Dacă în trecut impostura începea să-şi facă loc în straturile puterii, acum impostura a ajuns la guvernare. Ceea ce era odinioară o condiţie pentru ascensiunea în ierarhia instituţiilor publice – calitatea de membru PCR – astăzi e înlocuită cu apartenenţa la Securitatea redivivus, principalele posturi de conducere fiind ocupate doar de ofiţeri mai mult sau mai puţin acoperiţi. Sau, în varianta cu pretenţii şi zorzoane, ceea ce reprezenta odată carnetul de membru de partid, azi este şorţuleţul. În fapt, acelaşi lucru, securiştii redivivus impregnând toate organizaţiile discrete, uneori până la identificare. Competenţa profesională şi umană este înlocuită de fidelitatea faţă de partid, faţă de reţeaua de informatori, faţă de „elitaâ? care în România a ajuns comèdie obscurÄ de operetÄ. ConteazÄ doar abilitatea de a jefui spaÅ£iul public din interiorul unei gÄÅti ajunse la putere. Nu mai existÄ ruÅine, totul se face în dispreÅ£ul legii, cu urÄ pentru cei âdin afarÄâ?, dezvoltând din spiritul de gaÅcÄ o veritabilÄ culturÄ aroganÅ£ionalÄ a haitei.
GuvernanÅ£ii îÅi disimuleazÄ incompetenÅ£a apelând la farsÄ, încercând sÄ parÄ asemenea celor care Åi-au dobândit în mod onest calificativele profesionale Åi sociale. Iar farsa umple spaÅ£iul public, transformând excepÅ£ia în regulÄ de joc. Se ajunge la situaÅ£ia absurdÄ ca celor autentici sÄ le fie jenÄ de a avea un doctorat, pentru cÄ armate de impostori l-au dobândit fÄrÄ sÄ-l merite. Se jeneazÄ cÄ au avut cândva o funcÅ£ie publicÄ, ce ulterior a fost terfelitÄ de ocupanÅ£i care au redus-o la condiÅ£ia de slugÄ politicÄ, jefuitor pentru partid.
Mascarada incompetenÅ£ei a luat locul spectacolului de valoare. Parodia umple spaÅ£iul public golit de ierarhii de valoare, pÄrÄsit de oamenii cu bun-simÅ£, ce se retrag din faÅ£a ofensivei agresive a impostorilor. Politica româneascÄ a ajuns un Mercato pentru fotoliile parlamentare, finanÅ£at de buruienile populismului hrÄnit de sÄrÄcie Åi disperare. Ãn Å£ara-pârloagÄ Gigi Becali e impus pe listele PNL, indignând indiferent de galerie. Åeful de partid, bucuros de âcashâ?-ul obÅ£inut, uitÄ de ditirambii revÄrsaÅ£i în numele minimei moralia, pe vremea când se afla în opoziÅ£ie. Iar aliatul sÄu îÅi justifica politica de stadion prin condiÅ£ia sa de microbist, de fan al echipei finanÅ£atorului. PoliticÄ de mahala a unor bÄieÅ£i care confundÄ ÅmecheraÅul de cartier cu bÄrbatul de stat!
TranshumanÅ£a politicÄ n-o mai înfiereazÄ nimeni. Ritmul ei electoral este grÄbit doar de crivÄÅ£ul dosarelor penale. Neavând nevoie de nicio pregÄtire cu adevÄrat, ci doar de diplome achiziÅ£ionate ieftin, meseria de politician e la mare cÄutare. Escrocul are calificarea de face bani mulÅ£i din promisiuni, din iluzii, deci e la locul lui în politicÄ. Åmenarul simte cÄ schimbând valuta în politicÄ va da lovituri, tot aÅa cum a finanÅ£at Åi fotbalul. Saltimbancul, mÄscÄriciul, fÄcând poporul sÄ râdÄ⦠Inculpatul, fugind de justiÅ£ie⦠Cu toÅ£ii vor câÅtiga înzecit, însutit, înmiit. Ei sunt politicienii âmeseriaÅiâ? ce ajung vÄtafi pe tarlalele unei Å£Äri care nu mai este stÄpânitÄ de poporul sÄu.
CetÄÅ£eanul, redus la condiÅ£ia de telespectator mioritic, se consoleazÄ, spunându-Åi âse putea Åi mai rÄuâ?, prin aceastÄ Ã®nÅ£elepciune anticipându-Åi, de fapt, ziua de mâine. Dând un dreptul pentru o distracÅ£ie în plus, a lÄsat ca politica sÄ nu mai aibÄ Ã®n vedere omul, ci turma. Atunci, e firesc ca politica s-o facÄ ciobanii. (Valentin Nicolau)
Sursa: INPOLITICS