| 20 de sancțiuni aplicate de jandarmi în urma protestului, de ieri, de la Botoșani | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat ieri după-amiază în municipiul Botoșani, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și Poliției Locale Botoșani, în vederea desfășurării în condiții de siguranță a manifestării de protest din Piața Revoluției, precum și a marșului care... |
| | Tineri sancționați de către jandami pentru că nu purtau mască | Cinci tineri au fost sancționați sâmbătă după-amiază de jandarmi, după ce au fost depistați în incinta unor agenții de pariuri sportive din municipiul Botoșani fără a purta mască de protecție, valoarea însumată a amenzilor aplicate fiind de 4000 de lei. |
| | Bărbat amendat cu 6000 de lei pentru încălcarea legii privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic | Un bărbat în vârstă de 22 de ani a fost prins de jandarmi în ,,acțiune", exact în momentul în care acesta monta lațuri pentru animale sălbatice în desișurile din apropierea cartierului Tulbureni. |
| | Bărbați sancționați de jandarmi pentru încălcarea legii privind ordinea și liniștea publică | Doi bărbați care se ,,cinsteau" ieri dimineață, puțin după ora 08.00, în apropierea Stadionului municipal Botoșani, au fost sancționați contravențional de către un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. |
| |
| CARANTINĂ Havârna – Efective sporite pentru impunerea respectării restricțiilor | Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști de frontieră) au fost suplimentate și acționează, sub autoritatea... |
| | Jandarmeria Botoșani la ora bilanțului | În anul 2020, prioritatea strategică a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a fost creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, adaptată... |
| | DOROHOI: Adunare civică în fața primăriei în speranța obținerii autorizației pentru organizarea manifestărilor din seara de 31 decembrie. Refuz categoric al autorităților-VIDEO&FOTOGALERIE | Protest tăcut, desfășurat ieri la amiază, în fața primăriei Dorohoi. Adunarea civică, așa cum au denumit-o organizatorii, a adunat aproximativ... |
| | Familie nevoiașă ajutată de către jandarmii botoșăneni | ,,De unde luăm noi altă mamă, dacă mama noastră s-a dus la Doamne-Doamne?" Acestea sunt vorbele spuse de un băiețel din localitatea Orășeni, a... |
| | Femeie scoasă din mașina răsturnată, de către un jandarm aflat în misiune | În această dimineață, în jurul orelor 11.00, un jandarm care executa o misiune de asigurare a securității transportului buletinelor de vot pentru... |
| 637 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei, aplicate de jandarmi în luna noiembrie | În luna noiembrie a.c., efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoșani au executat misiuni de menţinere sau de asigurare a ordinii publice... |
| | Urmărit internațional identificat de jandarmi | În această dimineață, jandarmii au depistat pe strada Grivița din municipiul Botoșani un bărbat în vârstă de 30 de ani, pe numele căruia Judecătoria... |
| | Spiritul civic al unui taximetrist a ajutat la prinderea unui hoț | Seara trecută, în timp ce executa o misiune de menținere a ordinii și liniștii publice, un echipaj de jandarmi a fost sesizat de către un taximetrist... |
|
|
| Bărbat aflat în carantină, identificat de jandarmi plimbându-se prin piață. A fost amendat și i s-a făcut dosar penal pentru ”zădărnicirea combaterii bolilor” | Jandarmii botoșăneni i-au întocmit unui bărbat actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor", conform prevederilor art.352 din Codul Penal. |
|
|
| Amenzi de peste 150000 de lei aplicate de jandarmi în octombrie | În luna octombrie a.c., jandarmii botoșăneni au aplicat 690 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 150000 de lei, mai mult de jumătate dintre acestea, respectiv 386 de amenzi și avertismente, fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, în special în ceea ce privește portul măștii în locuri publice.... |
|
|
| Trei hoți, dintre care unul cu antecedente, prinși de jandarmi. Au sustras un portofel și un smartphone care au fost restituite proprietarilor | Un echipaj de jandarmerie, care executa în această dimineață o misiune de ordine publică în zona Pieței Centrale a municipiului Botoșani, a observat trei persoane care la vederea jandarmilor au aruncat pe trotuarul străzii Teatrului câteva obiecte. |
|
|
| A tăiat cauciucurile unui microbuz şi s-a ales cu dosar penal | Un bărbat în vârstă de 38 de ani nu a găsit ceva mai bun de făcut în seara zilei de miercuri, 16 septembrie, decât să înțepe cauciucul unui microbuz de transport călători, în urma unei discuții în contradictoriu cu conducătorul auto. |
|
|
| Consumul de alcool în locuri publice, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi nerespectarea măsurilor sanitare de protecţie, sancţionate de jandarmi. Au fost aplicate amenzi de 7000 de lei | O misiune executată sâmbătă seară de jandarmii botoșăneni s-a finalizat cu aplicarea a 25 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7000 de lei. |
|
|
| Jandarmii în misiune la Hramul mănăstirii Vorona | În zilele de 08 și 09 septembrie a.c., jandarmii botoșăneni, în cooperare cu efective de poliție și pompieri, vor asigura ordinea și siguranța publică la Hramul mănăstirii Vorona și Sihăstria Voronei, unde este așteptată prezența unui număr mare de credincioși. |
|
|
| Scandalagii amendați de jandarmi | În acest week-end, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu coronavirusul SARS CoV-2, în special în zone aglomerate. |
|
|
| Vânzători de ţigări de contrabandă, prinşi de jandarmi | În urma unei acțiuni de combatere a comerțului ilegal cu produse accizabile, executată în ziua de vineri, 28 august a.c., jandarmii botoșăneni au depistat doi bărbați care ofereau spre vânzare pachete de țigări de proveniență extracomunitară. |
|
|
| Bătrân dus acasă de jandarmii dorohoieni | Duminică seară, în jurul orelor 20:00, un echipaj de jandarmi a observat un bărbat dezorientat pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Inspectoratul de Jandarmi Judeţean - ANUNȚ DE RECRUTARE | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va desfășura activități de recrutare a candidaților în vederea participării la concursurile de admitere organizate în anul 2020 la instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale și care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne. |
|
|
| Tunel de decontaminare pus la dispoziţie jandarmilor botoşăneni | Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA)-Regiunea 1 Botoșani și fundația umanitară „Salvează o inimă” au pus la dispoziția Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani un tunel de decontaminare, care a fost instalat la intrarea în sediul inspectoratului pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV 2. |
|
|
| Amenzi pentru un bărbat aflat în carantină şi unul care abia a ieşit din carantină, pentru injurii aduse personalului şi jandarmilor | Un bărbat aflat în carantină instituționalizată a fost amendat cu 400 de lei după ce a ieșit la fereastra camerei în care este cazat și a adresat injurii atât personalului de serviciu, cât și jandarmilor care asigurau măsurile de ordine publică la centrul de carantină, tulburând prin strigătele sale liniștea celorlalte persoane carantinate.... |
|
|
| Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor | La data de 6 aprilie 2020, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor în care se efectuează cercetări pentru această faptă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani. |
|
|
| COMUNICAT - Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani | Jandarmeria Română aniversează astăzi 170 de ani de existență în slujba legii și ordinii, 3 aprilie 1850 reprezentând data care marchează ,,nașterea” instituției, în urma semnării ,,Legiuirii pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi" de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica al Moldovei. |
|
|
| Imobilizat şi amendat de jandarmi după ce a sărit gardul Curţii de Conturi Botoşani | Un bărbat care a escaladat gardul împrejmuitor al Curții de Conturi Botoșani a fost sancționat contravențional de jandarmi cu amendă în valoare de 500 de lei. |
|
|
| Amenzi de aproape 60000 de lei aplicate de jandarmi în luna ianuarie | În luna ianuarie, structurile de ordine publică ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au participat la menţinerea ordinii publice în cadrul celor 402 patrule mixte polițist-jandarm constituite în sistem integrat și a celor 306 patrule de jandarmi. |
|
|
| Prieteni până la sfârșit | Pentru un câine de serviciu, împlinirea vârstei de nouă ani reprezintă, dacă ar fi să comparăm, momentul în care un jandarm se desparte de cei alături de care a împărțit, cu bune și cu rele, o carieră militară ce impune privațiuni, restricții și respectarea unui cod de conduită obligatoriu. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1288 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 856 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 769 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 594 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|