Şeful IGPR: 1.300 de poliţişti vor fi disponibilizaţi în perioada următoare | | Data 25.06.2011 - 14:27:10 | Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, susţine că 1.300 de poliţişti vor fi disponibilizaţi în perioada următoare şi spune că şi-ar dori să plece cei care nu sunt compatibili cu acest statut. | | |
"Vom avea 52.385 de poliţişti. La ora
actuală, e o diferenţă de circa 1.300 de poliţişti care ar trebui să fie
disponibilizaţi. Vă mai spun că este important, le-am spus chiar ieri într-o
discuţie cu inspectorii şefi, ca din această etapă să ieşim mai puternici şi să
plece din poliţie oameni care nu sunt compatibili chiar sută la sută cu această
funcţie. Şi dacă noi reuşim pe aceşti oameni-problemă să-i îndepărtăm din
sistem cu această ocazie, eu cred că vom ieşi mai puternici din această
reorganizare. E important ca cei 1.300 care vor pleca să fie cei care trebuie
să plece, cei buni să rămână", a declarat chestorul Liviu Popa, vineri,
într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.
El a explicat apoi că toţi poliţiştii dintr-o
anumită structură vor da examen, iar primii care vor lua evaluarea vor fi
păstraţi.
"Trebuie să ne încadrăm în numărul de
indicatori şi avem la IPJ Constanţa un număr de 45 de structuri birouri,
servicii, am dat un exemplu. Ei trebuie să dea afară 30 de oameni din care unul
de la financiar, unul de la judiciar, unul de la economic. Cei de la Crimă
Organizată nu vor fi daţi afară, de la structura de logistic nu vor fi daţi,
v-am dat nişte exemple. Şi atunci în prima etapă se vor pune pe statul de
funcţii şi nu vor da examene structurile care nu vor fi afectate de reducere.
În cazul structurilor care vor fi afectate, vor da examen toţi din structură.
De exemplu, dacă sunt în structură zece şi vor rămâne numai opt posturi în
structură, toţi vor da un examen şi primii opt care vor lua pe evaluarea
complexă vor rămâne, iar cei doi vor pleca", a menţionat şeful Poliţiei
Române.
El a precizat că, în cazul în care nu vor fi ocupate
toate posturile, atunci în cea de-a doua etapă toţi cei disponibilizaţi vor
putea candida pe funcţiile rămase vacante după prima etapă.
Chestorul Liviu Popa a declarat că nici angajaţii
Ministerului Administraţiei şi Internelor nu vor scăpa de disponibilizări şi că
peste 300 dintre ei vor fi daţi afară în perioada următoare.
"Anul trecut a fost diminuat numărul lucrătorilor
din minister cu 1.170-1.270, iar acum se mai diminuează cu peste 300 numărul celor
din minister", a mai spus şeful IGPR.
Prezent la conferinţa de presă, şeful interimar al IPJ
Constanţa, Adrian Rapotan, a spus că la nivelul inspectoratului vor fi
disponibilizaţi 35 de poliţişti dintr-un total de 1.427.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ |
| | Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani |
| | DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 |
| | Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția |
| | DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026” |
| | Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 580 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 466 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord