Iniţiativă PD-L-istă în premieră la Dorohoi | | Data 22.01.2011 - 18:13:13 |  Politic | De vinerea viitoare, conducerea organizaţiei Dorohoi a PD-L va organiza săptămânal conferinţe de presă la care vor fi invitaţi să participe reprezentanţii presei locale. Iniţiativa, este prima de acest fel din Dorohoi, venită din partea unui partid politic sau a unei instituţii. Valerian Andrieş, preşedintele organizaţiei PD-L Dorohoi a precizat că în cadrul conferinţelor vor fi expuse principalele probleme ale oraşului şi viziunea reprezentanţilor partidului asupra modului de rezolvare a acestora dar vor fi invitaţi şi membri din conducerea judeţeană a PD-L sau directorii diferitelor instituţii judeţene, care vor răspunde întrebărilor jurnaliştilor.
| | |
„Vineri, 28 ianuarie, la ora 13, se va desfăşura prima conferinţă de presă. Facem acest lucru pentru a arăta că suntem un partid transparent, că nu avem nimic de ascuns. Vom prezenta problemele organizaţiei dar şi ale cetăţenilor, probleme pe care noi le preluăm şi încercăm să le rezolvăm cu oamenii partidului, prezenţi la diferite niveluri în structurile instituţiilor dar şi atitudinea autorităţilor locale faţă de aceste probleme şi ce credem noi că ar trebui făcutâ? a declarat medicul Valerian AndrieÅ, preÅedintele organizaÅ£iei Dorohoi a PD-L.
El a precizat cÄ la fiecare conferinÅ£Ä de presÄ va participa Åi câte un reprezentant din conducerea judeÅ£eanÄ a PD-L sau Åefi de instituÅ£ii deconcentrate ce au activitate Åi la Dorohoi sau directori de instituÅ£ii judeÅ£ene, cum ar fi Inspectoratul Åcolar JudeÅ£ean.
Valerian AndrieÅ a mai adÄugat cÄ la finalul fiecÄrei conferinÅ£e de presÄ, în salÄ vor avea acces Åi cetÄÅ£enii municipiului care doresc sÄ ridice anumite probleme sau sÄ primeascÄ rÄspuns la sesizÄrile deja depuse la sediul partidului, deschis zilnic între orele 9-15.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| O veste bună pentru sportul românesc |
| | Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!” |
| | Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov |
| | Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției |
| | DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea |
| | Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă |
| | 17 medalii și o generație care vine frumos din urmă! |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1289 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 770 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 597 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 536 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 362 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 362 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 360 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord