| Colocviul on-line „Memoria exilului, memoria diasporei” | Membrii Platformei dedicate diasporei academice și de excelență, împreună cu Ambasadele României la Berlin și Viena, alături de Cancelaria Prim-Ministrului României, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român și Ministerul Cercetării, în parteneriat cu Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj... |
| | 116 locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană | Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 116 locuri de muncă vacante, după cum urmează: |
| | Substanță vegetală, posibil cannabis, descoperită în cabina unui autocamion, la controlul de frontieră | În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova, privind controlul coordonat, la controlul de frontieră din PTF Albița, au fost descoperite 4.1 grame de substanță vegetală cu miros înțepător, suspectă a fi cannabis, pe care un cetățean ucrainean le achiziționase, conform declarației sale, pentru consum propriu. |
| | Alexandra Huțu: „Orice femeie abuzată trebuie să știe că nu este singură, că are unde să găsească sprijin!” - FOTOGALERIE | În contextul campaniei naționale „STOP violenței împotriva femeilor!”, demarată în Parlamentul României de Partidul Social Democrat, deputatul Alexandra Huțu a organizat în municipiul Botoșani o acțiune stradală de promovare a numărului de telefon de urgență unde orice femeie abuzată poate suna pentru ajutor. |
| |
| Jandarmii botoșăneni prezenți la meciul de fotbal dintre FC Botoșani și FC Universitatea Cluj, din această seară | Astăzi, 6 decembrie, începând cu ora 19:00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică pe Stadionul municipal... |
| | Cetăţean cubanez depistat la graniță după ce a traversat Prutul cu o barcă pneumatică | Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomești au depistat un cetățean cubanez care a încercat să intre ilegal în... |
| | Alexandra Huțu: „Programul Rabla pentru sobe trebuie să fie un proiect pe termen lung, pentru scăderea costurilor de încălzire și creșterea randamentului energetic” | Parlamentarul social-democrat Alexandra Huțu, în calitate de membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și în Comisia pentru administrație... |
| | Cetățean din Republica Moldova, condamnat de autoritățile din România, depistat la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova căutat de... |
| | Angajații AJOFM au suspendat greva, pe perioada negocierilor cu Guvernul | Consiliul Național al Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii, reunit astăzi în ședință extraordinară, a hotărât pe baza consultării organizațiilor... |
| | Pompieri botoșăneni avansați în grad și răsplătiți cu titluri onorifice, de Ziua Națională a României - FOTOGALERIE | În orice domeniu, recunoașterea muncii depuse este foarte importantă. Acest lucru l-au simțit astăzi șase pompieri botoșăneni, care au primit noile... |
| | Măsuri în zona de competență a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru perioada minivacanţei de 1 Decembrie | Suntem în apropierea minivacanţei prilejuite de Ziua Naţională a României, sens în care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră... |
| | DOROHOI - Ziua Națională a României sărbătorită cu ceremonialuri militare și religioase. Nu vor lipsi programe artistice și o masă ostășească | Dorohoienii sunt așteptați în număr cât mai mare să participe la manifestările care vor fi organizate vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 12:25,... |
|
|
| Alexandra Huțu: „Suntem datori să îi onorăm prin gesturi, fapte și atitudini demne pe eroii și veteranii din cele două Războaie Mondiale, nu doar de 1 decembrie, ci în fiecare zi!” | Românii de pretutindeni sărbătoresc pe 1 Decembrie, Ziua Națională a României, cel mai important moment din istoria românilor, eveniment ce a consfințit ceea ce astăzi numim România. În acest context deputatul Alexandra Huțu a avut o intervenție în Plenul Camerei Deputaților prin care a evidențiat importanța pe care fiecare erou și... |
|
|
| Măsurile de ordine publică stabilite pentru perioada 30 noiembrie - 3 decembrie 2023 în județul Botoșani | În contextul zilelor libere ocazionate de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României, de care vă urăm să vă bucurați în liniște alături de cei dragi, structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au dispus o serie de măsuri menite să asigure siguranța cetățenilor din județul Botoșani. |
|
|
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” a sărbătorit în avans 1 Decembrie – Ziua Națională a României - FOTO | Elevii Colegiul Național “Grigore Ghica” au sărbătorit 1 Decembrie - Ziua Națională a României prin activități educative, în care s-au implicat plini de entuziasm, dornici să învețe, să colaboreze și să interacționeze. |
|
|
| Colegiul Național “Grigore Ghica”- CAMPIONII SE PREZINTĂ - FOTO | Numele meu este Marco Tărnăuceanu și sunt elev în clasa a XII-a G, profil știinte-sociale, la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi. În timpul meu liber practic atletismul de performanță fiind legitimat la clubul sportiv școlar Rădăuți cu drept de participare la principalele competiții naționale. |
|
|
| DAS Dorohoi – Precizări privind acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde | Tichetele sociale pentru produse alimentare și mese calde sunt reglementate de O.U.G. nr. 63/2022 și sunt acordate de Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Național „Sprijin pentru România”. |
|
|
| Simpozionul „1 Decembrie – Ziua Națională a României” | Muzeul Județean Botoșani organizează miercuri, 29 noiembrie 2023, ora 13.00, la sediul temporar al Muzeului de Istorie Botoșani (Piața Revoluției, nr. 7, et. 2), Sala de Conferințe, simpozionul „1 Decembrie – Ziua Națională a României”. |
|
|
| Delegație a Organizației Județene PRO România prezentă la Congresul Național al partidului. Mihaela Huncă a fost aleasă în funcția de vicepreședinte național | O delegație a Organizației Județene PRO România a participat sâmbătă la Congresul Național al partidului, organizat la București. |
|
|
| Comunicat USR Botoșani - Cătălin Drulă: Legea PSD-PNL a pensiilor este o minciună cap-coadă. USR refuză să-i amăgească pe pensionari | USR nu a girat prin vot minciuna pe care PSD și PNL o aruncă, din nou, în prag electoral pensionarilor din România. USR susține creșterea pensiilor și dorește un sistem de pensii echitabil, dar nu a votat o minciună, în urma căreia România va fi aruncată într-un haos bugetar și toți cetățenii, inclusiv pensionarii, o vor duce mai rău... |
|
|
| Șapte localități din județul Botoșani vor beneficia de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familii - FOTO | Astăzi la Guvernul României, în prezența primului-ministru Marcel Ciolacu și a ministrului familiei Natalia Intotero, primarii din Hudești, Mihălășeni, Concești, Darabani, Frumușica și Păltiniș, au semnat contractele de finanțare pentru construirea și dotarea de centre de zi pentru copiii aflați în situație de risc de separare de... |
|
|
| Oră ținută de un istoric militar, la Liceul „Dimitrie Negreanu” din Botoșani - FOTO | Liceul „Dimitrie Negreanu” a găzduit în această săptămână mai multe activități organizate în cadrul Săptămânii Educației Globale. O activitate deosebită a avut loc la clasa a X-a A. Elevii și dirigintele clasei, profesor Anca Toma, s-au întâlnit cu colonel în rezervă, doctor în istorie, Sergiu Balanovici. Istoricul le-a vorbit... |
|
|
| DOROHOI - 20 de ani de activitate a Fundației Star of Hope în Dorohoi. Ambasadoarea Suediei în România, întâmpinată de primarul Dorin Alexandrescu, la Centrul Star of Hope din municipiu - FOTOGALERIE | Centrul de zi pentru copii cu dizabilități și familiile acestora, susținut de Fundația Star of Hope, a fost vizitat ieri, 16 noiembrie, de către Ambasadorul Suediei în România, Execelența Sa Therese Hyden, domnul Ragnar Losneloken, Director Star of Hope Norway, d-na Aurora Vatamaniuc, Președinte Star of Hope Romania, director Gabriela Răducanu.... |
|
|
| DOROHOI - Caravana AUR „Patrioți în Europa” vine mâine în municipiu | Marți, 14 noiembrie, în centrul Dorohoiului va poposi Caravana „Patrioți în Europa”, o acțiune politică desfășurată de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Autocarul AUR va ajunge în municipiu la ora 9:00 și va staționa timp de câteva ore pe strada Dimitrie Pompeiu, în zona blocului turn. |
|
|
| Permis de conducere fals, obținut cu 800 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unui bărbat, cetățean român, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România, care era fals. |
|
|
| Senator Lucian Trufin: Guvernul României susține modernizarea infrastructurii rutiere în mediul rural cu fonduri europene | Senatorul Lucian Trufin anunță deschiderea apelurilor destinate administrațiilor publice locale, pentru două linii de finanțare europeană privind crearea sau modernizarea infrastructurii rutiere de bază în mediul rural (DR-28) și a infrastructurii de acces agricol (DR-27). Proiectele se derulează prin AFIR și vor avea un impact semnificativ... |
|
|
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” implementează, în anii școlari 2023-2028, cel mai mare program de educație din România, Programul “Școala Încrederii” | ... |
|
|
| Eclipsă parțială de Lună, în această seară, vizibilă și din Botoșani | Pe 28 octombrie 2023 va avea loc o eclipsă parțială de Lună. Evenimentul astronomic va dura 4 ore și 28 de minute, iar faza maximă va dura o oră și 19 minute. Eclipsa de sâmbătă seara va fi vizibilă din România, putând fi admirată și de botoșăneni dacă cerul va fi senin.
|
|
|
| 24 august - Ziua Prizonierilor de război români, inițiativă legislativă a deputatului Alexandra Huțu | Ziua Armatei României, alături de Ziua Eroilor și Ziua Veteranilor de Război, reprezintă un prilej de evidențiere a tradițiilor glorioase ale oștirii române și a rolului hotărâtor pe care armata, eroii și veteranii de război l-au avut în formarea istoriei naționale. Cu toate acestea însă, în legislația românească nu există în... |
|
|
| Acțiuni ale polițiștilor de imigrări Botoșani pentru prevenirea migrației ilegale | În perioada 16-19 octombrie a.c., polițiștii de imigrări au organizat şi desfăşurat, la nivel județean, trei activități specifice de control pe linia legalității șederii străinilor pe teritoriul României, atât cu forţe proprii cât și în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu (Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani-... |
|
|
| Autoturism radiat din circulație, descoperit la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism radiat din circulaţie, care nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România. |
|
|
| Comunicat - Caravana USR „Fără păcănele”, la Botoșani | Caravana USR „Fără păcănele” a ajuns în acest sfârșit de săptămână la Botoșani. În cadrul ei, parlamentari USR și reprezentanți ai USR Tineret discută cu românii despre pericolul pe care-l reprezintă jocurile de noroc pentru copiii și tinerii României și strâng semnături de susținere pentru legile USR care opresc acest fenomen... |
|
|
| Parlamentul European acordă sprijin financiar României, Italiei și Turciei în urma dezastrelor naturale | Senatorul Lucian Trufin aduce în atenția publică hotărârea eurodeputaților de a oferi un sprijin financiar semnificativ din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru a veni în ajutorul a trei state lovite de calamități naturale recente: România, Italia și Turcia. Această decizie va avea un impact direct și benefic asupra fermierilor... |
|
|
| Românii vor putea merge în SUA fără vize de la 1 ianuarie 2025, spune ambasadorul român la Washington | Românii vor putea merge în SUA fără vize de la 1 decembrie 2025, a anunțat ambasadorul român la Washington, Dan Andrei – Muraru, relatează alba24.ro. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 370 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 370 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 369 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|