DOROHOI - Jandarmii botoșăneni în mijlocul elevilor din municipiu - FOTOGALERIE | | Realitatea DorohoianăData 04.04.2024 - 16:07:12 |  Educatie | | O altfel de Zi a Jandarmeriei Române, sărbătorită alături de elevii dorohoieni.
Ieri dimineață, sala cinematografului Melodia din municipiul Dorohoi a fost plină cu elevi de liceu și cadre didactice, care au asistat la o activitate de informare pe linia prevenirii faptelor antisociale în mediul școlar, desfășurată de jandarmi. | | |
Discuțiile cu participanții au vizat prevenirea faptelor cu violență, efectele negative ale substanțelor interzise cu efect psihoactiv și urmările legale ale comercializării sau consumului acestora, delincvența juvenilă, bullying-ul și relațiile dintre elevi.
După finalizarea întâlnirii, elevii au putut urmări, pe esplanada Primăriei municipiului Dorohoi, exerciții de disciplină, dresaj canin și de intervenție pentru prinderea unui infractor care nu se supune somațiilor.
De asemenea, tinerii au văzut mijloacele de intervenție din dotarea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, autospecialele de serviciu și au primit informații privind oferta de școlarizare în instituțiile militare de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile Jandarmeriei Române: Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza" București, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Drăgășani.
Activitatea a fost organizată în municipiul Dorohoi cu prilejul sărbătoririi a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române și a 130 de ani de atestare documentară a Companiei Jandarmi Botoșani - 1 Aprilie 1894.
           
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina |
| | Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni |
| | Perspective literare 2026 - FOTO |
| | Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor |
| | Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești – Sala „Horia Bernea” |
| | Expoziție personală Andrușcă Ciprian, la Galeriile „Colecția de Artă” Botoșani |
| | DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO |
| | FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 850 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 759 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 608 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 564 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 529 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 456 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 406 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 349 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord