O nouă performanţă a longevităţii botoşănene premiată de autorităţi. FOTO | | Data 20.12.2015 - 14:22:39 | Gheorghe Baciu a devenit un prieten al autorităţilor din judeţ, anul acesta fiind cea de a treia întâlnire aniversară de la împlinirea a 100 de ani. Locotenentul în retragere are 103 ani, vârstă pe care a împlinit-o pe data de 18 decembrie, alături de fete, nepoţi, dar şi de reprezentanţi ai instituţiilor ce au dorit să-i transmită urările de suflet. | | |
Gheorghe Baciu a devenit un prieten al autorităţilor din judeţ, anul acesta fiind cea de a treia întâlnire aniversară de la împlinirea a 100 de ani. Locotenentul în retragere are 103 ani, vârstă pe care a împlinit-o pe data de 18 decembrie, alături de fete, nepoţi, dar şi de reprezentanţi ai instituţiilor ce au dorit să-i transmită urările de suflet.Unul dintre cei mai promiţători „record-mani” din judeţ în ale vârstei, Gheorghe Baciu surprinde prin starea fizică bună pe care o are. Vara iese în grădină şi îşi îngrijeşte via, bea o cafea în fiecare dimineaţă şi povesteşte despre cei peste doi ani de război ca şi cum s-au întâmplat ieri. Doar că a uitat că a spus aceleaşi amintiri şi anul trecut, însă musafirii nu se supără şi îl ascultă cu drag. „Am contract cu Dumnezeu pentru 130 de ani”, spune râzând veteranul, invitând autorităţile să vină să-l ureze şi la anul. Bastonul cu tricolor trimis de prefectul judeţului a fost oferit sărbătoritului de către consilierul Lucică Urigiuc, din cadrul Instituţiei Prefectului, celelalte cadouri, diplome de excelenţă şi insigne fiind oferite de colonelul Gheorghe Jalbă, de la Asociaţia veteranilor de Război, dar şi de reprezentanţii Centrului Militar Judeţean şi Garnizoanei Botoşani. Gheorghe Baciu este orăşean, căsuţa lui fiind situată pe strada Petru Rareş a municipiului Botoşani. Are trei fete şi peste 20 de nepoţi şi strănepoţi de care s-a ocupat după ce a ieşit la pensie la 62 de ani. Acum, însă, au ei grijă de el.   
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
| | Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 409 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord