Dorohoian prins de poliţişti conducând fără permis şi sub influenţa alcoolului | | Data 19.04.2013 - 07:57:20 | La data de 18 aprilie, în jurul orei 18.45, G.CĂTĂLIN de 37 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Munteniei din municipiu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a intrat în șanțul din partea dreaptă a străzii. | | |
Poliţiştii care s-au deplasat
la faţa locului au constatat că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru
nicio categorie. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul
indicând o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
G.CĂTĂLIN a fost condus la
Spitalul municipiului Dorohoi, unde i-au fost recoltate probe biologice de
sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează
cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile
publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de
conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o
persoană care are o îmbibație alcoolică
în sânge peste limita legală, urmând a se propune soluție procedurală.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier |
| | Pericolele din locuință pot fi prevenite! ISU Botoșani le reamintește părinților cum să-și protejeze copiii de accidentele casnice |
| | Atenție în trafic! Un nou cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1289 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 776 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 600 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 536 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 363 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 363 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 361 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord