Se apropie 1 noiembrie. Ce trebuie să ştie şoferii despre cauciucurile de iarnă | | Data 28.10.2011 - 22:33:25 | Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, vineri, la Suceava, că şoferii care vor fi descoperiţi în trafic circulând cu cauciucuri neadaptate condiţiilor de iarnă pe tronsoane cu gheaţă, polei sau zăpadă vor fi amendaţi, ea precizând că sunt acceptate cauciucuri de iarnă sau all seasons. Ministrul Transporturilor a spus că a propus spre aprobare o lege, care a fost acceptată, nu în forma propusă iniţial, şi care prevede modul în care trebuie echipate autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă. | | |
"Atunci
când un conducător auto este identificat în trafic că circulă fără cauciucuri
adaptate condiţiilor de iarnă pe tronsoane pe care există zăpadă sau gheaţă
suportă rigorile legale. Cauciucurile sunt atât cele de iarnă, cât şi cele all
seasons care pot fi folosite şi iarna şi vara", a spus ministrul.
Anca Boagiu
a subliniat că această prevedere are în vedere siguranţa cetăţeanului în
trafic, precizând, fără să dea exemple, că de curând s-a văzut ce înseamnă
să nu fii echipat corespunzător.
"Din
păcate, ne şi place viteza în România chiar dacă avem restricţii", a
spus Boagiu.
Ea a atras
atenţia că restricţiile de viteză pe drumurile publice trebuie respectate
întrucât au ca scop protejarea participanţilor la trafic.
"Atunci
când cei de la Poliţie şi cei de la Drumuri ne pun indicatoare pe drumurile
publice şi ne avertizează că se circulă cu o anumită viteză o fac atât pentru
siguranţa noastră, cât şi pentru cea a celorlalţi participanţi la trafic pe
care putem oricând să-i punem în pericol", a spus Boagiu.
Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii, alături de Autoritatea Rutieră Română (ARR)
şi Regia Autonomă "Registrul Auto Român" (RAR), au informat, joi, că
începând cu data de 1 noiembrie 2011 intră în vigoare prevederile OG 5/2011
privind obligativitatea dotării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, lanţuri
sau alte echipamente antiderapante omologate atunci când circulă pe drumurile
acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Ordonanţa
Guvernului nr. 5 din 26 ianuarie 2011, care modifică unele regelementări ale
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice, a fost aprobată prin Legea 161/2011, publicată în Monitorul Oficial
din 14 iulie 2011.
Sursa: MEDIAFAX
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
| | Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 576 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 460 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord