Festivalul de colinde și datini românești TREC MAGII PRIN VATRA MOLDOVEI - FOTOGALERIE | | Data 10.12.2019 - 15:05:25 | Uvertura Mall Botoșani a găzduit sâmbătă, 7 decembrie 2019, ediția a IX-a a Festivalului de colinde și datini românești TREC MAGII PRIN VATRA MOLDOVEI – participanții fiind elevi și tineri din Județele Botoșani, Cluj, Iași și Suceava. Concursul s-a desfășurat pe diferite categorii de vârstă. | | |
Activitatea “Europa văzută din fotoliul rulant” desfășurată de Parteneul APC - Europe Direct în deschiderea festivalului, le-a ilustrat concurenților și însoțitorilor lor strădania colegilor cu dizabilități de a deschide porțile României către o normalitate la care de multe ori doar visăm.
- Este extrem de greu pui cap la cap modestele resurse avute, pentru a ilustra incluziunea, solidaritatea, voluntariatul și tradiția autentică românească în același timp - și toate la superlativ. Iar IHTIS a reușit. Concurenții și-au luat în serios rolul de păstrători ai folclorului și tradițiilor românești, notele acordate fiind în proporție de 95% maxime. Ceva firesc, dacă avem în vedere sloganul aflat la temelia întregii manifestări: un eveniment al solidarității – au declarat organizatorii.
Deși au fost în joc premii, medalii și trofee, spiritul solidarității nu a încetat nici o clipă, numele concurenților cu dizabilități – nefamiliarizați cu prezența pe scena unui festival – fiind aclamate după primirea notelor care au evidențiat autenticitatea ținutei, repertoriul și interpretarea.
Trebuie menționat și faptul că, au fost voci care și-ar fi dorit un juriu mai “profesionist”.
“Juriul festivalului pe care îl organizez este alcătuit doar din voluntari, oameni cu suflet mare care fac acest lucru înțelegând scopul urmărit – incluziune prin arta spectacolului. Un juriu profesionist în viziunea Asociației IHTIS este acela care știe să observe la concurent mai mult decât prestația strict artistică și vocală. Copiii cu dizabilități nu sunt chemați în nici un grup folcloric, desi alături de un bun profesor, performanțele lor ar spori. Din moment ce acești copii se pregătesc singuri – de ce să investesc eu – organizatorul unui eveniment fără finanțare – onorarii de 200 – 300 de euro într-un juriu “profesionist” care nu are nici cea mai sumară contribuție în procesul incluziunii? La această ediție copiii cu dizabilități prezenți mi-au dăruit zâmbete, îmbrățișări și promisiuni pentru anii ce vin. Prin ei vibează și trăiește acest festival. În fața concurenților fără dizabilități, mă înclin – toți ridicând ștacheta festivalului la cote maxime” – a afirmat reprezentanta Asociației IHTIS.
Punctajele obținute și câștigătorii premiilor au fost:
|
PREMII ACORDATE PE BAZĂ DE PUNCTAJ
|
|
INDIVIDUAL – ÎNV. PRIMAR – colinde
|
|
|
PREMIU ACORDAT
|
CONCURENT
|
PUNCTAJ
|
|
1
|
PREMIUL II
|
MARIAN RUSU
|
38,5
|
|
2
|
PREMIUL I
|
BIANCA ANDREEA COIFAN
|
40
|
|
3
|
PREMIUL I
|
AMALIA PĂDUREAN
|
40
|
|
4
|
PREMIUL I
|
MELANIA ONUȚI
|
40
|
|
5
|
PREMIUL I
|
FEDERICA TRIOLA
|
40
|
|
6
|
PREMIUL I
|
NARCIS BECLEA
|
40
|
|
7
|
PREMIUL I
|
MARIA ATUDOREI
|
40
|
|
8
|
PREMIUL I
|
RUXANDRA VIZITEU
|
40
|
|
9
|
TROFEUL SECȚIUNII
|
BIANCA MARIA MOLDOVAN
|
40
|
|
GRUPURI - ÎNV. PRIMAR – colinde
|
|
10
|
PREMIUL I
|
MUGURAȘII – Vlădeni
|
40
|
|
11
|
PREMIUL I
|
FAMILIA OANEA - Fălticeni
|
40
|
|
12
|
TROFEUL SECȚIUNII
|
DORULEȚUL – Fălticeni
|
40
|
|
INDIVIDUAL – GIMNAZIU – colinde
|
|
13
|
PREMIUL III
|
ANDREEA IWĂNUSEȘI
|
37,5
|
|
14
|
PREMIUL III
|
TEODORA ELENA IRIMIA
|
37,5
|
|
15
|
PREMIUL II
|
ELENA COCOȘ
|
38,5
|
|
16
|
PREMIUL II
|
EMILIA FLORINA BOGATU
|
39,5
|
|
17
|
PREMIUL II
|
KONSTANTINA GUȚĂ
|
40
|
|
18
|
PREMIUL I
|
IOANA FILIP
|
40
|
|
19
|
PREMIUL I
|
ȘTEFAN IFTIME
|
40
|
|
20
|
PREMIUL I
|
ANDREI CIOCÂRLAN
|
40
|
|
21
|
PREMIUL I
|
ALEXANDRU ONUȚU
|
40
|
|
22
|
TROFEUL SECȚIUNII
|
ALEXANDRU NOROCEL
|
40
|
|
GRUPURI - GIMNAZIU – colinde
|
|
23
|
PREMIUL II
|
ANA-MARIA /DAVID CIORNEI
|
39
|
|
24
|
PREMIUL I
|
FAMILIA DONEA
|
40
|
|
25
|
PREMIUL I
|
M.LIVADARU / A.SANDU
|
40
|
|
26
|
PREMIUL I
|
COLINDIȚA – Fălticeni
|
40
|
|
27
|
PREMIUL I
|
DORUL ȘOMUZULUI
|
40
|
|
28
|
TROFEUL SECȚIUNII
|
BALADA – Fălticeni
|
40
|
|
INDIVIDUAL – LICEE – colinde
|
|
29
|
PREMIUL II
|
ANDREA ROZSNYAI
|
38,90
|
|
30
|
PREMIUL I
|
MARIANA MORUZI
|
40
|
|
31
|
TROFEUL SECȚIUNII
|
ELENA PĂDUREAN
|
40
|
|
GRUPURI – LICEE – colinde
|
|
32
|
TROFEUL INCLUZIUNII
|
NONI & PRIETENII
|
36
|
|
33
|
TROFEUL SECȚIUNII
|
I.FILIP / D.APETROAIE
|
40
|
|
PREMII ACORDATE PE BAZĂ DE PUNCTAJ
|
|
INDIVIDUAL – ÎNV. PRIMAR – folclor
|
|
|
PREMIU ACORDAT
|
CONCURENT
|
PUNCTAJ
|
|
1
|
PREMIUL II
|
MELANIA ONUȚI
|
39,5
|
|
2
|
PREMIUL I
|
BIANCA ANDREEA COIFAN
|
40
|
|
3
|
PREMIUL I
|
AMALIA PĂDUREAN
|
40
|
|
4
|
PREMIUL I
|
BIANCA MARIA MOLDOVAN
|
40
|
|
5
|
PREMIUL I
|
DELIA MARIA CIOBANU
|
40
|
|
6
|
TROFEUL SECȚIUNII
|
SABIN ANDREI AFILIPOAEI
|
40
|
|
GRUPURI - ÎNV. PRIMAR – folclor
|
|
7
|
TROFEUL SECȚIUNII
|
CORONIȚA - Fălticeni
|
40
|
|
INDIVIDUAL – GIMNAZIU – folclor
|
|
8
|
PREMIUL I
|
EMILIA FLORINA BOGATU
|
40
|
|
9
|
PREMIUL I
|
TEODORA ELENA IRIMIA
|
40
|
|
10
|
PREMIUL I
|
ALEXANDRU HOLOTĂ
|
40
|
|
11
|
PREMIUL I
|
ANDREI CIOCÂRLAN
|
40
|
|
12
|
PREMIUL I
|
ALEXANDRU ONUȚU
|
40
|
|
13
|
PREMIUL I
|
IOANA FILIP
|
40
|
|
14
|
PREMIUL I
|
ALEXANDRU NOROCEL
|
40
|
|
15
|
TROFEUL SECȚIUNII
|
MARILENA MIHAI
|
40
|
|
16
|
TROFEUL SECȚIUNII
|
ANA MARIA CIORNEI
|
40
|
|
GRUPURI - GIMNAZIU – folclor
|
|
17
|
PREMIUL I
|
MIHAELA și GABRIELA PISTOL
|
40
|
|
18
|
TROFEUL SECȚIUNII
|
DORUL ȘOMUZULUI
|
40
|
|
INDIVIDUAL – LICEE – folclor
|
|
19
|
PREMIUL I
|
PETRONELA RUSU
|
39,5
|
|
20
|
PREMIUL I
|
ANDREA ROZSNYAI
|
40
|
|
21
|
TROFEUL SECȚIUNII
|
MARIANA MORUZI
|
40
|
        
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi |
| | Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina |
| | Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni |
| | Perspective literare 2026 - FOTO |
| | Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor |
| | Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea” |
| | Expoziție personală Andrușcă Ciprian, la Galeriile „Colecția de Artă” Botoșani |
| | DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 580 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 466 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord