Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Microbuze școlare pentru elevii din județul Botoșani
Realitatea DorohoianăData 08.09.2023 - 10:28:10
Administratie
Trei microbuze școlare, achiziționate printr-un program al Ministerului Dezvoltării, au ajuns la Botoșani. Copiii din comunele Coțușca, Dângeni și Havârna, care au nevoie de transport pentru a ajunge la școală, vor avea chiar de la începutul noului an școlar microbuze noi, sigure și moderne.
DISTRIBUIE           

„Aceste microbuze vin să completeze necesarul pe care îl are județul Botoșani. Consiliul Județean Botoșani a aplicat și obținut din PNRR o finanțare pentru achiziționarea de microbuze electrice. De asemenea, astăzi, am aprobat, într-o ședință de plen extraordinară, aplicația pe care o vom depune la finanțare pe Fondul de Mediu pentru a achiziționa alte 18 microbuze școlare. Știm că necesarul de microbuze este foarte mare. Ca autoritate județeană căutăm cele mai bune soluții pentru a asigura transportul elevilor”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Aplicația pregătită pentru Fondul de Mediu are o valoare de 25 de milioane de lei. Se vor achiziționa 18 microbuze, din care 2 pentru școlile speciale și 16 pentru școlile din județ. Cheltuielile neeligibile vor fi asigurate din bugetul județean.

La sfârșitul lunii iunie, Consiliul Județean a aplicat pe PNRR pentru obținerea unei finanțări PNRR în valoare de 6.097.560,97 de euro, fără TVA, pentru achiziționarea a 26 de microbuze electrice. Cererea de finanțare a fost declarată eligibilă, urmând a fi semnat contractul de finanțare și să se demareze procedurile de achiziție. Și în cazul acestui proiect, cheltuielile neeligibile și diferențele rezultate din implementare vor fi asigurate de către Consiliul Județean.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ
Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția
DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026”
Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
850
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
759
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
608
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
564
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
529
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
456
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
406
Lemne confiscate la Cistinești
349
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord