Creşterea accizei va scumpi băuturile alcoolice cu 25-40%. Evaziunea va ajunge la 90% | | Data 31.07.2013 - 07:09:29 | Băuturile alcoolice se vor scumpi cu 25-40% dacă vor creşte accizele la alcool, după cum a anunţat luni ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, iar evaziunea fiscală va urca la 90%, de la 70-80% în prezent, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele patronatului GARANT, Romulus Dascălu. | | |
Ministrul Finanţelor a anunţat luni
că impactul negativ al reducerii TVA la pâine la 9%, de la 1 septembrie, va fi
compensat prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la
bunuri de lux. Astfel, acciza la alcool va creşte cu 33%, de la 750
euro/hectolitru la 1.000 euro/hectolitru.
"Dacă se va aplica această măsură
va creşte evaziunea fiscală la 90%, de la 70-80% cât este acum. Nu se va
rezolva nimic nici în sectorul pâinii, nici evaziunea şi nici scăderile de
preţ, pentru diferenţa de TVA se va duce în buzunarele producătorilor. Va fi un cutremur în acest domeniu (al alcoolului - n.r.),
se va închide tot, iar veniturile la buget vor scădea. În România mai sunt sub
10 fabrici de băuturi alcoolice, pentru că an de an au fost închise", a
arătat Dascălu.
Potrivit acestuia, piaţa fiscalizată
de alcool se ridică la 90-100 de milioane de sticle.
"Spre comparaţie, în 2001-2002
piaţa era undeva la 300-350 milioane de sticle. Această diferenţă s-a dus în
piaţa nefiscalizată", a
afirmat Dascălu.
În ceea ce priveşte preţurile, el
estimează că acestea vor creşte cu 25-30% în cazul băuturilor slab alcoolizate
şi cu 40% în cazul celor puternic alcoolizate. La începutul anului, băuturile
alcoolice s-au scumpit uşor, ca urmare a creşterii ratei de schimb la care sunt
calculate accizele.
Preşedintele Organizaţiei Patronale
a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice - GARANT a precizat că a cerut
o întâlnire cu ministrul Finanţelor pentru a discuta efectele aplicării acestei
măsuri.
GARANT numără 20 de membri: Alcoprod
Service, Alexandrion Grup Romania, BDG Import, Brown-Forman Worldwide LLC
Wilmington, Cristalex' 94, Diageo Balkans, Enzimes & Derivates, European
Food, Marex, Pernod Ricard România, Prodal' 94, Prodalcom, Prodvinalco, SAB
Rădăuţi, Salix Scandic Distilleries, Sprit Impex, Trust L.F. Trade Focşani,
Zarea şi Alcorom.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
| | Călin Georgescu a fost pus în libertate de către judecători |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1286 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|