Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Val de căldură în Botoșani. A fost instituit cod galben până marți
Realitatea DorohoianăData 07.07.2025 - 09:54:18
Local
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de caniculă pentru județul Botoșani, valabilă până marți la ora 10:00. În acest interval, temperaturile maxime vor urca până la 33 - 37° C.
DISTRIBUIE           

Specialiștii atrag atenția că indicele temperatură-umezeală va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități, ceea ce amplifică disconfortul termic resimțit de populație.

Pentru a face față în siguranță valului de căldură, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri de protecție:
- deplasați-vă doar în primele ore ale dimineții sau seara, preferabil prin zone umbrite, alternând mersul cu pauze de repaus.;
- evitați aglomerațiile, expunerea directă la soare și efortul fizic intens, în special între orele 11:00 și 18:00;
- purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- mâncați cât mai multe fructe și legume și evitați alimentele bogate în grăsimi;
- consumați zilnic 1,5 - 2 litri de lichide, preferabil apă, ceaiuri ușoare sau sucuri naturale, la temperatura camerei;
- evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
- mențineți legătura cu persoanele vârstnice din familie: verificați starea lor de sănătate și oferiți-le ajutor, dacă este nevoie;
- nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
- creați un mediu răcoros în locuință, pentru a nu suprasolicita organismul.

Recomandări pentru menținerea unui mediu răcoros în locuință, în perioadele de caniculă:
- limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale și a altor surse de căldură, pentru a evita încălzirea suplimentară a locuinței;
- țineți ferestrele închise în timpul zilei, atunci când temperatura exterioară este mai ridicată decât cea din interior;
- aerisiți locuința dimineața devreme sau seara târziu, când temperaturile sunt mai scăzute, pentru a permite răcirea naturală a spațiului;
- folosiți aparatul de aer condiționat în mod responsabil - setați temperatura cu cel mult 5°C mai mică decât cea ambientală, pentru a evita șocul termic.

Măsuri pentru prevenirea incendiilor în perioada caniculei:
Având în vedere riscul crescut de izbucnire a incendiilor în contextul temperaturilor ridicate, ISU Botoșani recomandă populației respectarea următoarelor măsuri preventive:
- respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor;
- nu utilizați focul deschis în zone cu vegetație uscată, în apropierea materialelor combustibile sau a locurilor cu pericol de explozie, fără supraveghere și măsuri corespunzătoare de siguranță;
- nu expuneți la soare sau în spații supraîncălzite recipiente ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
- pregătiți hrana folosind foc deschis doar în spații special amenajate, la distanțe sigure față de clădiri, depozite, culturi agricole, păduri sau alte zone vulnerabile;
- nu aruncați țigări aprinse în zone cu vegetație uscată;
- supravegheați copiii și nu le permiteți accesul la surse de foc (chibrituri, brichete etc.).
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
851
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
759
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
609
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
569
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
529
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
456
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
407
Lemne confiscate la Cistinești
351
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord