prevenirea migrației ilegale
Acțiuni comune în trafic pentru identificarea situațiilor de ședere ilegală și prevenirea migrației ilegale.
Trei bărbați reținuți de polițiștii din Dorohoi, după ce au înșelat o femeie prin metoda „Accidentul” - VIDEO
Unul dintre aceștia a fost arestat preventiv, iar ceilalți doi au fost plasați sub control judiciar.
Acțiune de amploare a polițiștilor din Dorohoi - FOTOGALERIE
La data de 20 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul altor subunități de poliție au organizat o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea...
Ample acțiuni de control desfășurate în județ de către Poliția Economică - FOTO
Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au desfășurat timp de peste două săptămâni, un amplu plan de control care a vizat domenii ce nu fiscalizează veniturile.
Programul Educațional „Școala Siguranței Tedi” a ajuns la final - VIDEO
Peste 1.000 de elevi și profesori au participat la Programul Educațional „Școala Siguranței Tedi”. Acest program se adresează elevilor din clasa I și este implementat de Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Ministerul Educației și compania Maspex România, prin brandul Tedi....
Bărbat din Constanța reținut pentru pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice
La data de 18 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 ani, din județul Constanța, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Bărbatul din Cristinești depistat ieri cu o alcoolemie record, a fost reținut de către polițiștii dorohoieni
La data de 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat , de 58 ani, din localitatea Cristinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Bărbat depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație
La data de 15 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, au oprit pentru control, în localitatea Bucecea, un autoturism condus de un bărbat de 43 ani, din municipiul Botoșani.
Botoșănean reținut după ce nu a respectat ordinul de protecție provizoriu - VIDEO
La data de 15 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu și violare de domiciliu.
Bărbat din Cristinești prins la volan, în Dorohoi, cu o alcoolemie record.
La data de 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control pe strada Sfântu Ioan Romanul, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de către un bărbat de 58 ani, din localitatea Cristinești.
Polițiștii de Siguranță Școlară dau startul campaniei „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”
În această vară și în întregul an școlar viitor, polițiștii Biroului Siguranță Școlară vor implementa Campania Națională ”𝐃𝐨𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞 𝐢̂𝐧𝐝𝐞𝐩𝐥𝐢𝐧𝐢𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐯𝐚̂𝐫𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐢𝐭𝐞” inițiată de Direcția Siguranța Școlară  și Agentia...
Razie de amploare a polițiștilor din Botoșani. Peste 500 de persoane au fost legitimate și 232 de vehicule controlate - FOTO
În noaptea de 14 spre 15 iunie 2025, polițiștii botoșăneni au desfășura o acțiune de amploare, de tip razie, cu efective mărite, pe raza municipiului Botoșani, în sistem integrat, cu polițiști din structurile de ordine publică, investigații criminale, criminalitate economică, acțiuni speciale și poliție rutieră, alături de jandarmii...
Tânăr reținut pentru infracțiuni la regimul rutier, săvârșite pe raza comunei Vorniceni
La data de 11 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere a unui autovehicul neînmatriculat și conducere a unui vehicul cu număr fals...
Lemne confiscate și amendă pentru un bărbat din Pomârla
La data de 10 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul comunal din localitatea Pomârla, o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate care transporta material lemnos.
Sancțiuni aplicate de polițiști în Săveni, în cadrul unei acțiuni „Blocada”
La data de 10 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor.
Polițist din Hlipiceni a refuzat mita și a sesizat DGA prin Call-center-ul anticorupție
La data de 7.06.2025, un agent de poliție din cadrul Poliției Hlipiceni – IPJ Botoșani, a apelat linia telefonică Call-center anticorupție a Direcției Generale Anticorupție – 0800.806.806, pentru a sesiza o tentativă de mituire.
Măsuri rutiere și recomandări preventive în contextul desfășurării semi-maratonului Botoșani, 15 iunie 2025
Duminică, 15 iunie 2025, în municipiul Botoșani va avea loc semi-maratonul Botoșani, eveniment sportiv care presupune participarea unui număr semnificativ de alergători, aproximativ 300.
Acțiuni pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului armelor explozivi și substanțe periculoase
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară, în această perioadă, o acțiune de amploare ce vizează identificarea persoanelor care încalcă prevederile legale privind regimul armelor și al munițiilor.
30 de absolvenți ai școlilor de poliție își încep astăzi activitatea
Începând de astăzi, 10 iunie a.c., 30 de noi polițiști se alătură structurilor de poliție botoșănene pentru a lucra în slujba comunității.
Vitezomani sancționati de polițiștii rutieri
Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat, în cursul zilei de 7 iunie a.c. o acțiune preventivă pe un tronson de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, pe D.N. 29D, unde în ultimele luni au fost înregistrate accidente rutiere grave, soldate cu pierderi de vieți omenești și rănirea gravă a unor participanți la trafic....
Intervenții ale polițiștilor botoșăneni
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deosebite care să tulbure ordinea și liniștea publică.
Material lemnos confiscat de către polițiștii din Dorohoi și Vlăsinești
La data de 4 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul național de pe raza municipiului Dorohoi, o autoutilitară, condusă de un tânăr, de 27 ani, din județul Suceava.
Pagina 11/48  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
854
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
766
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
589
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
470
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
358
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
356
Lemne confiscate la Cistinești
356
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord