Persoane bănuite de comiterea unui furt, identificate de poliţişti | | Data 19.02.2014 - 13:53:19 | În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii din comuna Todireni au identificat trei tineri, în vârstă de 24 ani, 21 ani și respectiv 20 ani, toţi din municipiul Botoşani, aceştia fiind principalii bănuiţi de comiterea, în noaptea de 15/16.02.2014, pe raza localităţii Todireni, a două infracţiuni, de tentativă de furt calificat şi respectiv furt calificat. | | |
În fapt, în noaptea
menţionată, cei trei tineri, în baza unei înţelegeri prealabile, s-au deplasat
cu un autoturism taxi, în localitatea Todireni, cu intenția de a pătrunde prin
efracţie într-o locuinţă aparţinând unei persoane despre care unul dintre
tineri cunoştea că deţine o sumă mare de bani.
Pe fondul stării de
ebrietate, cei trei tineri au pătruns mai întâi într-o altă locuinţă, însă ulterior,
dându-şi seama de confuzie, au abandonat activitatea infracțională, îndreptându-se
spre locuinţa vizată iniţial, de unde au sutras mai multe bunuri.
Prejudiciul creat în dauna părţii
vătămate a fost recuperat.
În cauză s-au întocmit acte procedurale
sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la furt calificat şi furt
calificat, urmând a se propune soluţie procedurală.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 467 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord