Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Drumul de la Dealu Mare a fost finalizat şi oficial
Data 20.11.2012 - 17:55:55
Prefectul Costică Macaleţi a participat astăzi la recepţia lucrărilor de la Dealu Mare. Drumul naţional 29D, început a se realiza în 2002, a fost abia acum recepţionat din cauza surpărilor de teren apărute în 2007, imediat după finalizare.
DISTRIBUIE           

Reprezentanţi ai Companiei Nationale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, ai regionalei ieşene a acesteia, dar şi ai constructorului au constatat faptul că în prezent drumul de la Botoşani spre Truşeşti şi Stânca este asfaltat în întregime şi marcat rutier, astfel încât să se poată face recepţia pe lucrările contractate în urmă cu 10 ani.

Lucrările de consolidare a terenului au fost obiectul unui al doilea contract, acestea urmând să se încheie la anul, prin amenajarea zonei împădurite din vecinătatea sectorului de drum unde s-au produs alunecările de teren.

Consolidarea a constat în realizarea unui nou terasament cu multiple straturi, terasarea versanţilor, realizarea ravenelor şi a şanţurilor de colectare a apei meteo şi de suprafaţă. „Se lucrează la Dealu Mare din primul meu mandat la conducerea Instituţiei Prefectului. Dincolo de problemele care au apărut pe parcurs, orice lucru dus la bun sfârşit este binevenit. Drumul naţional spre Stânca Costeşti este circulat şi sperăm să fie şi mai circulat odată cu deschiderea traficului de mărfuri prin vamă. Aşadar, e bine că s-a găsit înţelegere şi la constructor şi la CNADNR, astfel încât să se rezolve o problemă în plus pe care judeţul Botoşani o avea în ceea ce priveşte drumurile naţionale. Un capitol la care, din păcate nu stăm deloc bine.â€?, a declarat după recepÅ£ie prefectul Costică MacaleÅ£i.

În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii regionali ai CNADNR prefectul de Botoşani a obţinut asigurarea că în scurt timp se va marca şi drumul naţional spre Suceava, lipsa marcajelor rutiere fiind unul dintre neajunsurile arterei de legatură cu judeţul vecin.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Casă în flăcări la Știubieni
Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate
Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat
Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni
Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!”
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
765
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
581
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
534
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
467
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
413
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord