Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Fetiță de 12 ani înecată într-un iaz de lângă Trușești
Realitatea DorohoianăData 07.08.2021 - 21:26:44
Local
Foto generic
O fetiță de 12 ani și-a pierdut viața în apele unui iaz de pe raza satului Buhăceni, comuna Trușești. Copila se juca, împreună cu mai mulți prieteni, pe imașul din apropierea iazului.
DISTRIBUIE           

La un moment dat, a hotărât să ajungă pe malul celalalt și pentru a nu mai înconjura, a luat decizia să treacă prin iaz. La cca. zece metri de mal a dispărut sub ape.

Una dintre fetele care o însoțeau, tot de 12 ani, a încercat să o ajute, dar nu a reușit, motiv pentru care a alergat în sat să cheme ajutoare. Solicitați să intervină, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au ajuns în cel mai scurt timp la locul indicat. În mai puțin de 20 de minute de la începerea căutărilor, au găsit fetița în locul unde a fost văzută dispărând sub ape, la o adâncime de cca. doi metri.

Imediat ce au scos-o din apă, a fost preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță, care a început manevrele de resuscitare. La fața locului a ajuns și echipajul de terapie intensiva mobila SMURD. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, nu s-a mai putut face nimic pentru aceasta.

Medicul de pe SMURD a decis că este cel mai bine ca fetița de 12 ani, care a încercat să o salveze, să fie transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Pentru evitarea unor astfel de tragedii, pompierii vă recomandă:
- evitați scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă care au maluri abrupte, curenţi puternici, albiile nămoloase, acoperite de plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
- alegeți locurile special amenajate pentru înot;
- nu intrați singuri în apă, mai ales dacă nu știți să înotați foarte bine;
- nu săriți de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcție;
- nu intrați în apă dacă ați consumat băuturi alcoolice, seara târziu sau pe timp de noapte.

 

Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în apă, chiar dacă ştiu să înoate.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Accident rutier la marginea Botoșaniului. Bărbat scos de către pompieri din mașina avariată și ulterior spitalizat
La aproape 100 de ani, o bătrână a rămas fără casă în urma unui incendiu devastator - FOTO
ISU Botoșani a scos patru posturi la concurs, din sursă externă
Exercițiu de evacuare în caz de incendiu, la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani - FOTOGALERIE
Lăcașurile de cult din județ verificate de către inspectorii de prevenire din cadrul ISU Botoșani, înainte de sărbătorile pascale
Femeie din Hudești, dată dispărută, împreună cu fiul ei în vârstă de 4 ani
Copil de trei ani, din Dorohoi, rămas blocat în apartament. Pompierii din municipiu au intervenit
Femeie dispărută de acasă. Familia a cerut sprijinul polițiștilor pentru a o găsi
Sondaj
Cele mai citite
Corneliu Tărnăuceanu, coordonatorul zonal al AUR, și-a depus astăzi candidatura pentru primăria Șendriceni
1103
DOROHOI - Rezultate deosebite și calificări la etapa Națională obținute de elevii dorohoieni la Olimpiada de Religie Ortodoxă
688
Focuri de armă pe străzile Dorohoiului. Polițiștii rutieri din municipiu au făcut uz de armă pentru oprirea unui șofer - VIDEO
680
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” - mobilitate ERASMUS+, SCH în Polonia - FOTOGALERIE
415
Copil de trei ani, din Dorohoi, rămas blocat în apartament. Pompierii din municipiu au intervenit
403
Mesaj de condoleanțe transmis de organizația PSD Dorohoi
346
Minoră din Botoșani dată dispărută. Sunați la 112 dacă o vedeți pe Maria!
311
Femeia din Coșula, dată dispărută ieri, a fost găsită. Zeci de forțe de ordine mobilizate pentru găsirea acesteia
310
Primăria Municipiului Dorohoi - ANUNȚ
290
Femeie din Carasa spitalizată în urma arsurilor suferite într-un incendiu care i-a cuprins casa
284
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Pensiunea Splendid - Bucură-te de sărbătorile pascale cu bucate alese. COMANDĂ ACUM!
ANUNȚ - Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic în specialitatea Obstretică Ginecologie
Spitalul Municipal Dorohoi angajează brancardier
Spitalul Municipal Dorohoi angajează îngrijitor
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția chirurgie generală
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord