Trenul Orient Express a plecat din Sighişoara cu trei geamuri sparte | | Data 10.09.2012 - 16:21:46 | Şeful trenului Orient Express a anunţat, luni dimineaţă, la numărul 112, la scurt timp după ieşirea din Sighişoara, că mai multe geamuri au fost sparte, ancheta în acest caz fiind făcută de Poliţia Transporturi, în gara de la Curtici, neputându-se stabili dacă acestea au fost distruse intenţionat.
| | |
Potrivit unor surse din Poliţie, ancheta a fost deschisă după ce, luni
dimineaţă, şeful trenului Orient Express a anunţat că două geamuri au fost
sparte.
Poliţiştii Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi Mureş au început
imediat cercetarea, însă ancheta a fost îngreunată de faptul că, până la
Curtici, judeţul Arad, trenul a oprit o singură dată, la Simeria, unde a
staţionat numai cinci minute, timp insuficient pentru cercetarea la faţa
locului. Ca urmare, fotografiile şi măsurătorile s-au făcut în gara de la
Curtici, unde s-a constatat că, de fapt, sunt trei geamuri sparte, la vagoanele
12, 13 şi 14, însă nu s-a putut stabili dacă acestea au fost distruse în mod
intenţionat sau dacă pe drum a avut loc un accident provocat din cauze ce
urmează să fie identificate.
Potrivit anchetatorilor, nu există martori care să fi văzut momentul în
care geamurile au fost sparte.
Trenul Orient Express a revenit, sâmbătă, de la Istanbul la Gara de Nord
din Bucureşti, de unde a plecat duminică spre Budapesta, având programată o
oprire turistică de aproximativ cinci ore în Sinaia.
Firma Venice Simplon Orient Express organizează în fiecare an, începând din
2000, călătoria cu acest tren special, pe ruta Paris - Viena - Budapesta -
Sinaia - Bucureşti - Varna - Istanbul - Bucureşti - Sinaia - Budapesta - Viena
- Veneţia.
O călătorie cu Orient Express pe segmentul Istanbul - Veneţia costă, anul
acesta, 10.540 de euro, iar în 2013 va ajunge la peste 14.000 de euro, potrivit
preţurilor afişate online.
Orient Express a pornit în prima sa călătorie în octombrie 1883. Tras de
locomotivă cu aburi, trenul a plecat de la Paris, a traversat Alpii, a trecut
prin Budapesta şi Bucureşti şi s-a oprit la Constantinopol.
Orient Express
a purtat, de-a lungul timpului, tot felul de personaje, de la celebrităţi la
indivizi consideraţi dubioşi. Anii '20 au fost perioada în care Orient Express
s-a bucurat de maximum de popularitate. Pornind de la poveştile care înconjurau
acest tren şi pe călătorii lui, în acea perioadă, celebra autoare Agatha
Christie a scris romanul de succes "Crima din Orient Express", care,
ulterior, a fost ecranizat pentru marele ecran.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
| | Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 409 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|