Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Memorialul Ipotești a organizat Ziua Mondială a Poeziei - FOTOGALERIE
Realitatea DorohoianăData 23.03.2026 - 14:48:00
Educatie
22 de poete și poeți prezenți la eveniment, 1 poetă omagiată, 2 poeți comemorați, 1 expoziție stradală, 11 instituții implicate în buna desfășurare a evenimentelor, 10 activități mari în program, aproximativ 300 de elevi, profesori, bibliotecari participanți la activități – așa a arătat Ziua Mondială a Poeziei la Ipotești – Botoșani – Miorcani – Stânca – Iași.
DISTRIBUIE           

Pe 20-21 martie 2026, cu prilejul Zilei Mondiale a Poeziei, la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, au fost prezenți 22 de poeți care au avut lecturi și discuții despre poezie la diverse instituții din Botoșani. Evenimentelor li s-ar putea atribui genericul #dinBotoșani, deoarece cei mai mulți dintre participanți fie s-au născut în județul Botoșani, dar s-au stabilit în alte localități din țară sau de peste hotare (Luminița Amarie, Iustin Butnariuc, Viorel Ilișoi, Carmelia Leonte, Dan Lungu, Ada Lupu, Bogdan Perdivară, Dorin Popa, Dan Sociu, Vasile Tudor), fie locuiesc în prezent în Botoșani (Mihai Babei, Florin C. Ciobîcă, Vasile Iftime, Marius Irimia, Georgică Manole, Stelorian Moroșanu, Mircea Oprea, Manon Pițu, Cristina Prisacariu-Șoptelea, Vlad Scutelnicu, Vasile Tudor, Nina Viciriuc). Invitatul special al acestei ediții a Zilei Mondiale a Poeziei a fost poetul Ioan Pintea din Bistrița.

Programul evenimentului a cuprins câteva grupaje de activități, adresate atât elevilor și profesorilor, cât și publicului larg.

Pe 20 martie, s-au desfășurat întâlnirile Poezia la liceu, incluzând lecturi de poezie și dialoguri cu invitații la câteva instituții de învățământ din Botoșani: Colegiul Economic „Octav Onicescu” (prof. coord. Carmen Băleanu), Colegiul Național „Mihai Eminescu” (prof. coord. Mihaela Timingeriu, Tamara Săvescu), Colegiul Național „A.T. Laurian” (prof. coord. Anca Grădinaru, Magda Dediu), Liceul „Alexandru cel Bun” (prof. coord. Ionela Balan, Alina Humă), Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” (prof. coord. Lucia Ștefănescu).

În aceeași zi, la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, a avut lansarea volumului Cercuri (Poezii, 1986-2026) de Maria Baciu (Editura GRI, 2026). La începutul evenimentului, mai mulți poeți botoșăneni au ținut un recital cu poeme ale Mariei Baciu. Volumul a fost prezentat de Viorel Ilișoi, directorul Editurii GRI, și Ciprian Manolache, inspector școlar general adjunct.

La Memorialul Ipotești, în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici” al Bibliotecii Naționale de Poezie „Mihai Eminescu”, s-a ținut un Open Mic de Poezie, la care membrii Clubului de lectură „Unde fugim de-acasă?” (de la Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani), coordonați de prof. Loredana Carcea, educator muzeal la Memorialul Ipotești, au citit poezii ale poetelor și poeților invitați, au comentat, au avut un dialog cu autorii.

În seara zilei de 20 martie, la restaurantul Pergola din Botoșani, s-a ținut maratonul Poezie și cafea. În deschiderea evenimentului, Andrei Pițu a susținut un recital de chitară.

Sâmbătă, 21 martie, programul Zilei Mondiale a Poeziei a continuat la Miorcani, la conacul familiei Pillat. Construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de Ion N. Pillat, pe moșia Miorcani, cumpărată pe la 1850 de botoșăneanul Nicolae Pillat, conacul a fost confiscat, în 1948, de autoritățile comuniste, familia reușind să-l revendice abia după 1990. În anul 2002, ultimele moștenitoare ale familiei, Cornelia și Monica Pillat, au donat clădirea conacului, anexele, curtea, parcul și alte terenuri Mitropoliei Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor, pentru a se înființa „un centru de credință și ajutor”. Astfel, pe 10 noiembrie 2025, conacul familiei Pillat de la Miorcani, restaurat, a devenit Centrul de zi pentru vârstnici „Ion Pillat”. Aici, la conacul familiei Pillat din Miorcani, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor, a organizat o serie de activități prilejuite de Ziua Mondială a Poeziei și aniversarea (pe 31 martie) a 135 de ani de la nașterea poetului Ion Pillat: un recital de chitară, susținut de Andrei Pițu; o conferință-evocare despre membrii familiei Pillat – Ion Pillat, Dinu Pillat, Cornelia Pillat, Monica Pillat – și cărțile acestora, ținută de preotul și poetul Ioan Pintea, director al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud; un maraton poetic, la care poeții invitați au citit atât poezii din creația proprie, cât și versuri de Ion Pillat; lecturi din Ion Pillat, susținute de elevi din Miorcani.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Poeziei, Memorialul Ipotești a organizat campania Citim Eminescu! – persoanele care, pe 21 martie, au intrat în România prin punctul de trecere a frontierei Stânca au primit pliante cu versuri de Mihai Eminescu.

În aceeași perioadă, în Iași, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, a fost amplasată expoziția stradală „Tabloul povestește”, prin care Memorialul Ipotești și-a propus să valorifice colecția de grafică semnată de Spiru Vergulescu, pe care o deține în patrimoniul său – 101 desene în tuș care ilustrează traseul vieții lui Mihai Eminescu și mediul sociopolitic al României secolului al XIX-lea – și care a fost digitalizată și augmentată prin crearea unui film de animație în baza desenelor realizate de elevi de la licee de artă și a unui cod QR pentru fiecare grup tematic, în cadrul unui proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), sesiunea de finanțare II/2024. Astfel, ieșenii și oaspeții orașului au posibilitatea să vizioneze 30 de panouri cu 30 de lucrări selectate din colecția de 101 desene în tuș, însoțite de 30 de filme care ilustrează momente, locuri și personalități semnificative din viața lui Mihai Eminescu, celelalte desene din colecția Spiru Vergulescu fiind integrate în filmele însoțitoare.

Evenimentele incluse în programul Zilei Mondiale a Poeziei au fost organizate de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu: Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor, Colegiul Economic „Octav Onicescu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „A.T. Laurian”, Liceul „Alexandru cel Bun”, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, Biroul Vamal de Frontieră Stânca, Pergola Restaurant Botoșani, Hotel Belvedere Botoșani.

Sursa: comunicat de presă

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
Perspective literare 2026 - FOTO
Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor
Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea”
Expoziție personală Andrușcă Ciprian, la Galeriile „Colecția de Artă” Botoșani
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
850
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
758
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
608
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
559
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
528
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
455
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
406
Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția
375
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord