Florin Turcanu a fost condamnat in urma
cu putin timp la 6 luni de inchisoare cu suspendare, cu un termen de incercare
de 2 ani si 6 luni, in dosarul in care a fost judecat pentru fals intelectual
și uz de fals.
Acesta a fost obligat de instanta si la plata unor cheltuieli judiciare in suma
de 21.200 de lei.
In acelasi dosar, magistratii Judecatoriei Botosani au respins actiunile civile
formulate de
Cristina Bahrin si
Aurelia Arosoaie.
Sentinta poate fi atacata cu apel in termen de 10 zile de la pronuntare.
Florin Turcanu a fost trimis in judecata la inceputul anului 2011, fiind acuzat
ca, in calitate de presedinte al PNL, a folosit acte false pentru a le exclude
din partid pe
Cristina Bahrin si
Aurelia Arosoaie, care si-au pierdut functiile
de vicepresedinte al Consiliului Judetean, respectiv consilier judetean.
Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie - iulie 2009,
Ţurcanu Florin, deputat în Parlamentul României, în calitate de
preşedinte al Partidului Naţional Liberal - filiala Botoşani (funcţie ocupată
începând cu primăvara anului 2009), a semnat o serie de hotărâri în care se
consemna, în mod necorespunzător adevărului, că diferiţi membri ai acestei
organizaţii politice au fost excluşi din partid prin hotărârea Delegaţiei
Permanente a PNL Botoşani din data de 21.06.2009.
Scopul urmărit a fost acela ca, în locul persoanelor alese în
funcţia de consilier local sau judeţean, să ajungă alte persoane, agreate de
inculpat. Având în vedere că locul
vacantat era ocupat de persoana aflată pe poziţia imediat următoare pe lista cu
care partidul a participat la alegeri, iar persoana agreată nu ocupa
întotdeauna această poziţie, ci o poziţie inferioară, inculpatul a emis
hotărâri prin care erau excluse chiar şi cinci persoane pentru a se ajunge ca
funcţia vacantată să fie ocupată de persoana dorită. În acest fel, inculpatul
Ţurcanu Florin a semnat acte (hotărâri, adrese) prin care se consemna, în mod
necorespunzător realităţii, că Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani din data de
21.06.2009 a hotărât excluderea a 23 de persoane din cadrul Partidului Naţional
Liberal.
“Este decizia instantei si o
respect. Asa cum toti liberalii respectă justitia din România, si noi respectăm
decizia instantei, oricare ar fi ea", a declarat
Florin Turcanu,
presedintele PNL Botosan.
Sursa:
stiri.botosani.ro