| DOROHOI - Zeci de sancțiuni, în valoare de peste 26.000 de lei, aplicate de către polițiștii dorohoieni scandalagiilor și șoferilor indisciplinați | Polițiștii dorohoieni, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale. |
| | Vitezomanii sancționați de către polițiștii din Bucecea și cei ai Serviciului Rutier | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, împreună cu cei ai Serviciului Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare depășirea limitei legale de viteză. |
| | Bărbat din Flămânzi cercetat pentru că a condus un tractor cu remorcă fara a deține permis | La data de 19 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 282 B, în comuna Prăjeni, un ansamblu de vehicule format din tractor agricol și remorcă, condus de un bărbat, de 62 de ani, din aceeași localitate. |
| | Șoferii băuți și drogați din Botoșani vânați de mascați, polițiști și jandarmi. Rezultatul a fost zero! | La data de 19 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță publică și pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența... |
| |
| 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 65.000 de lei, aplicate de către polițiștii din județ, în cursul zilei de ieri | Polițiștii botoșăneni au organizat miercuri, 19 iulie, patru acțiuni punctuale și au intervenit la 46 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel... |
| | Minor fără permis de conducere depistat în trafic, la Dersca, cu un motoscuter neînregistrat | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat un tânăr care conducea... |
| | Tânăr de 19 ani, din comuna Călărași, dat dispărut! | Polițiștii botoșăneni desfășoară activități pentru localizarea unui tânăr, de 19 ani, din comuna Călărași, care a părăsit domiciliul,... |
| | Vitezomani sancționați la Mihăileni | La data de 18 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, cu sprijinul Biroului Rutier Dorohoi și a jandarmilor... |
| | A ieșit la plimbare cu mașina, prin Vorniceni, fără a avea permis de conducere. Acum este cercetat de către polițiști | La data de 18 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul național DN 29 B,... |
| | Tânăr depistat la volan cu permisul de conducere anulat și sub influența alcoolului | La data de 18 iulie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 B, în comuna Mihai Eminescu,... |
| | Trei kilometri de plase monofilament descoperite de către polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol | Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Știubieni au desfășurat activități de prevenire și combatere a braconajului piscicol, în zona Barajului... |
| | Peste 60 de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru... |
|
|
| Autoturism ce figura furat, în valoare de peste 200.000 de lei, descoperit de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, pe perioada desfăşurării unei acţiuni specifice în zona de competență, au descoperit şi indisponibilizat un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat, alertă introdusă de către autorităţile din Italia în urmă cu doar câteva... |
|
|
| Bărbați din Flămânzi trimiși în judecată pentru falsificare de documente | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în perioada 2018-2021, de către doi bărbați, de 36 și 49 de ani, din orașul Flămânzi și comuna Frumușica. |
|
|
| Șoferii din Darabani informați de către polițiști despre noile reglementări privind infracțiunile la regimul rutier | Polițiștii dărăbăneni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au acționat luni, 17 iulie, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în zona de competență.
|
|
|
| Aproape 170 de sancțiuni aplicate de către polițiștii din județ în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ. |
|
|
| ITP falsificat, depistat la controlul de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare ce avea aplicată o ştampilă ce atestă inspecţia tehnică periodică, falsificată. |
|
|
| Fapte antisociale, printre care scandalagii, consumatori de alcool în miez de noapte, sancționați drastic de către jandarmii botoșăneni | Grătarul aprins pe trotuar duminică seară, în apropierea fostului cinema Luceafărul din municipiul Botoșani, i-a adus unui bărbat în vârstă de 37 de ani o amendă contravențională în valoare de 1000 de lei. |
|
|
| Identitate românească falsă, procurată cu 500 de euro, descoperită la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un document de identitate fals. |
|
|
| Bărbat de 36 de ani, condamnat cu executarea pedepsei, identificat de polițiștii din Pomârla și escortat la penitenciar | La data de 16 iulie 2023 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au identificat un bărbat, de 36 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
|
|
| Dorohoian de 53 de ani cercetat pentru conducere sub influența alcoolului! | Polițiștii dorohoieni au oprit astăzi, pentru control, pe un drum public din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Bărbat din Vorniceni anchetat pentru că a condus, fără permis, un tractor care tracta o remorcă neînmatriculată | La data de 15 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 292, în comuna Vorniceni, un tractor care tracta o remorca fără a avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare, condus de un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Fără permis și sub influența alcoolului, a plecat la plimbare cu mopedul. Polițiștii i-au făcut dosar penal | La data de 15 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe Drumul Județean 294 B, din comuna Dobârceni, un moped condus de un bărbat, de 56 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Dorohoian depistat la volan sub influența alcoolului. Acum s-a ales cu dosar penal | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Dimitrei Pompeiu, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Șoferii aflați sub influența drogurilor vânați de către polițiștii dărăbăneni | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, cu sprijinul jandarmilor și al Polițiștilor de frontieră, însoțiți se câinele specializat în depistarea drogurilor au organizat o acțiune pentru identificarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau... |
|
|
| Scandalagii amendați de către polițiști cu suma de 20.000 de lei. Polițiștii au constatat și două infracțiuni de lovire | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violenţă, în zona de competență. |
|
|
| Azil pentru bătrâni, din Botoșani, închis de autorități. A fost deschis dosar penal și au fost aplicate amenzi în valoare de 45.000 de lei | Dosar penal pentru trei infracțiuni, sancțiuni de 45.000 de lei și un obiectiv închis în urma unor controale la locații în care erau îngrijite persoane vârstinice din municipiul Botoșani. |
|
|
| Acțiune pentru prevenirea consumului de alcool și droguri, organizată la Ștefănești | La data de 14 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune preventiv-informativă în scopul înștiințării conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun dacă se urcă la volan sub influența substanțelor psihoactive.... |
|
|
| DOROHOI - Acțiune a polițiștilor pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool | La data de 14 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice. |
|
|
| Material lemnos confiscat la Bucecea, în cadrul unei acțiuni preventive | La data de 12 iulie 2023, în intervalul orar 18:00-20:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, în zona de competență. |
|
|
| DOROHOI - Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea faptelor antisociale | La data de 12 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, cu sprijinul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla și al jandarmilor au organizat o acțiune, pentru menținerea unui climat de siguranță publică și pentru prevenirea faptelor antisociale. |
|
|
| Șofer din Flămânzi depistat la volan sub influența alcoolului | La data de 12 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi- Formațiunea Rutieră au oprit pentru control, pe drumul public, din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Sancțiuni de peste 90.000 de lei aplicate de polițișt și 16 permise de conducere reținute, dintre care 2 pentru consum de băuturi alcoolice | „Atragem atenția asupra faptului că legislația privind regimul rutier a fost modificată, iar conducătorii auto care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor, ori fără a deține permis de conducere și produc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, vor fi condamnați la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea... |
|
|
| Tânăr din Todireni, condamnat pentru tâlhărie, escortat de către polițiști la penitenciar | La data de 10 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au identificat un tânăr, de 19 ani, din comuna Todireni, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 375 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 372 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 371 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 359 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 341 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|