Hotărâre luată peste capul organizaţiei de la Botoşani Marea problemă este că decizia aparţine se pare în totalitate conducerii centrale, mai exact preşedintelui
Victor Ponta, şefii de la Botoşani nefiind consultaţi. O bună parte a acestora au aflat din
Botoşăneanul de intenţia lui
Buhăianu, care la câteva ore după de a fost făcută publică în ziar, a şi fost anunţată în Parlament.
De exemplu, liderul de la municipiu al PSD a aflat în momentul în care
Buhăianu a luat cuvântul de la tribună.
„Nu împărtăşesc nici bucurii, nici... Nu pot evalua chestiunea ca o pierdere sau un câştig, vom vedea. Este o surpriză...â?, a declarat
CosticÄ MacaleÅ£i.
La rândul sÄu, deputatul
Andrei Dolineaschi a aflat de posibilitatea transferului marÅ£i când a fost sunat de jurnaliÅti, pentru ca miercuri sÄ aibÄ confirmarea în plenul Camerei.
âAzi de dimineaÅ£Ä la Parlament m-am întâlnit cu BuhÄianu Åi el Åi-a exprimat dorinÅ£a în discuÅ£iile cu preÅedintele partidului sÄ activeze în cadrul grupului PSD de la CamerÄâ?, a menÅ£ionat preÅedintele executiv al PSD BotoÅani.
âSÄ nu-l vÄd în viaÅ£a meaâ? Liderul de la tineret a lÄsat deoparte orice urmÄ de diplomaÅ£ie pe seama acestui subiect.
âUite tocmai am desfÄcut acum o Åampanie cu dl VâzdoagÄ, sÄrbÄtoream revenirea lui BuhÄianu în PSDâ?, a rÄspuns
RÄzvan Rotaru când a fost întrebat cum a primit vestea cÄ a devenit coleg cu
BuhÄianu. El a continuat în aceeaÅi notÄ ironicÄ.
âAm dat comandÄ de colivÄ când am auzit cÄ intrÄ Ästa. DÄ-l încolo, sÄ nu-l vÄd în viaÅ£a mea, poate sÄ se ascundÄ prin sediu pe aici. Oamenii care au umblat la pensiile Åi la salariile oamenilor pentru mine nu au valoare. Nu Åtiam nimic, azi am aflat, absolut nimic nu Åtiamâ?, a mai spus preÅedintele TSD BotoÅani, pentru
BotoÅÄneanul.
Acesta crede cÄ fostul vicepreÅedinte PDL BotoÅani acÅ£ioneazÄ numai în funcÅ£ie de interesele personale, cÄ
âam ajuns sÄ facem circâ? Åi cÄ la referendumul de sÄptÄmâna viitoare botoÅÄnenii vor sancÅ£iona USL pentru primirea lui
BuhÄianu în PSD.
âAm o stare foarte, foarte, foarte, foarte naÅpa. M-au sunat foarte mulÅ£i prieteni care mi-au zis «bÄi bÄieÅ£i, sÄnÄtate de acuma, nu vÄ mai dau votul de-acuma»â?, a mai spus
Rotaru, care a adÄugat cÄ tot ce s-a întâmplat este
âsub orice criticÄ, foarte lume este supÄratÄ la partid. Când Åtim cât ne-a atacat...â?