SRI-işti, pompieri, jandarmi au intervenit pentru o alarmă falsă la o bancă din Botoşani | | Data 08.05.2012 - 20:47:00 | Marţi, 8 mai 2012 în jurul orelor 14:30. Un agent de pază de la o firmă de profil care asigura ordinea în cadrul Băncii Transilvania de pe Calea Naţională a sunat la 112 după ce a observat o servietă suspectă lăsată pe pervazul instituţiei bancare. Imediat la faţa locului au ajuns echipaje ale Poliţiei Locale, ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean precum şi ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Forţele de ordine au luat măsurile imediate, respectiv au delimitat întreaga zonă în vederea restricţionării accesului oricărei persoane şi i-au evacuat pe angajaţii băncii. | | |
Imediat la faţa locului a ajuns şi în echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi după aproximativ o oră de la semnalarea servietei suspecte a ajuns şi un echipaj de pirotehnişti din cadrul Serviciului Român de Informaţii.
Evident în zonă s-au adunat şi numeroşi curioşi care au urmărit îndeaproape desfăşurarea de forţe din jurul instituţiei bancare, lucru făcut de altfel şi de botoşănenii care locuiesc în imobilul la parterul căruia se află Banca Transilvania.
Pirotehniştii, echipaţi corespunzători s-au apropiat de geanta tip diplomat pe care au coborât-o de pe pervazul clădirii şi au analizat-o cu echipamentele din dotare pentru a constata ce are în conţinut. Întreaga acţiune a durat mai bine de o oră într-un final servieta fiind deschisă.
„Am fost sesizaţi astăzi printr-un apel de urgenţă 112 de către personalul de pază a unei unităţi bancare din municipiul Botoşani cu privire la faptul că în apropierea sediului băncii, în imediata apropiere a fost găsit un colet ce părea suspect, respectiv o geantă diplomat. Conform procedurilor au fost luate măsurile de siguranţă pentru protejarea zonei, de asemenea au fost înştiinţate şi s-au prezentat la faţa locului structurile specializate în gestionarea unor astfel de evenimenteâ?, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtÄtor de cuvânt IPJ BotoÅani, citatÄ de BotoÅÄneanul.
CirculaÅ£ia în zonÄ a fost opritÄ pentru aproximativ jumÄtate de orÄ. Imediat dupÄ finalizarea acÅ£iunii, poliÅ£iÅtii rutieri au dat din noul drumul circulaÅ£iei.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 467 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord