Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Serviciul de Informaţii Externe (SIE) a avertizat Puterea asupra iminenţei crizei economice
Data 01.05.2011 - 20:39:57
Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, la emisiunea “După 20 de ani, difuzată de ProTV, că Serviciul a făcut avertizări privind apariţia crizei economice, însă modul în care beneficiarii informaţiilor au acţionat nu ţine de obligaţiile instituţiei. El a afirmat, întrebat dacă au existat sesizări ale SIE legate de apariţia crizei economice, că toate organismele abilitate au primit de la instituţie sesizări legate de posibile evoluţii economice. O asemenea criză nu ne-a luat niciodată prin surprindere, a mai spus Ungureanu.
DISTRIBUIE           

Directorul SIE a precizat că un serviciu de spionaj avertizează asupra modului în care pot fi interpretate anumite evoluţii economice la nivel global. „Altfel spus, au existat asemenea avertizări. Modul în care răspunde beneficiarul legal la aşa ceva nu ţine de obligaţiile unui serviciu de spionaj. (...) Da, sesizările au existat, este normal să fie în felul acesta. Ce s-a întâmplat mai departe nu face obiectul analizei meleâ€?, a spus Ungureanu.

Fostul ministru a spus ca nu poate să suspecteze de rea-credinţă sau de lipsă de capacitate de reacţie, într-o democraţie, pe beneficiarul legal de informaţie oferită de serviciile de spionaj.

Ungureanu a mai precizat că nu poate spune şi nu are libertatea de a constata că există beneficiari ai informaţiilor SIE care nu le folosesc.

El a mai precizat că probleme pot să apară când informaţia furnizată beneficiarului este manipulată necorespunzător, menţionând că în astfel de situaţii, SIE este abilitat să intervină.

În acest context, a precizat că retragerea certificatului ORNISS este o măsură care ţine inclusiv de SIE. El a mai spus că retragerea certificatului ORNISS este „un fel de moarte civica�.

Sursa: CorectNews

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile
UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an
Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO
Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1290
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
777
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
607
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
370
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
370
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
369
Lemne confiscate la Cistinești
360
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
354
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord