Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Politic
(P) Silegeanu Cătălin, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ - FOTO
Recent, prim-vicepreședintele AUR Botoșani și candidat la Senat, Silegeanu Cătălin, a efectuat o vizită în comuna Vorona, unde a fost întâmpinat cu interes de către localnici.
(P) Marius Budăi, PSD: „Iftime se plângea cel mai tare de creșterea salariului minim. Voia ca salariile să fie cât mai mici, ca să îi rămână lui un profit cât mai mare”
Deputatul PSD Marius Budăi i-a cerut președintelui PNL Botoșani, Valeriu Iftime să se abțină să mai deplângă soarta botoșănenilor cu venituri mici, după ce ani la rând s-a opus cu vehemență creșterii salariului minim, din postura de președinte al Camerei de Comerț Botoșani.
(P) Florin Gavril (PSD) către Valeriu Iftime: „I-ați făcut o funcție specială fiului, la fel cum PNL a vrut să facă o lege specială pentru Iohannis”
Candidatul PSD Botoșani la Camera Deputaților, Florin Gavril, îi cere noului președinte al Consiliului Județean, Valeriu Iftime, să îl retragă pe fiul său din poziția de conducere a Camerei de Comerț Botoșani și să renunțe la funcția de președinte de onoare al organizației.
(P) Candidații AUR din județ în mijlocul alegătorilor din Botoșani, Dorohoi și Flămânzi - FOTOGALERIE
Duminică a fost o zi plină de activitate și interacțiuni valoroase, căci împreună cu echipa AUR am avut bucuria de a vizita orașul Flămânzi, municipiul Botoșani și municipiul Dorohoi.
(P) Doina Federovici l-a trimis pe Iftime la magazie să-i găsească laptopul și l-a acuzat de nepotism pentru numirea fiului său la conducerea Camerei de Comerț Botoșani!
Președinta PSD Botoșani, Doina Federovici, a prezentat procesul verbal privind predarea laptopului pe care l-a folosit pe durata mandatului de președinte...
(P) Apelul lui Cătălin Silegeanu (AUR) - „ PSD și PNL nu au adus decât promisiuni deșarte și stagnare”
Dragi cetățeni, În calitate de Prim-vicepreședinte al AUR, doresc să vă adresez un apel sincer și hotărât. România traversează o perioadă dificilă,...
Cătălin Silegeanu (AUR) - ANI trebuie să răspundă de urgență suspiciunilor de incompatibilitate în privința lui Valeriu Iftime!
Botoșaniul a intrat într-un nou trend galben. Trend promovat de Nicolae Ciucă, care și-a impus ca și imagine pe amatorul și începătorul (doar...
Elevii din Botoșani recompensați de deputatul Alexandra Huțu cu o vizită la Muzeul Militar Național și Palatul Parlamentului - FOTOGALERIE
Așa cum a promis la Festivitatea de premiere a celei de-a doua ediții a concursului de eseuri „Eroul de lângă mine”, deputatul social-democrat...
PSD Botoșani - Informare privind începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare: 1 noiembrie ora 16:00
PSD și-a prezentat programul de guvernare pentru următorii 4 ani
Conducerea centrală a PSD a prezentat ieri „Programul de guvernare 2025-2028”, care reprezintă oferta electorală a candidaților social-democrați...
Primărița comunei Concești, a semnat astăzi adeziunea la Partidul Național Liberal. Ea a candidat ca independent, susținută de PSD
Maria Ilaș, primarul comunei Concești, a semnat astăzi adeziunea la Partidul Național Liberal. Totul s-a întâmplat la ședința de învestire a noului...
Ariadna Cîrligeanu (AUR): PSD și PNL își continuă blatul politic care a ținut județul Botoșani în sărăcie!
Ariadna Cîrligeanu, președintele interimar AUR Botoșani, a reacționat vehement după prima ședință a Consiliului Județean Botoșani în care au...
Dan Șlincu: „PSD la guvernare este garanția creșterii veniturilor pentru toate categoriile de populație”
„PSD la guvernare este garanția creșterii veniturilor pentru cei care muncesc sau au muncit o viață. Emiterea Hotărârii de Guvern prin care se aprobă creșterea salariului minim la 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, reprezintă o creștere cu peste 75% a acestui nivel minim de salarizare, comparativ cu finalul anului 2021, când a intrat...
Cătălin Silegeanu, AUR Botoșani - "Suntem uniți, devotați și credincioși doar steagului României"
Cătălin Silegeanu, prim vicepreședinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Botoșani, a transmis un mesaj clar și sincer cetățenilor din județ, în contextul informațiilor recente apărute despre Partidul AUR în spațiul public. Silegeanu a dorit să aducă câteva clarificări importante, subliniind impactul acestor informații asupra...
Marius Budăi spune că Iftime n-ar fi trebuit să se enerveze când PSD i-a cerut să prezinte afacerile sale cu bani publici
Prim-vicepreședinte al PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi, a declarat că solicitarea adresată de PSD președintelui ales al Consiliului Județean, Valeriu Iftime, de a prezenta informații despre afacerile sale cu banii publici ai județului sau cu administrațiile locale conduse de PNL, nu reprezintă un atac politic, ci un apel la transparență...
Eduard Mititelu, candidat PNL pentru Camera Deputaților, prezent la Flămânzi, la învestirea primarului Dan Oloeriu - FOTO
Astăzi am avut onoarea să fiu alături de comunitatea din Flămânzi la învestirea primarului Dan Oloeriu, unul dintre cei mai dedicați și performanți primari din județul Botoșani. Omul sfințește locul, drept urmare orașul Flămânzi este un exemplu de dezvoltare în România.
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, este așteptat astăzi la Botoșani
Programul premierului Marcel Ciolacu, președintele PSD, din data de 24 octombrie 2024 la Botoșani este următorul:
Comunicat - City managerul Botoșaniului, Mircea Magdalena: „Avocata lui Iftime a avut o miză politică când a blocat evacuarea chiriașilor scandalagii din Centrul Istoric”
Administratorul public al municipiului Botoșani, Mircea Magdalena, a precizat că demersul avocatei lui Iftime de a bloca acțiunea Primăriei de evacuare a chiriașilor recalcitranți din Centrul Istoric a fost motivată politic, întrucât aceasta era deja desemnată candidată PNL pentru Senat atunci când a intervenit în proces. Reprezentantul...
PSD Botoșani îi cere noului președinte al Consiliului Județean să răspundă la „lista incompatibilităților” înainte de preluarea mandatului!
PSD Botoșani îi solicită noului președinte al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, ca înainte de a prelua mandatul, în numele transparenței reale pe care a invocat-o insistent în campania electorală, să prezinte botoșănenilor zona de intersecție dintre afacerile pe care le-a condus până acum și zona administrativă în care...
Deputata PSD Alexandra Huțu face un nou apel insistent la ministrul Mediului să deblocheze lucrările pentru Barajul Vârfu Câmpului
Deputata PSD Alexandra Huțu a depus, luni, o nouă interpelare adresată ministrului Mediului, liberalul Mircea Fechet, în care i-a cerut insistent să „iasă din logica politică și să își facă datoria de ministru” pentru a aproba continuarea investiției vitale a Barajului de la Vârfu Câmpului și decolmatarea barajului Bucecea.
COMUNICAT PSD BOTOȘANI - Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani: „Nu voi renunța la acțiunea de evacuare a chiriașilor scandalagii din Centrul Istoric sau din orice imobil al Primăriei”
„Nu voi renunța la acțiunea de evacuare a chiriașilor scandalagii din Centrul Istoric sau din orice imobil al Primăriei, oricât de mult vor încerca unii candidați pentru Parlament să profite de voturile celor evacuați!”, a declarat Cosmin Andrei.
COMUNICAT - AUR zdrobește în instanță toate contestațiile și donează cheltuielile de judecată botoșănenilor nedreptățiți
Organizația AUR Botoșani anunță că va dona toate sumele obținute din cheltuielile de judecată câștigate în urma proceselor intentate de adversarii politici. Banii vor fi folosiți pentru sprijinirea unor botoșăneni care au nevoie de justiție, dar nu își permit un avocat. Decizia vine după ce Tribunalul din Botoșani a respins toate contestațiile...
Candidații PSD, de vorbă cu botoșănenii - FOTOGALERIE
Botoșănenii au fost întotdeauna cei mai buni consilieri ai PSD, având un rol important în conturarea inițiativelor administrative ale echipei social-democrate.
PSD Botoșani prezintă prima componentă a programului premierului Marcel Ciolacu: „REINDUSTRIALIZAREA ROMÂNIEI”
PSD Botoșani consideră că obiectivul principal unei campanii electorale este ca partidele și candidații să prezinte soluțiile și propunerile lor pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor sau pentru dezvoltarea României și nu de a-și ataca adversarii din competiția electorală.
Femeile din Tudora au fost celebrate de Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural - FOTO
Cea de-a treia ediție a dezbaterii cu tema „Importanța Femeii din Mediul Rural” a avut loc joi, 17 octombrie, la Căminul Cultural din Tudora, în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Femeii din Mediul Rural.
Comunicat AUR Botoșani - „Tu știi cum manipulează candidatul tău?” – O replică la campania cinică a liberalilor
Cătălin Silegeanu, candidat AUR Botoșani la Senat, dezavuează campania candidaților PNL Botoșani pentru alegerile parlamentare, pe care îi acuză de ipocrizie și superficialitate. El spune că modul în care liberalii critică activitatea aleșilor în funcție este „o strategie cinică” a unor personaje care pozează în neprihăniți.
PSD Botoșani a validat listele de candidați pentru alegerile parlamentare. Niciunul din Dorohoi! - FOTO
PSD Botoșani a validat lista de candidați pentru Parlamentul României. Președintele organizației, Doina Federovici, va deschide lista PSD pentru Senat, în timp ce președintele Agenției Naționale pentru Sport, multipla campioană Elisabeta Lipă, va fi pe primul loc la Camera Deputaților, urmată de prim-vicepreședintele organizației, Marius...
George Simion, președintele AUR, așteptat în această seară la Botoșani
George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) este așteptat în această seară la Botoșani, pentru a discuta cu liderii și aleșii locali ai partidului despre soluțiile de redresare și dezvoltare a României.
Marius Budăi: „Botoșănenii sunt îngrijorați de direcția în care se îndreaptă județul, după ce schimbarea promisă de Iftime se dovedește a fi o mare țeapă”
Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi, l-a pus la punct pe președintele ales al CJ Botoșani, Valeriu Iftime, după ce acesta a dat vina pe PSD invocând un sondaj de opinie în care 79% dintre botoșăneni spun că județul se îndreaptă într-o direcție greșită.
PNL Botoșani trebuie să spună dacă susține legea care îi permite lui Iohannis să candideze la Senat, fără a pierde pensia specială prezidențială și celelalte privilegii ale funcției
PSD Botoșani solicită conducerii organizației județene a PNL să le spună botoșănenilor dacă susține inițiativa parlamentarilor liberali, conduși de Nicolae Ciucă, de a da o lege exclusiv pentru președintele-turist Klaus Iohannis, astfel încât acesta să poată candida la alegerile parlamentare pe listele PNL, fără a renunța la pensia...
Marius Budăi: „Rectificarea bugetară este pozitivă! Banii suplimentari vor ajunge și la cele 127 de proiecte de investiții din Botoșani”
Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi a anunțat că rectificarea bugetară aprobată de Guvern este pozitivă, iar veniturile suplimentare ale statului vor fi distribuite către Sănătate, Educație, Transporturi dar și în dezvoltarea locală, inclusiv la cele 127 de proiecte de investiții care se desfășoară în prezent...
Alexandra Huțu: „Rezultatele premierului Ciolacu recunoscute la nivel european prin funcțiile obținute de România în Comisia și Parlamentul UE”
„România are, pentru prima dată de la aderarea la UE, vicepreședinte al Comisiei Europene, în persoana doamnei Roxana Mînzatu, un profesionist al politicilor și programelor europene. Domeniul pe care îl va administra este unul dintre cele mai importante la nivel european - Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie...
Alexandra Huțu: „Conferința Globală a Tinerilor Parlamentari a fost un bun prilej de a prezenta omologilor din alte țări politicile pentru tineri pe care le avem în România!” - FOTO
La finalul săptămânii trecute, deputatul botoșănean Alexandra Huțu a reprezentat România la cea de-a zecea Conferință Globală a Tinerilor Parlamentari, care a avut loc în Erevan, Armenia și în cadrul căreia au fost dezbătute problematica educației și accesului la locuri de muncă pentru tineri.
AUR Botoșani lansează o campanie umanitară pentru sinistrații din Galați, afectați de inundațiile devastatoare
Prim-vicepreședintele AUR Botoșani, Cătălin Silegeanu, a transmis un apel emoționant la solidaritate și unitate în fața tragediei cauzate de inundațiile istorice din județul Galați. Mii de oameni și-au pierdut casele și bunurile de-o viață, iar comunitățile afectate sunt într-o situație critică.
Pagina 10/48  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
765
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
581
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
467
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord