Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Cum sabotăm fericirea nostră și a celor din jur? Opinia psihologului Andra Tănăsescu
Realitatea DorohoianăData 10.01.2020 - 22:59:53
National
Psiholog Andra Tănăsescu
O relație echilibrată între doi adulți aduce creștere și are la bază încredere și susținere. Acest echilibru presupune deschidere și răbdare pentru a înțelege atât nevoile personale, cât și pe cele ale partenerului.
DISTRIBUIE           

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), atunci când doar unul oferă, se creează un dezechilibru pe balanța relației. Dacă unul trage într-o direcție și celălalt vrea să rămână pe loc, se naște presiunea, iar când lipsesc susținerea sau comunicarea, se naște frustrarea.

“Atâta timp cât o relație ne ține pe loc sau, din contră, ne trage în jos, ea devine o oportunitate de învățare a unei lecții, în cel mai bun caz. Uneori e bine să trecem și prin acestea. În același timp, e important să știm când să ne oprim, să mulțumim pentru lecție ca mai apoi să dăm drumul și să mergem mai departe. Cu cât insistăm mai mult să nu învățăm lecția și ne încăpățânăm să ținem de ceva ce nu funcționează, cu atât mai mult ne limităm reciproc”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

 

Relațiile toxice sabotează fericirea noastră și a celor din jur

Prin decizia conștientă de a ne agăța de o relație în care știm că nu suntem fericiți, facem în mod asumat rău, nouă și partenerului/ei. “Dacă ne încăpățânăm să rămânem în relații toxice, ne limităm șansele de a întâlni persoana care ne-ar putea face fericiți cu adevărat și ținem și cealaltă persoană departe de cineva alături de care chiar ar putea fi fericită. Dacă ne complacem într-o relație care nu mai funcționează, sabotăm fericirea noastră și a persoanei de lângă noi. Și înainte să spui ”Așa, și ce îmi pasă mie? Pentru mine nu face nimic ca să fiu bine!”, am să te întreb asta. Pe tine cine te oprește să faci alegerea potrivită pentru tine? TU o faci! Vei putea găsi liniștea și să îți împarți fericirea cu altcineva, în momentul în care îți asumi să mergi mai departe, dând drumul la ceea ce nu mai este de mult pentru sufletul tău”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Asociației ”Generația Iubire” și al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

 

            Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică INLPSI, este Psiholog, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapia de cuplu și familie. Cu experiența de instructor de dans, fiind atrasă de conexiunea dintre minte, emoții și corp, urmează o formare în terapia prin dans și mișcare. După ani de experiență în training și susținerea evenimentelor corporate, oferă prin îmbinarea psihologiei, cu NLP-ul și tehnici de conștientizare și conectare corporală, o experiență completă de auto-cunoaștere și evoluție personală.

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Din 2021, veţi ieşi din ţară doar cu carte de identitate cu cip, anunţă guvernanţii!
Actele de identitate devin electronice din 2021. Iniţiativa se află în dezbatere publică
Efectele bullying-ul asupra Generației Z și Alpha
900 locuri de muncă în domeniul agricol, la recoltare fructe, în Spania
7 metode să eviți intoxicarea mentală de la o societate “ultraconsumeristă” - Explicațiile psihologului Alexandru Pleșea
A murit Cristina Ţopescu. Avea 59 de ani
Cum sabotăm fericirea nostră și a celor din jur? Opinia psihologului Andra Tănăsescu
IRAN a ATACAT, în această noapte, baze militare ale SUA din Irak
Vremea în DOROHOI
Parțial Noros
-2.65 °C
Minim: -4.04 °C
Maxim: 7.1 °C
Cele mai citite
“FACEȚI UN DAR PENTRU SEMINAR!”. Conducerea Seminarului Teologic din Dorohoi solicită sprijin financiar de la populaţie pentru un proiect de anvergură - FOTOGALERIE
1737
Fostă vedetă a fotbalului dorohoian, antrenor la ACS Juniorul Dorohoi
1363
Dorohoianul Cristian Cucoreanu declarat nevinovat. “Mă voi strădui ca turnătorii din acest dosar, care au pus pe piste false organele statului, să răspundă!”
848
DOROHOI - Primarul Alexandrescu a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru construcţia a două noi grădiniţe
574
Carte a profesorului de istorie Gică Manole, lansată în cadru universitar la Iaşi
283
Accident rutier la Leorda din cauza unei neacordări de prioritate
187
DOROHOI - Ofertă de locuri de muncă aproape inexistentă în municipiu!
180
Accident rutier grav la Darabani. Șoferul a fost arestat
177
DOROHOI – Ziua Unirii Principatelor Române sărbătorită cu Te Deum, simpozion internaţional şi depuneri de coroane. Manifestări decalate cu o zi
174
Piraţii auto în vizorul poliţiştilor
157
Arhiva Video
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
DOROHOI: Anunţ DAS
Mesaj de condoleanţe, din partea PSD Botoşani, adresat deputatului Răzvan Rotaru la decesul tatălui
Peste 350 de locuri de muncă oferite de AJOFM Botoşani, la început de an
Nu mai există drumuri judeţene blocate, anunţă Consiliul Judeţean
PRIMĂRIA DOROHOI – ANUNŢ LICITAŢIE
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord