Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Zile de vară alături de polițiști - FOTO
Realitatea DorohoianăData 05.07.2025 - 19:38:35
Educatie
Zilele de 2 și 3 iulie 2025 au constituit un prilej pentru desfășurarea unor activități educative dedicate siguranței copiilor, organizate în cadrul Școlii de Vară de la Parohia Sfinții Voievozi - Ungureni, comuna Ungureni și Parohia Pogorârea Sfântului Duh - Smârdan, comuna Suharău.
DISTRIBUIE           

Cu această ocazie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul I.P.J Botoșani au susținut întâlniri în fiecare din cele două parohii, adaptând mesajele și activitățile la specificul fiecărei comunități precum și vârstelor copiilor prezenți.

Astfel, cei prezenți au primit informaţii privind siguranţa personală acasă, în fața calculatorului, pe stradă şi în locurile de agrement. Întâlnirile poliţiştilor cu copiii au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora copiii au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie.

Siguranța în mediul online a fost una din temele aduse în discuţie, pentru că e vacanță și tentația de a petrece mai mult timp pe calculator, pe jocuri sau pe rețelele de socializare este mai mare. Polițiștii au atras atenția copiilor asupra consecințelor la care se expun printr-o utilizare neadecvată a internetului, în caz contrar, putând deveni foarte ușor victime ale cyberbullyingului.

Poliţiştii au discutat cu adolescenţii aflaţi în tabără şi aspecte care au vizat legislaţia în vigoare în domeniul consumului şi traficului drogurilor, exemple de situaţii în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicaţi în alte infracţiuni din sfera traficului de substanţe interzise, precum şi consecinţele legale ale acţiunilor acestora. Tinerilor li s-a explicat ce sunt drogurile, ce efecte au, din ce sunt obţinute, încercându-se informarea acestora cu privire la consecinţele consumului de substanţe interzise.

De asemenea, copiii au primit vizita polițiștilor rutieri care le-au prezentat principalele reguli de comportament în trafic. Polițiștii au discutat despre traversarea în siguranță, care sunt regulile de circulație atunci când sunt pe biciclete, unde este locul lor în automobil, precum și alte noțiuni de educație rutieră necesare acestei categorii de vârstă.

Copiii au avut acces în interiorul unei mașini de intervenție, simțindu-se pentru câteva clipe și ei mici polițiști.
În cadrul activităţilor au fost distribuite materiale realizate în cadrul parteneriatului derulat de IPJ Botoşani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi
Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
Perspective literare 2026 - FOTO
Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor
Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea”
Expoziție personală Andrușcă Ciprian, la Galeriile „Colecția de Artă” Botoșani
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
851
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
761
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
609
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
574
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
530
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
456
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
407
Lemne confiscate la Cistinești
351
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord