Sfârșit de săptămână încărcat pentru jandarmii botoșăneni | | Data 02.09.2016 - 16:28:25 | În perioada 2 – 4 septembrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la manifestările publice organizate în județul Botoșani. | | |
În perioada 2 – 4 septembrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la manifestările publice organizate în județul Botoșani.
În municipiul Botoșani, jandarmii vor acționa pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor prilejuite de organizarea Festivalului Diversității Multiculturale, care are loc pe Pietonalul Unirii, începând de vineri până duminică.
În județ, oamenii legii vor asigura o prezență activă și vor interveni în cazurile de încălcare a prevederilor legale privind normele de conviețuire socială la Festivalul ,,Sărbătoarea Usturoiului” din localitatea Copălău, la parada moto de sâmbătă din mun. Dorohoi, precum și la meciul de fotbal de liga a V-a dintre F.C. Avrămeni și A.S. Unirea Săveni, competiție sportivă ce va avea loc pe stadionul din localitatea Avrămeni duminică.
Efectivele de jandarmi vor fi alături de credincioșii participanți la slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Gorbănești, pentru ca liniștea necesară enoriașilor să nu fie tulburată prin producerea unor fapte antisociale.
Pentru desfășurarea în condiții civilizate a acestor evenimente și prevenirea săvârșirii unor fapte antisociale, recomandăm cetățenilor să acorde o atenție sporită bunurilor personale, să evite consumul excesiv de băuturi alcoolice, care este un factor favorizant al faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, să nu răspundă provocărilor persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice și să solicite în cel mai scurt timp intervenția forțelor de ordine aflate în apropiere, atunci când se impune, pentru aplicarea măsurilor legale și restabilirea unui situații de normalitate.
În executarea misiunilor specifice, jandarmii botoșăneni vor fi sprijiniți, în această perioadă, de lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Botoșani.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
| | Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 410 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord