Percheziţii la Botoşani pentru destructurarea unei reţele de hackeri, dezvoltată la nivel naţional | | Realitatea DorohoianăData 15.05.2020 - 21:44:21 |  Infractional | Foto generic | | Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofițeri din cadrul BCCO Oradea, au efectuat nu mai puțin de 19 percheziții domiciliare, pe raza județelor Botoșani, Iași, Neamț, Mureș, Ialomița, Argeș, Suceava, Galați, Arad, Timiș, Gorj, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 18 persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, perturbarea funcționării sistemelor informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. | | |
Într-un comunicat de presă, procurorii DIICOT au anunțat că în cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2016 – 2018, membrii grupării au creat două grupuri pe o rețea de socializare în cadrul cărora au desfășurat activităţi ilegale îndreptate împotriva siguranței și integrităţii sistemelor informatice.
În perioada 26.12.2016 - 10.04.2020 o parte din membrii celor două grupuri de facebook au postat date informatice obţinute în urma atacurilor informatice desfăşurate sau a transferului neautorizat, respectiv sisteme informatice (servere de tip Virtual Private Server, Remote Desktop Protocol, etc.) cu drepturi de acces, conturi de utilizatori şi parole aferente unor aplicaţii informatice, platforme de jocuri virtuale, aplicaţii de poştă electronică, reţele de sisteme informatice infectate precum şi date de identificare ale cardurilor bancare, toate în scopul comercializării acestora.
De asemenea, o parte dintre membrii comunităţii au postat pe o aplicație de socializare înregistrări video reprezentând atacuri informatice de tip Ddos asupra mai multor sisteme informatice.
În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe hard-disk-uri, unități centrale, laptop-uri, telefoane mobile, tablete, stick-uri de memorie și diverse înscrisuri.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combaterea a Criminalității Organizate Timișoara, Pitești, Mureș, Galați, Iași și Suceava, respectiv al Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Gorj, Ialomița, Neamț și Botoșani.
“Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au precizat procurorii DIICOT.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț |
| | Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani |
| | Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat |
| | FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter |
| | Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin |
| | Reținut 24 de ore pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența băuturilor alcoolice |
| | Percheziții la Trușești într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - FOTO |
| | Operațiunea Jupiter la Botoșani. Șase percheziții desfășurate de polițiști - VIDEO |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 851 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 759 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 609 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 564 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 529 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 456 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 407 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 351 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|