Se organizează concurs in data de 15.01.2013 pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie de consilier juridic debutant din cadrul Comp.juridic din subordinea Serviciului taxe, impozite locale, persoane fizice și juridice din Aparatul de specialitate al Primarului Municipiuilui Dorohoi. |
Conditii
de participare la concurs :
- indeplinirea condiţiile
prevăzute de art.54 din Legea nr. 188/1999, Statutul Funcţionarilor publici, republicată,
cu modificările si completările ulterioare;
- Studii
superioare de lungă durată, domeniul juridic, specialitatea drept, absolvite cu diplomă de
licenţă sau echivalent;
- Vechime în specialitatea studiilor;
fără condiţii de vechime
- Cunoştinţe de operare pe calculator;
În vederea participării la concurs,
fiecare candidat trebuie să prezinte la înscriere următoarele acte:
- Formularul
de înscriere care va fi pus la
dispoziţia candaidaţilor de către
Comp. resurse umane din cadrul instituţiei;
- copie
după buletinul de identitate;
- copiile
diplomelor de studii şi ale altor acte care să ateste efectuarea unor
specializări;
- cazier
judiciar;
- adeverinţă
medicală din care să reiasă că starea sănătăţii îi permite să îndeplinească
atribuţiile care-i revin prin ocuparea postului în care urmează să fie angajat;
Adeverinţa va fi eliberată în formatul
standard stabilit de Ministerul Sănătăţii
si va conţine în clar numărul,
data, numele emitentului şi calitatea acestuia;
- declaraţie
pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat
activităţi de poliţie politică.
Concursul se desfăşoară la sediul
Primăriei Municipiului Dorohoi, în data
de 15.01.2013 ora 10,00, proba scrisă, şi în data de 21.01.2013 ora 10,00, interviul.
Depunerea dosarelor pentru concurs se pot depune în termen de 20 de zile de la
data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, respectiv
până pe data de 04.01.2013 până la orele 14 ,00. la Compartimentul resurse umane din cadrul
Primăriei Municipiului Dorohoi.
TEMATICA
pentru concursul din data de 15.01.2013 în vederea ocupării funcţiei publice de execuţie de consilier juridic debutant la Serviciul
taxe, impozite locale personae fizice și personae juridice din Aparatul de
specialitate al Primariei Municipiului
Dorohoi
- Legea nr.215/2001,
Legea Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificarile si
completarile ulterioare;
- Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, republicată, cu
modificarile si completarile ulterioare;
- Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici,
modificată şi completată prin Legea nr.50/13.03.2007;
- Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare;
- H.G.R. nr. 44/2004 pentru apobarea
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare
- O.G.R . nr. 27 /2002 privind reglementarea activitatii de soluţionare a
petiţiilor cu modificările si
completările ulterioare.
- O.G.R. nr.92/2003 privind Codul de
procedură fiscală., republicat .
|