Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Pompieri din județ detașați pe litoral
Realitatea DorohoianăData 30.06.2024 - 11:42:29
National
Șase pompieri de la Detașamentele de Pompieri Botoșani, Dorohoi și Stația de Pompieri Săveni, își vor desfășura activitatea următoarele două săptămâni pe litoral.
DISTRIBUIE           

Aceștia sunt pregătiți să intervină pentru a-i ajuta pe turiști, în cazul unor probleme medicale.

Alături de paramedici din cadrul ISU Constanța, pompierii botoșăneni au în responsabilitate plaja din Mamaia Nord, unde vor desfășura misiuni în cadrul punctului de prim ajutor.

Ei fac parte din prima din cele cinci serii de pompieri botoșăneni care, vara aceasta, vor desfășura misiuni în cadrul punctelor de prim ajutor de pe litoral.

 

Pompieri salvatori din 22 județe și municipiul București detașați pe litoral

Pe întreaga perioadă a sezonului estival, peste 450 de pompieri din 22 de județe ale țării și municipiul București vor suplimenta efectivele de salvatori pregătiți să deruleze acțiuni pe litoralul românesc.

Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și a tehnicii existente la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate).

Pentru evitarea evenimentelor deosebite și menținerea gradului de siguranță a celor care tranzitează litoralul românesc, un aspect important avut în vedere este reprezentat de prevenirea situațiilor care pot pune în pericol viața sau bunurile turiștilor. În acest sens, începând cu data de 22 iunie, prima serie de specialiști din unitățile subordonate IGSU a fost detașată pe litoral pentru susținerea activităților de prevenire, în cadrul echipelor mixte, constituite cu personal al ISU Constanța. Echipajele operative vor fi schimbate la fiecare două săptămâni și își vor desfășura activitatea în perioada iunie - august.

Controalele de prevenire se vor efectua la unități de turism și de agrement, cu prioritate la cele unde se înregistrează un număr mare de turiști sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficiențe privind securitatea la incendiu. De asemenea, se vor avea în vedere și construcțiile sau amenajările destinate organizării concertelor, festivalurilor sau spectacolelor, târgurile tematice, precum și campingurile, taberele școlare sau alte spații cu caracter sezonier.

Totodată, pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele cu afluență mare de persoane din județul Constanța, au fost operaționalizate 24 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:

✅ 10 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Ciocârlia, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Vama Veche;_ acestea sunt încadrate fiecare cu o autospecială de stingere;_
✅8 puncte de prim ajutor, în locațiile Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche și PTF Vama Veche; acestea sunt dotate cu containere, ambulanțe și șenilate;
✅6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia; acestea sunt încadrate fiecare cu o ambarcațiune.

O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrada A2, astfel că, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică de la ISU Călărași, ISU Ialomiţa şi ISU Bucureşti-Ilfov. Pentru asigurarea unui răspuns prompt și eficient, mașinile pompierilor vor fi amplasate la km 19, km 35 (punct de lucru permanent), Secția Lehliu Gară - km 105 (punct de lucru permanent) și km 142 (Stația de pompieri Fetești, lângă autostrada A2). În aceste locații, se vor regăsi echipaje de stingere cu modul de descarcerare și ambulanțe SMURD.

INFO BACKGROUND:

Proiectul, lansat la inițiativa Departamentului pentru Situații de Urgență în anul 2016, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, prin mobilizarea forţelor şi mijloacelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă.

❗️în zonele unde au fost înregistrate în ultimii ani cele mai multe situații de urgență, au fost instalate containere de prim-ajutor. Acestea se găsesc, pe întreaga durată a sezonului estival, pe plajele din Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche. Containerele sunt dotate cu toate echipamentele necesare acordării măsurilor de prim ajutor: defibrilatoare semi-automate, medicamente, materiale sanitare și tărgi. Programul de funcționare al acestora este cuprins în intervalul orar 08.00 - 20.00. Lângă containere, staționează șenilatele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, capabile să asigure intervenția pe plajă, astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime cât mai rapid la containerele de prim ajutor;
❗️intervențiile la incendii și alte situații de urgență sunt asigurate de peste 30 de autospeciale de stingere, pregătite să intervină în orice punct din judeţ;
❗️pe perioada sezonului estival, misiunile de salvare pe apă sunt asigurate de 6 ambarcațiuni deservite de scafandri ISU;
❗️pentru asigurarea unui răspuns prompt și eficient, în fiecare sfârșit de săptămână din perioada sezonului estival, intervenția în situații de urgență pe autostrada A2 se asigură prin intermediul punctelor de lucru operaționalizate după cum urmează:

❗️ ISU Bucureşti-Ilfov: un punct de lucru la km 19, încadrat cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare;
❗️ ISU Călăraşi: trei puncte de lucru: un punct de lucru la km 35, încadrat cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor, unul în localitatea Lehliu-Gară (km 64), dotat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor și cel de-al treilea în localitatea Drajna, la km 105, dotat cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor;
❗️ ISU Ialomiţa: asigură intervențiile cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor, amplasate la Staţia de Pompieri Feteşti, lângă Autostrada A2 – Km 142.

DATE STATISTICE LITORAL 2023

În perioada sezonului estival 2023, personalul ISU Constanţa şi cel detaşat pe litoral au asistat medical 2.056 de persoane, iar alte 43 au fost salvate de la înec. Totodată, echipajele de intervenție au gestionat 247 de incendii înregistrate în zona de competență pentru protejarea vieții și a bunurilor.

De asemenea, în aceeași perioadă, la nivelul județului Constanța au fost organizate și executate 409 controale de prevenire, iar pentru neregurile identificate în teren, personalul specializat a aplicat 2.330 de sancțiuni contravenționale, dintre care 1.917 avertismente și 413 amenzi în cuantum de 2.724.000 lei.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
APEL UMANITAR - Oferă-i lui Teo o șansă la viață! Operația salvatoare costă peste 24.000 de euro
APEL UMANITAR - 25 de ani de durere: Sacrificiul și suferința unei mame - FOTO
APEL UMANITAR - Corsetul care i-a furat copilăria: Ajută-o pe Ioana să zâmbească din nou!
Pompierii botoșăneni pe podiumul etapei naționale a Concursului serviciilor profesioniste pentru situații de urgență - FOTO
APEL UMANITAR - O mamă trebuie să strângă 30.000 de euro pentru viața fiului ei - FOTO
Cutremur în Vrancea, în urmă cu puțin timp!
APEL UMANITAR - Din scaunul cu rotile la primul pas: Povestea unui vis de 47.000 de euro
Cutremur în zona seismică Vrancea, în urmă cu puțin timp: informare preventivă
Sondaj
Cele mai citite
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi și absolvenții săi de succes. Două treimi dintre ei au fost admiși în învățământul superior
1548
Tânăr descarcerat din mașină și transportat la spital, în urma unui accident rutier
614
Incendiu la Brăești - FOTOGALERIE
551
Poliția Locală Dorohoi - INFORMARE
531
Proiectil de artilerie, neexplodat, descoperit la Lozna
459
DOROHOI – Eveniment fotbalistic pe Stadionul municipal. Primul meci pe teren propriu al noii echipe Gloria Ultra
430
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi - Festivitatea de deschidere a anului școlar 2024-2025 - FOTOGALERIE
423
APEL UMANITAR - 25 de ani de durere: Sacrificiul și suferința unei mame - FOTO
380
Primăria Dorohoi - INFORMARE
378
Zilele Municipiului Dorohoi 2024
332
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
DOROHOI - Spații din Piața Centrală scoase la licitație, pentru închiriere
Administrația Pieței Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public)
Primăria Dorohoi - ANUNȚ DE LICITAȚIE VÂNZARE, doar domeniu privat
Spitalul Municipal Dorohoi angajează fochist
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Cabinetul Ortopedie și Traumatologie din Ambulator
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord