Elevii unui liceu din Botoșani în dialog cu jandarmii | | Realitatea DorohoianăData 14.01.2026 - 15:07:40 |  Educatie | | Jandarmii botoșăneni au reluat activitățile preventive la școli după încheierea vacanței de iarnă
În ziua de miercuri, 14 ianuarie, 30 de elevi de la Liceul Tehnologic ,,Elie Radu" din municipiul Botoșani au participat la o activitate preventiv-educativă desfășurată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani. | | |
Discuțiile jandarmilor botoșăneni cu elevii au abordat, ca de obicei, siguranța școlară, evitarea victimizării și a bullyingului, precum și consecințele legale ale săvârșirii unor fapte de natură penală sau contravențională.
Un alt domeniu adus în discuție a fost utilizarea responsabilă a rețelelor de socializare, deoarece ,,prietenii" virtuali nu au întotdeauna cele mai bune intenții, în acest sens fiind făcute recomandări privind accesarea în siguranță a rețelelor de socializare și riscurile la care se pot expune utilizatorii acestora, prin acceptarea unor „provocări”, expunerea la pericolul hărțuirii sau furtului de date.
De asemenea, jandarmii le-au vorbit elevilor despre posibilitatea urmării unei cariere militare în Jandarmeria Română, prin înscrierea la concursurile de admitere organizate de Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza" București și Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și Drăgășani.
Activitatea preventivă s-au încheiat cu explicarea modului de folosire rațională a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 și situațiile în care acesta poate fi apelat.

|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi |
| | Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina |
| | Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni |
| | Perspective literare 2026 - FOTO |
| | Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor |
| | Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea” |
| | Expoziție personală Andrușcă Ciprian, la Galeriile „Colecția de Artă” Botoșani |
| | DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 851 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 760 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 609 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 571 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 530 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 456 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 407 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 351 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord