Comunicat: Jandarmii la datorie în perioada Crăciunului | | Data 24.12.2019 - 14:11:32 |  Local | În perioada care urmează, Jandarmeria Română a dispus intensificarea măsurilor și suplimentarea efectivelor, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și liniște publică, la nivel national, precum și pentru soluționarea operativă a sesizărilor cetățenilor. | | |
Jandarmii vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică atât pe timp de zi, cât şi de noapte, în zonele aglomerate, precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, pieţe, parcuri etc) .
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor acţiona în perioada 24 - 26 decembrie a.c., independent sau împreună cu lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani, prin măsurile luate avându-se în vedere ca cetăţenii să petreacă Sărbătorile de Iarnă în condiţii de siguranţă.
În aceste zile, vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni în zonele şi arterele intens circulate, urmărindu-se descurajarea persoanelor care ar încerca să tulbure ordinea şi liniştea publică.
Totodată, jandarmii desfăşoară, în această perioadă, acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice.
Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Jandarmeria Botoșani face următoarele recomandări :
- persoanele care participă la evenimente publice să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
- în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt îndemnați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”;
- persoanele care vor alege să își petreacă timpul în stațiunile turistice montane să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;
- turiștii să aleagă traseele montane în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;
- în caz de accident, să anunțe Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vă urează Sărbători Fericite!
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Casă în flăcări la Știubieni |
| | Accident rutier la Carasa. Patru persoane transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate |
| | Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat |
| | Două femei spitalizate în urma unui accident rutier petrecut la Corni |
| | Primele rucsacuri au ajuns la câștigători! Trei botoșăneni, printre cei 15 premiați în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” |
| | Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani |
| | Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei |
| | Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 764 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 580 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 532 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 461 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 412 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|