Fostul ministru de Interne, Cristian David, a fost adus cu mandat la sediul Direcției Naționale Anticorupție. Cristian David nu a făcut declarații presei.Potrivit unor surse judiciare, el este audiat în dosarul în care anul trecut s-a cerut ridicarea imunității pentru a începe urmărirea penală pentru luare de mită și spălare de bani.
În 19 noiembrie 2014, președintele
Traian Băsescu a anunțat că a solicitat începerea urmăririi penale pentru fostul ministru
Cristian David, precizând că decizia sa nu înseamnă că acesta este vinovat.
El a indicat că în documentația trimisă de Parchetul General, provenită de la DNA, se arată că
David ar fi suspect pentru încasarea unei mite de 500.000 de euro pentru a înlesni emiterea de către un prefect a unui titlu de proprietate pentru o suprafață de teren intravilan de 15 hectare.
În 10 noiembrie, șeful DNA,
Laura Codruța Kovesi, i-a transmis procurorului general în vederea sesizării șefului statului cererea de efectuare a urmăririi penale față de
Cristian David, fost ministru al Internelor și Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 — 22 decembrie 2008, pentru luare de mită și spălare de bani.
DNA a precizat că faptele cu care a fost sesizată în 2014 constau în aceea că ministrul
David Cristian ar fi pretins în anul 2007 iar la 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro de la un denunțător pentru a-și exercita atribuțiile de îndrumare și coordonare a activității prefecților într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.
"Pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mită și pentru a evita tragerea la răspundere penală, ar fi fost încheiate mai multe contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect tranzacții imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor de corupție", susțin procurorii.