Astfel, începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsună de glasul colindătorilor, costumaţi în portul tradiţional specific fiecărui judeţ, care urează pe la casele gospodarilor pentru sănătate, fericire şi prosperitate în anul ce vine şi de la care primesc daruri (colindeţe) în bani sau produse: nuci, covrigi, mere, colaci etc. Colindele se auzeau în sat şi de-a lungul celor trei zile ale Crăciunului, uneori până în seara Sfântului Vasile, iar cu steaua se umbla uneori până la Bobotează.

Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Dintre cele religioase amintim: colindele Domnului (În drum spre Vihleim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor, Tăierea Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Răstignirea , Coborât-a de pe Cruce); colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion etc.).

În general, capitolul teologiei creştine, cu puternice influenţe de factură populară, este preferinţa celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum 'Steaua sus răsare', 'În oraşul Vifleem' sau 'Trei crai de la Răsărit'.

Colindele profane (sau lumeşti) sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familiei sau ai comunităţii: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurăţel etc.

Primul colind, care se cântă la fiecare casă, este colindul de uşă sau de fereastră. Prin acest colind se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea naşterii lui Hristos şi pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Naşterii Domnului: 'Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut'. Refrenul 'Florile dalbe', des întâlnit în poezia colindelor, are astăzi numai o valoare simbolică. Se presupune însă că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr.

Citarea ramurii de măr în colinde, la fel ca şi folosirea ei rituală, avea rostul de a transmite omului calităţi atribuite plantei: energie şi vigoare şi este întrucâtva înrudit cu obiceiul sorcovitului de Anul nou.

După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind pe care îl rostesc aici este colindul de masă, care se cântă în faţa mesei de Crăciun încărcată cu colaci, nuci, mere şi alte produse tradiţionale. Sensul acestui colind este de a trece belşugul, sugerat prin bogăţia şi varietatea produselor alimentare aşezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul 'cel mare', adresat gazdei. Ceata colindă apoi, pe rând, pe toţi membrii familiei.

Primul dar oferit colindătorilor este colacul, semn al belşugului. Cel care conduce grupul de colindători îi mulţumeşte gazdei pentru daruri.

În Transilvania, în dimineaţa de Ajun copiii, în grupuri de opt, nouă, se adunau într-un capăt de sat şi porneau în alai. Alt grup pornea din celălalt cap de sat. Când începea colinda, mai întâi erau primiţi în casă băieţii, pe urmă fetele, căci se consideră că este bine să intre întâi parte bărbătească. Gospodarii îi chemau în curte ca să le arunce câte un coş cu mere. Femeile le aruncau un fel de colăcei numiţi colindreţi şi fructe (mere). La vărsarea fructelor, copiii se întreceau să le adune. Numele obiceiului diferă chiar în interiorul aceluiaşi judeţ ('Codrea' la Pianul de Jos, 'Bună dimineaţa la Moş Ajun' la Pianul de Sus, judeţul Alba).

Feciorii colindau după copii. Fetele plecau singure şi feciorii singuri, urmând să se întâlnească în sat sau să aranjeze o casă unde să se întâlnească. Feciorii se organizau în ceată, cu două, trei săptămâni înainte. O singură ceată pe sat. Îşi alegeau gazda, unde se adunau înainte de sărbători să mai înveţe colinde. Gazdei nu i se plătea nimic, doar cinstea împreună cu feciorii. În frunte era vătaful mare, mai isteţ şi dintr-o familie înstărită, ales doar pentru sărbătorile de iarnă. Vătaful mare purta evidenţa la câştig şi conducea întreaga ceată. Vătaful mic îl înlocuia pe vătaful mare la diferite servicii, ca tocmirea muzicii.

Feciorii umblau cu carul cu boi şi cu butea pusă pe car, ca să adune vin. Era dus la gazdă, unde se făcea 'uspăţul' de Crăciun. Acolo, în timpul postului învăţau colindele. 'Uspeţenii' mergeau cu colindul. Din repertoriu făceau parte: colinda preotului, feciorului, fetei (mici, mari, mijlocii), bătrânilor, a păcurarului, a boierilor bogaţi, colinda lui Pătru etc. (după numele gazdei).

Întâiul colind se cânta la preot să dezlege postul. Apoi urmau celelalte gospodării din sat.

Când ajungeau în faţa unei case, colindătorii cântau la fereastră, după care gazda se scula, aprindea lumina şi îi poftea în casă. Şeful colindei întreba dacă sunt primiţi Feciorii de Crăciun. După ce colindau trei, patru colinde la uşă, cântau: 'Slobozi-ne gazdă-n casă/Şi pune colac pe masă/Lângă colac şi cârnaţi/Şi-o litră de vinars'. Dacă până la terminarea colindei gazda nu deschidea uşa, însemna că nu te primeşte (ori erau zgârciţi, ori săraci). Atunci strigau colindătorii: 'Bureţi pe pereţi'.

Odată intraţi în casă, cântau două, trei colinde. Muzicanţii cântau din clarinet, cimpoi şi alte instrumente tradiţionale.

A doua zi de Crăciun începea jocul la casa gazdei. Chemătorii erau împodobiţi cu năframe şi panglici tricolore şi mergeau la casele fetelor şi feciorilor şi-i chemau la horă. Se angajau ceteraşi pe care îi plăteau cu ce se strângea de la colindă.

A treia zi, feciorii, îmbrăcaţi în costum naţional, veneau cu muzica la biserică, unde se adunau toţi tinerii la joc mare, reuniţi pe toate 'uspeţele'. În a patra zi se îngropa Crăciunul şi chemau iarăşi fetele la joc, la gazda hotărâtă dinainte. (după: Institutul de Etnografie şi Folclor 'C. Brăiloiu'- 'Sărbători şi obiceiuri', vol. III)