Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: A.I.Cuza
Cabinetul Parlamentar al deputatului Elisabeta Lipă, deschis cetățenilor pentru audiențe - FOTO
Ușile Cabinetului Parlamentar Elisabeta Lipa rămân mereu deschise pentru cetățeni! Astăzi am susținut o nouă sesiune de audiențe la Cabinetul Parlamentar. Fiecare întâlnire cu dumneavoastră ne reconfirmă faptul că dialogul direct este cea mai sigură cale prin care putem găsi soluții la problemele din comunitate.
Primăria Dorohoi – Anunț dezbatere publică!
În conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publica următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi:
The Urs în concert la Dorohoi, de Ziua Copiilor. Vezi cine va mai urca pe scenă
Cu prilejul celebrării Zilei Internaționale a Copilului, Primăria Municipiului Dorohoi, prin Casa Municipală de Cultură Dorohoi, organizează duminică, 31 mai 2026, un amplu spectacol dedicat copiilor și familiilor din municipiu.
Copiii dorohoieni sărbătoriți timp de patru zile cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Vezi programul complet al manifestărilor
Primăria Municipiului Dorohoi prin Casa Municipală de Cultură Dorohoi, are deosebita plăcere de a invita copiii, părinții și întreaga comunitate locală să participe la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Copilului 2026, desfășurat în perioada 29 mai – 1 iunie 2026 sub genericul „Campioni în joacă – Eroi în lumea dinozaurilor”....
Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026
În conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință...
DOROHOI - Programul activităților dedicate Zilei Internaționale a Copiilor
Ziua Internațională a Copilului este un prilej de sărbătoare pentru toți copii și părinții. Micuții așteaptă în fiecare an această dată cu...
„Cros - Împreună colorăm Dorohoiul”, activitate sportivă pe data de 1 iunie
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, Primăria Municipiului Dorohoi organizează în ziua de duminică, 1 iunie 2025, ora 11:00,...
Anunț de interes public pentru cetățenii municipiului Dorohoi, privind unele secții de votare
Primăria Municipiului Dorohoi aduce la cunoștința alegătorilor că la ALEGERILE PENTRU AUTORITĂȚILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE din anul 2024...
Direcția Taxe și Impozite Locale Dorohoi – Anunț dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Dorohoi, pentru anul 2024
În conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință...
DOROHOI - Caravana AUR „Patrioți în Europa” vine mâine în municipiu
Marți, 14 noiembrie, în centrul Dorohoiului va poposi Caravana „Patrioți în Europa”, o acțiune politică desfășurată de partidul Alianța pentru...
3 Sud Est și Feli&Band, în concert la Zilele Municipiului Dorohoi. Vezi programul complet
Primăria și Consiliul Local Municipal pregătesc un eveniment special în zilele de 29 - 30 septembrie și 6 octombrie sub numele de „Zilele Municipiului...
Jandarmii au dat „deșteptarea” copiilor din Tabăra Militară de Airsoft de la Agafton - FOTOGALERIE
Copiii aflați în Tabăra Militară de Airsoft de la Agafton au început astăzi prima lor zi cu o înviorare condusă de elevii jandarmi aflați în...
DOROHOI - Evenimente pentru copii cu ocazia Zilei internaționale a copilului – În premieră, balon cu aer cald și concurs de înălțat zmee. The Motans și Alina Eremia în concert
O mulțime de activități vor avea loc la Dorohoi, pentru a celebra „Ziua Internațională a Copilului’’. De la ateliere de creație, jocuri educative până la opțiunea de a participa la activități organizate de ISU Botoșani sau de Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, copiii dorohoienilor se pot bucura de experiențe inedite.
Primăria Dorohoi – Impozitele și taxele locale pentru anul 2023 în dezbatere publică!
În conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publica următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi:
Zilele Municipiului Dorohoi, la 615 ani de la prima atestare documentară. Concerte, expoziții și CARLA’S DREAMS în recital. Vezi programul complet!
Zilele Municipiului Dorohoi revin după doi ani de pauză și vor avea loc în perioada, 30 septembrie – 06 octombrie 2022, iar autoritățile au avut grijă să pregătească și de această dată un program diversificat, care să-i țină în priză atât pe localnici, cât și pe cei care vor sărbători alături de ei.
DOROHOI - “Cupa seniorilor” la șah - FOTOGALERIE
Direcția de Asistență Socială Dorohoi a organizat în data de 12 iunie 2022 la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din strada A.I.Cuza nr. 39 prima ediție a concursului de șah, “Cupa Seniorilor”.
DOROHOI - Concurs de șah “Cupa seniorilor”
Direcția de Asistență Socială Dorohoi organizează concursul de șah, “Cupa Seniorilor”, care se va desfășura la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din strada A.I.Cuza nr. 39, duminică, 12 iunie 2022 începând cu ora 10.
Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022
În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi:
Comunicat: Ziua de 24 ianuarie, sărbătorită de PSD Botoșani
Organizația Județeană PSD Botoșani a sărbătorit ziua de 24 ianuarie printr-o acțiune menită să îmbogățească sărbătoarea Micii Uniri. Social-democrații s-au deplasat de la sediul PSD pe Pietonalul Unirii, până pe Bulevardul Mihai Eminescu, cu steaguri tricolore, dar și cu o coroană comemorativă, pe care au depus-o la bustul lui...
Primăria Dorohoi: ANUNŢ privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021
În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publică următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi:
Primăria Dorohoi – Anunţ LICITAŢIE PUBLICĂ pentru vânzarea unui teren
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenului: 1. terenul intravilan în suprafață totală de 130 mp., PC 2333 (20 mp), PC 2343 (110 mp) C.F. 57127 situat în str. A.I.Cuza nr. 28 municipiul Dorohoi, jud.Botoșani care aparţine domeniului...
Comunicat Primăria Dorohoi - Zilele Municipiului Dorohoi 2019. Vezi cine va concerta
Primăria Municipiului Dorohoi și Consiliul Local Dorohoi organizează în perioada 27 – 29.09.2019 o serie de manifestări cultural-artistice, pentru a sărbători „Zilele Municipiului Dorohoi”.
Zilele Copilului Dorohoi 2018: Vezi programul complet al celor două zile de distracție!
Începând de miercuri, 30 mai şi până vineri, 1 iunie 2018, copiii din Dorohoi se vor bucura de o serie de activități culturale organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, toate acestea având un impact pozitiv asupra publicului și mai ales asupra copiilor.
Jandarmii botoşăneni au un nou inspector şef
În urma promovării concursului desfăşurat în data de 03 mai a.c. la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, colonelul Dobrin-Cristian Onofrei a fost numit, începând cu data de 28 mai, în funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Accidente rutiere cercetate de poliţişti
La data de 26 aprilie, în jurul orei 09:00, Ş.P. de 19 ani, din comuna Avrămeni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada A.I.Cuza din oraşul Săveni, surprinde şi accidentează pe M.N. de 66 de ani din comuna Adăşeni, judeţul Botoşani, angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Schimbare de conducere la Jandarmeria Botoșani
Începând cu data de 27 decembrie a.c., prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani - colonelul Constantin Moroşanu a fost trecut în rezervă prin pensionare.
Anunţ Primăria Dorohoi privind locuinţele ANL
Comisia de analiză, evaluare şi întocmire a listei de priorităţi pentru solicitările de locuinţe construite în regim ANL, numită prin HCL nr.7 în data de 04.07.2016, aduce la cunoştinţa tinerilor cu vârsta până în 35 de ani din Municipiul Dorohoi că în analiza, evaluarea solicitărilor de locuințe construite în regim ANL și stabilirea...
PARADĂ ȘI CONCURSURI MOTO LA DOROHOI
Motor Group Dorohoi organizează a- III a ediție a întrunirii cu  motocicliști din întreaga țară, în perioada 02-03 septembrie 2016 , unde sunt așteptați circa 200 de motocicliști.
Copiii dorohoiului sărbătoriţi de ziua lor
Timp de două zile, pe 1 şi 2 iunie, copiii din Dorohoi vor fi în centrul atenţiei autorităţilor locale, aceştia fiind sărbătoriţi de ziua lor. Ca şi în anii trecuţi, Primăria Dorohoi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a pregătit mai multe acţiuni, la care participă mii de copii din şcolile dorohoiene.
Acordarea banilor din hotărârile judecătoreşti către profesorii din Dorohoi, afiliaţi la SLI, discutată într-o întâlnire cu un expert contabil
Sindicatul Liber din Învăţământ Dorohoi a organizat vineri, 15 aprilie, o întâlnire între contabilii şi secretarii mai multor unităţi de învăţământ din Dorohoi şi comunele limitrofe, şi expertul contabil Mihai Strunilă.
Cum să devii poliţist de frontieră
Poliţia de Frontieră Română informează tinerii absolvenţi ai cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat, care vor să devină poliţişti de frontieră, că se pot înscrie la concursurile de admitere organizate la nivelul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale.
Job Shadow Day alături de jandarmii din Săveni
Jandarmii de la Grupa de Supraveghere şi Intervenţie Săveni au primit astăzi vizita unui grup de elevi ai Liceului Teoretic ,,Dr.Mihai Ciucă” din localitate, care s-au înscris la activitatea de orientare în carieră – Job Shadow Day 2016.
Anunţ de interes: PROGRAMUL CASIERIILOR NOVA APASERV pentru perioada sărbătorilor de iarnă
Casieria 24 dec.2015 25-26 dec.2015 28-30 dec.2015 31 dec.2015 04-09 ian. 2016 Botosani,
Dorohoieni rămaşi acum fără apă din cauza a două avarii
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că azi 20.08.2015, întrerupe furnizarea apei în municiupiul Dorohoi, din cauza unei avarii la conducta de distribuție din Azbo Ø150mm, localizată pe str. Viilor intersecție cu str. Teilor.
Pagina 1/2  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
764
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
580
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
532
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
466
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
412
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Lemne confiscate la Cistinești
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord