Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Un nou lot al Drumului Strategic a fost recepționat
Realitatea DorohoianăData 13.07.2023 - 11:23:58
Administratie
Lotul 1 al Drumului Strategic, în lungime de 31 de kilometri, a fost recepționat miercuri, 12 iulie 2023. Procedura de recepție a fost efectuată în prezența Doinei Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a directorului general al Agenției Regionale de Dezvoltare Nord-Est, Vasile Asandei, a membrilor echipei de proiect, a reprezentanților Inspectoratelor de Stat în Construcții din cele două județe, a proiectantului, a constructorilor, a supervizorului, dar și a primarilor comunelor prin care trece acest lot de drum modernizat.
DISTRIBUIE           

„Exact în urmă cu 2 ani și 2 luni dădeam startul lucrărilor la Lotul 1 al Drumului Strategic. Pe 12 mai 2021, ne angajam într-o cursă contracronometru pentru modernizarea celor 31 de kilometri ce au constituit Lotul 1 al Drumului Strategic. Atunci, puțini mai erau cei care credeau că vom putea recupera timpul pierdut și că vom finaliza cu brio această investiție, finanțată în proporție de 60% din fonduri europene. Împreună, membrii echipei Consiliului Județean, reprezentații ADR Nord-Est, constructorul, supervizorii, diriginții de șantier și proiectantul, am reușit să trecem peste toate obstacolele ivite. Deși am pornit ultimii această investiție majoră, am reușit să avem acum cel mai avansat proiect de infrastructură finanțat din Regiunea de Nord-Est. De aceea, vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la implementarea acestui proiect!”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Comisia de recepție a fost condusă de către vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, care s-a declarat mulțumit de calitatea lucrărilor. „Am avut parte de constructori foarte buni, care au realizat un drum de calitate, ce satisface cele mai înalte exigențe. Sunt convins că vom avea același rezultat și pe Lotul 2, pentru că s-a muncit și se muncește cu seriozitate și responsabilitate. Prin finalizarea acestor sectoare de drum, creștem șansele de dezvoltare a regiunii de sud a județului”, a declarat Dorin Birta.

Lucrările la Lotul 1 a Drumului Strategic au presupus refacerea în totalitate a fundației și a căii de rulare pe cei 31 de kilometri ce străbat comunele Răuseni, Călărași, Mihălășeni, Dobârceni, Dângeni (județul Botoșani) și Șipote (județul Iași). De asemenea, a fost reabilitat un pod peste râul Jijia, s-au construit 59 de podețe transversale, precum și 90 de podețe tubulare pentru drumurile laterale și accese. În ceea ce privește hidraulica drumului, au fost realizați 32 de kilometri de șanțuri trapezoidale, 35 de kilometri de rigole (carosate, triunghiulare sau de acostament), dar și 5 kilometri de drenuri, care au vizat stabilizarea a două zone cu alunecări de teren.

În cadrul proiectului au fost amenajate 100 de intersecții cu drumurile laterale și un sens giratoriu în centrul comunei Răuseni. În localități au fost realizați peste 11 kilometri de trotuare.

Lucrările au o garanție de 60 de luni și s-au ridicat la 125 de milioane de lei, echivalentul a 25 de milioane de euro.

„Infrastructura rutieră va rămâne o prioritate pentru echipa pe care o conduc. Vom continua investițiile pe fonduri europene cu realizarea Drumului Vămii, astfel încât să redăm caracterul strategic axei Botoșani – Iași, care va porni din nord, din Vama Rădăuți-Prut, și va face, în sud, conexiunea cu județul Iași. Am demonstrat că acolo unde există voință, putem rezolva problemele importante ale comunității noastre”, a conchis Doina Federovici.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ
Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția
DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026”
Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
851
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
760
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
609
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
570
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
530
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
456
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
407
Lemne confiscate la Cistinești
351
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord