Tânăr prins conducând fără permis, de către polițiștii de frontieră dărăbăneni | | Realitatea DorohoianăData 06.05.2021 - 11:44:32 |  Infractional | | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. | | |
În data de 05 mai a.c., pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localității Darabani, un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român M.C., în vârstă de 22 de ani.
„Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto a declarat că nu deţine asupra sa niciun document, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. În urma verificărilor efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat comisarul de poliție Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Botoșani.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Bărbat din Vorniceni găsit mort la o fermă |
| | Patru tineri din Dorohoi reținuți de polițiștii pentru tâlhărie |
| | Autovehicul neînmatriculat, scos din trafic de polițiști |
| | Tineri din Dimăcheni reținuți pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire |
| | Bărbat arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție |
| | Încrederea în angajator l-a costat scump la PTF Stânca |
| | Razie de amploare în tot județul |
| | Bărbați reținuți pentru fraude privind asigurările |
|
|
PRIMĂRIA DOROHOI/SONDAJ - Foc de artificii sau spectacol laser? Dorohoienii pot decide tipul de spectacol din seara de revelion | 1498 |
| Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026 | 936 |
| 1 Decembrie la Dorohoi – Program artistic, slujbă religioasă, depuneri de coroane și fasole cu cârnați și vin fiert | 835 |
| APEL UMANITAR - La 13 ani, durerea e normalitatea ei. Arta e libertatea ei. 34.000 euro e salvarea ei - FOTO | 746 |
| Procesiunea cu Sfintele Moaște în Protopopiatul Dorohoi – o săptămână de bucurie și binecuvântare pentru credincioși - FOTOGALERIE | 693 |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ | 652 |
| Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Municipal Dorohoi - Performanță, precizie și încredere – aproape de tine! | 495 |
| Dorohoi - Pasiune și excelență: Ioana Marișcu, de la Colegiul Ghica, obține punctaj maxim la Concursul de Chimie ,,Academician Cristofor Simionescu” | 439 |
| Primăria Municipiului Dorohoi anunță startul înscrierilor la Festivalul „Datini și Obiceiuri de Iarnă” – Ediția 2025 | 402 |
| DAS Dorohoi a marcat Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap - FOTO | 389 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru secția pediatrie |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ |
| Spitalul Municipal Dorohoi - CONSULTAŢII GRATUITE GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE PE BAZA BILETELOR DE TRIMITERE |
| Primăria Dorohoi – Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026 |
| Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Municipal Dorohoi - Performanță, precizie și încredere – aproape de tine! |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord