Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici în dialog cu prefectul Macaleţi | | Data 18.04.2013 - 15:06:57 | Prefectul judeţului a primit astăzi vizita preşedintelui Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, ocazie cu care s-a arătat deschis dialogului cu orice organizaţie sindicală ce poate contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale botoşănenilor. | | |
Sebastian Oprescu a fost însoţit de Liviu Toader,
prim-vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică,
împreună prezentându-şi priorităţile din această perioadă, în contextul
regionalizării şi a inechităţilor dintre funcţionarii publici din diverse
instituţii. Liderii de sindicat au adresat astfel, indirect, o invitaţie către
funcţionarii din Instituţia Prefectului – Judeţul Botoşani de a lua în calcul
alăturarea în structura sindicală, asigurându-se, totodată, că reprezentantul
Guvernului în teritoriu nu are nimic împotrivă.
„Întotdeauna am sprijinit eforturile
bugetarilor în dialogul cu reprezentanţii structurilor centrale. Categoric că
nici acum nu am nimic împotriva organizării salariaţilor din instituţie şi
afilierii la un organism naţional, atâta timp cât se respectă cadrul legal.â?, a fost mesajul prefectului CosticÄ
Macaleţi.
FÄrÄ a primi un rÄspuns imediat din partea
reprezentanţilor instituţiei, liderii organizaţiei ce are afiliate 27 de
prefecturi din Å£arÄ, au primit âsarciniâ? din partea acestora. Lor li s-a
solicitat ca în negocierile viitoare, sÄ aibÄ ca prioritate legea salarizÄrii
unice a funcÅ£ionarilor publici, dar Åi sÄ se consulte cu funcÅ£ionarii din
teritoriu înainte de a lua o poziÅ£ie oficialÄ Ã®n faÅ£a partenerilor de dialog.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ |
| | Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani |
| | DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 |
| | Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția |
| | DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026” |
| | Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord