Eroii neamului omagiaţi mâine la Dorohoi | Data 28.05.2014 - 13:57:51 | Municipalitatea dorohoiană va omagia mâine, 29 mai, eroii neamului. Ca şi în alţi ani, festivitatea dedicată Zilei Naţionale a Eroilor se va desfăşura la mausoleul din Cimitirul Eroilor, începând cu ora 13.00. | | |
Ceremonia va începe cu intonarea imnului de stat urmat de un moment de reculegere care va fi marcat prin sunetul sirenelor din municipiu. Festivitatea va mai cuprinde o slujbă religioasă de pomenire a eroilor neamului, oficiată de un sobor de preoţi, o scurtă cuvântare a primarului Dorin Alexandrescu iar la final ceremonialul depunerii de coroane, din partea administraţiei locale, veteranilor de război, partidelor politice, unităţilor şcolare şi a unor societăţi comerciale.
Ziua Eroilor - semnificaţii
În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, românii sărbătoresc Înălțarea Domnului, consacrată și înscrisă și ca „Ziua Eroilorâ?.
România a pierdut aproape un milion de militari Èi civili în prima conflagraÈie mondialÄ, iar de aceea s-a impus ca datorie moralÄ comemorarea, în fiecare an, a celor care au pierit pe câmpurile de luptÄ.
Ãn semn de recunoÈtinÈÄ pentru efortul Èi dÄruirea militarilor s-a hotÄrât, prin Decretul-lege nr. 1.693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor sÄ fie decretatÄ sÄrbÄtoare naÈionalÄ Èi sÄ fie celebratÄ, âcu mare fast religios, Ècolar, militar Èi naÈionalâ?, în Ziua ÃnÄlÈÄrii Domnului (a 40-a zi de la Sfintele SÄrbÄtori de PaÈte).
Cu acest prilej, pe 29 mai 2014 au loc manifestÄri speciale în întreaga Å£arÄ.
| Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |
Articole din aceeași categorie |
| Accident rutier la marginea Botoșaniului. Bărbat scos de către pompieri din mașina avariată și ulterior spitalizat |
| | La aproape 100 de ani, o bătrână a rămas fără casă în urma unui incendiu devastator - FOTO |
| | ISU Botoșani a scos patru posturi la concurs, din sursă externă |
| | Exercițiu de evacuare în caz de incendiu, la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani - FOTOGALERIE |
| | Lăcașurile de cult din județ verificate de către inspectorii de prevenire din cadrul ISU Botoșani, înainte de sărbătorile pascale |
| | Femeie din Hudești, dată dispărută, împreună cu fiul ei în vârstă de 4 ani |
| | Copil de trei ani, din Dorohoi, rămas blocat în apartament. Pompierii din municipiu au intervenit |
| | Femeie dispărută de acasă. Familia a cerut sprijinul polițiștilor pentru a o găsi |
|
|
Corneliu Tărnăuceanu, coordonatorul zonal al AUR, și-a depus astăzi candidatura pentru primăria Șendriceni | 1106 |
| DOROHOI - Rezultate deosebite și calificări la etapa Națională obținute de elevii dorohoieni la Olimpiada de Religie Ortodoxă | 689 |
| Focuri de armă pe străzile Dorohoiului. Polițiștii rutieri din municipiu au făcut uz de armă pentru oprirea unui șofer - VIDEO | 681 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” - mobilitate ERASMUS+, SCH în Polonia - FOTOGALERIE | 416 |
| Copil de trei ani, din Dorohoi, rămas blocat în apartament. Pompierii din municipiu au intervenit | 410 |
| Mesaj de condoleanțe transmis de organizația PSD Dorohoi | 347 |
| Minoră din Botoșani dată dispărută. Sunați la 112 dacă o vedeți pe Maria! | 312 |
| Femeia din Coșula, dată dispărută ieri, a fost găsită. Zeci de forțe de ordine mobilizate pentru găsirea acesteia | 311 |
| Primăria Municipiului Dorohoi - ANUNȚ | 291 |
| Femeie din Carasa spitalizată în urma arsurilor suferite într-un incendiu care i-a cuprins casa | 285 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| Vezi toată arhiva video |
Pensiunea Splendid - Bucură-te de sărbătorile pascale cu bucate alese. COMANDĂ ACUM! |
| ANUNȚ - Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic în specialitatea Obstretică Ginecologie |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează brancardier |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează îngrijitor |
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția chirurgie generală |
|
|