Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Fonduri europene pentru modernizarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean
Realitatea DorohoianăData 29.06.2021 - 19:48:26
Administratie
Consiliul Județean Botoșani acordă o importanță deosebită domeniului social, demarând sau punând în aplicare proiecte menite să contribuie la creșterea calității vieții celor mai defavorizați dintre noi. Astfel, la Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” Botoșani a ajuns un prim lot de mobilier destinat elevilor care învață în această instituție, în timp ce la Școala Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi va începe în perioada imediat următoare modernizarea bazei sportive.
DISTRIBUIE           

„Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării copiilor cu nevoi speciale. Trebuie să fim lângă ei și lângă familiile lor și să-i ajutăm cu ceea ce putem. Noi, ca autoritate publică, avem datoria de a le asigura cele mai adecvate condiții în școlile pe care le urmează, astfel încât să dobândească un minim de competențe profesionale care să-i ajute să se integreze mai bine în societate”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Aceste investiții se realizează prin intermediul unui proiect transfrontalier România – Ucraina pentru îmbunătățirea serviciilor educaționale și asigurarea condițiilor speciale destinate copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale. Parteneri sunt Consiliul Județean Botoșani și Raionul Hliboca. Cele două autorități au obținut o finanțare europeană de 254.767 de euro. În cadrul proiectului sunt implicate cele două școli speciale aflate în subordinea Consiliului Județean – „Sfântul Stelian” Botoșani și „Ion Pillat” Dorohoi – și Centrul de incluziune socială pentru copii cu cerințe educative speciale din Raionul Hliboca. Din suma nerambursabilă atrasă, 154.442 de euro reprezintă contravaloarea investițiilor ce vor fi realizate în cele două școli botoșănene. Pe lângă finanțarea nerambursabilă, Consiliul Județean vine și cu un aport propriu de 25.314 euro.

La finalul proiectului infrastructura celor două unități de învățământ va fi mult îmbunătățită, în sensul că Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” va beneficia de cabinete de fizioterapie, logopedie și ateliere de croitorie moderne, utilate la standardele actuale, iar Școala Profesională Specială „Ion Pillat” va avea un teren de sport multifuncțional modern.

„Am demonstrat încă o dată că nu facem promisiuni fără acoperire. Am spus, în momentul dezbaterii bugetului propriu al Consiliului Județean, că cele două școli speciale și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională sunt printre preocupările noastre curente. Păcat că unii dintre colegii noștri, consilieri județeni, au preferat doar să se folosească politic de aceste categorii sociale și așa greu încercate”, a conchis Doina Federovici.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ
Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția
DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026”
Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1279
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
851
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
761
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
609
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
574
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
530
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
456
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
410
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
407
Lemne confiscate la Cistinești
351
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord