Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Prefectul Macaleți despre suspendarea lui Ţurcanu: “Mai mult de două variante nu există
Data 12.12.2014 - 18:57:41
Condamnarea la șase luni de închisoare cu suspendare în cazul președintelui de Consiliu Județean Botoșani, Florin Țurcanu, lasă încă semne de întrebare cu privire la demisia acestuia din funcția publică. Prefectul județean, Costică Macaleți, prelungește agonia, și nu se pronunță deocamdată cu privire la posibila suspendare din funcție a lui Florin Țurcanu, condamnat pentru fals și uz de fals.
DISTRIBUIE           

Potrivit cadrului legislativ, prefectul județean este cel care ia hotărârea finală cu privire la încetarea mandatului președintelui de consiliu. Cu toate că sentința dată ieri de Curtea de Apel Suceava, este definitivă, și nu lasă loc de interpretări, Costică Macaleți preferă să aștepte pronunțarea finală.

„Până nu primesc încheierea de la Curtea de Apel, nu pot da nici un fel de explicații. Imediat ce primesc încheierea, compartimentul juridic se va pronunța în speță. Nu stă la mâna cuiva decizia asta, mereu avem senzația că cineva e buricul pământului, legea nu poate avea decât o singură interpretare. Să vedem ce spune încheierea, că s-ar putea să sune altfel decât ce putem noi discuta. Nu e vorba de decizia prefectului, e vorba despre ce spune legea, în ce zonă se încadrează. Se poate să fie suspendat sau nu, mai mult de două variante nu existăâ€?, a precizat prefectul judeÈ›ului, citat de botosaneanul.ro.

Astfel încât decizia ar putea fi anunțată, cel mai probabil luni sau marți, când pe biroul șefului Palatului Administrativ ar trebui să ajungă încheierea Curții de Apel Suceava.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
O veste bună pentru sportul românesc
Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!”
Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov
Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției
DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea
Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate
Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă
17 medalii și o generație care vine frumos din urmă!
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
764
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
581
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
532
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
466
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
412
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord